Mai există România?

Eram student, prin anul 2 de facultate, când am fost inițiat în tainele geneticii, un domeniu relativ nou și de viitor în medicină. Eram, cu toții, fascinați și contrariați de tot ce auzeam și vedeam. Domeniul era de natură SF pentru majoritatea studenților și greu a fost să pătrundem în miezul geneticii umane. Tot felul de planșe, tot felul de lame și teste genetice de ultimă oră erau hrana sufletului nostru! Toate bune și frumoase, dar examenul de genetică, cel de microbiologie și cel de oftalmologie, nu le voi uita niciodată!

Timpul a trecut, iar informațiile s-au diminuat în anii de muncă efectivă cu pacientul și cu sistemul extrem de stufos al asigurărilor de sănătate din România. Când a apărut problema vaccinului ARN mesager, am avut o tresărire, știind că există probabilitatea ca informația stocată în această matriță genetică să fie preluată de o enzimă, numită reverstranscriptază, și dusă în nucleu, unde va fi integrată în ADN-ul uman.

Am primit asigurări că acest fenomen nu se va produce, că durata de viață a vaccinului este foarte mică și că lucrurile sunt sigure. Este ca și cum ai băga mâna în foc, fără să te arzi. Afecțiunile autoimune sunt cele mai frecvente reacții la aceste tipuri de terapii, fapt care sperie orice om normal la cap, știindu-se că nu prea există tratamente pentru ele sau, dacă există, sunt scumpe, afectează sistemul imunitar și au efecte secundare severe.

Am căutat personalități credibile din lumea științelor medicale și am descoperit că metoda nu este atât de sigură cum spun savanții de serviciu ai lumii. Am găsit mai multe articole despre riscurile acestor tratamente genetice, printre care și cele scrise de profesorul Astărăstoae, care are competența necesară în domeniul bioeticii, fiind angrenat, mulți ani, în organisme europene de bioetică și care mi-a fost profesor în facultate.

Fiecare dintre noi poate citi și asculta ce au de spus oamenii de știință și apoi să decidă în cunoștință de cauză. Este prea devreme pentru a ne pronunța asupra efectelor tratamentelor bazate pe ARN mesager, iar scandalul produs în Franța cu vaccinurile HVC stă mărturie despre dezastrele pe care le poate face știința medicală utilizată discreționar.

Faptul că fiecare pacient este obligat să semneze niște documente prin care declară că înțelege riscurile și își asumă consecințele, în timp ce statul, medicii, și firmele producătoare nu sunt responsabile, fac ca poporul să refuze, în masă, aceste tratamente. Or fi românii analfabeți, dar știu să ducă vorba de la unul la altul, iar secretomania și militarizarea întregului proces le aduc aminte de vremea dictaturii comuniste, când unii te înghesuiau în dube spre binele patriei și al oligarhilor comuniști.

Occidentalii sunt mai taciturni, mai interiorizați, fără spirit de comunitate, fapt care a dus la acceptarea rapidă a sloganurilor oficiale, din teamă și din lipsa comunicării interumane directe. Frica și lipsa comuniunii între oameni explică vaccinarea în masă în rândul popoarelor vestice, nu gradul de alfabetizare sau înțelegerea profundă a proceselor genetice! Dar în cazul unor probleme medicale, care pot apărea după un timp relativ scurt, de 2-3 ani, revoltele vor fi de o intensitate atât de mare, încât vor spulbera toată clasa politică și pe toți corifeii medicinei oficiale! Până atunci, rămâne să vedem dacă mai avem dreptul să cumpărăm pâine de la supermarket fără acordul jandarmului!

Noi cu grâul, ei cu pușca! Ei cu congresele fără restricții și spectacole deșănțate, noi cu botniță, chiar și pe câmp, fără pâine, fără dreptul de a intra în primării, agenții fiscale sau magazine!

Eu am învățat că pașaportul este un act pentru călătorii în țări străine. Prin implementarea unui pașaport verde, unii trădători de țară înființează un nou stat în interiorul granițelor garantate de constituție și comit un act de destructurare a țării.

Practic, noul teritoriu este păzit de structuri militare, este bine delimitat în interiorul statului român ca o structură parazitară și consumă toate resursele celor care sunt în afara acestui teritoriu. La nevoie, stăpânii își trimit vătafii să-ți ia orice drept constituțional și toate bunurile, pentru binele lor, al camarilei lor și al progeniturilor lor.

Destructurând România, conducătorii noștri o pun zălog unei noi structuri suprastatale, a celor puternici, cu tentacule în toată lumea, pentru a putea lua tot ce a mai rămas din bogățiile acestei țări!

Bună țară, rea tocmeală!

Autor: Dr. Filip Panait

Citiți și:
Bioetică și educație în învățământul superior
Etica medicală în vremuri pandemice
Profesorul Vasile Astărăstoae, învățăminte ce decurg din epidemia cu covid-19

 

yogaesoteric
8 martie 2022

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More