Malefica lojă masonică P2 conduce din umbră Italia

Planurile stabilite în secret de conducătorul P2 Licio Gelli au fost implementate pas cu pas şi transformate în legi de politicienii masoni

de Mihaela Gheorghiu

Motto:  „Nu spun că Loja Propaganda Due s-a întors, pentru că

o asemenea exprimare ar presupune că ea a dispărut pentru o perioadă,  iar realitatea este

cu totul alta. Propaganda Due nici nu a  încetat vreodată să existe” –  Marco Travaglio, jurnalist şi scriitor italian

Pe  3 noiembrie 2008, a fost difuzată pe postul italian de televiziune, Odeon TV, prima emisiune din seria „Italia Venerabilă. Adevărata istorie a lui Licio Gelli”, prezentată de Lucia Leonessi şi Licio Gelli, controversatul conducător al lojii masonice Propaganda Due (P2). Această suită de emisiuni îşi propune să prezinte „o rearanjare inedită a istoriei ultimului secol,  de la războiul civil din Spania până în anii ’80, din saloanele Romei până la malurile lacului Como, din epoca fascistă până la falimentul Băncii Ambrosiano”.

Apariţia lui Licio Gelli la televiziune, şi mai ales faptul că fostul mare maestru are propria sa emisiune pe un post cu acoperire naţională, a iscat vii discuţii în Italia. În acest context, jurnalistul şi scriitorul Marco Travaglio a realizat un amplu comentariu asupra modului în care loja Propaganda Due a condus politica italiană începând cu anii ’80 şi o mai conduce şi astăzi. El dezvăluie că membrii P2 ocupă în prezent poziţii importante în guvernul şi în Parlamentul italian, în frunte cu Silvio Berlusconi, desemnat de trei ori prim-ministru al Italiei. Planurile stabilite în secret de Licio Gelli au fost implementate pas cu pas şi transformate în legi. „Loja P2 continuă să existe şi luptă împotriva noastră”, concluzionează  Marco Travaglio.

Un fost fascist, dublu agent KGB şi CIA

Licio Gelli a fost Venerabilul (conducătorul, în jargonul masonic) lojii secrete Propaganda Due. Prin publicarea listelor P2 a ieşit la iveală că multe persoane cheie din lumea politică, mediatică şi de afaceri italiană, dar şi de la nivel mondial erau membri P2. Loja era implicată în cele mai ciudate şi abjecte acţiuni criminale: trafic de droguri şi de arme, mafie, asasinate, falimentarea unor bănci, orchestrarea unor lovituri militare.

„Îmi aduc aminte” spune Marco Travaglio, „că listele Propaganda Due au fost descoperite în martie 1981 de Garda financiară, trimisă de doi magistraţi din Milano, Giuliano Turone şi Gherardo Colombo, să verifice birourile lui Gelli. Ce anume era Propaganda Due mai înainte de orice? A debutat ca o lojă regulară din Marele Orient al Italiei, a devenit apoi marginală şi în final, atunci când lucrurile nu au mai putut fi muşamalizate, nu a mai fost recunoscută de acesta, pentru a nu murdări imaginea francmasoneriei.”  

Propaganda Due este declarată închisă, iar Licio Gelli este expulzat din masonerie. Fuge în Elveţia şi este arestat la Geneva, în timp ce încerca să retragă zeci de mii de dolari dintr-o bancă. În Italia îl aşteaptă o condamnare  cu sentinţă definitivă pentru următoarele infracţiuni: dezvăluirea unor secrete de stat, zădărnicirea investigaţiei judiciare în cazul masacrului din gara Bologna, fraudă bancară (pentru falimentarea Băncii Ambrosiano unde a dat un tun de 1,4 miliarde de dolari), complicitate la asasinarea lui Robert Calvi. Primeşte zeci de ani de închisoare. Fuge în America de Sud, dar în 1987 se predă autorităţilor şi este extrădat în Italia, unde îşi execută pedeapsa prin arest la domiciliu (într-o superbă vilă, după moda masonică).

Gelli era foarte apropiat de mulţi oameni politici şi mai ales de: Giulio Andreotti (de mai multe ori prim-ministru al Italiei, ministru de interne, ministru al apărării şi ministru de externe), Bettino Craxi (preşedintele Partidului Socialist italian, prim-ministru), Claudio Martelli (parlamentar şi ministru de justiţie). A fost prezent la festivităţile alegerii preşedintelui Carter în SUA şi avea strânse legături cu generalii argentinieni şi cu dictatorii din America de Sud. În acelaşi timp, Propaganda Due era considerată o „lojă atlantică”, adică reunea fideli ai Alianţei Nord Atlantice (NATO), care făceau jocurile SUA în Italia. De altfel, Gelli era dublu agent, fusese racolat în tinereţe de KGB, sub promisiunea că i se va ascunde trecutul de membru al „cămăşilor negre” fasciste, şi apoi de CIA, fiind implicat în „Operaţiunea Gladio”.

„Planul Renaşterii Democratice” prevedea instaurarea monopolului P2, păstrând aparenţele unui stat democratic

„Planul Renaşterii Democratice (Piano di Rinascita Democratica)”, continuă Marco Travaglio, „era programul politic, realizat în mare secret de Gelli împreună cu partenerii săi în 1976. Acest text a fost descoperit pe fundul dublu al unei valize, aparţinând fiicei sale, Maria Grazia Gelli, împreună cu un memorandum privind situaţia politică din Italia. Ce prevedea el şi de ce era atât de secret? Anihilarea democraţiei constituţionale italiene,  păstrând însă aparenţele unui stat democratic.

Gelli mi-a declarat şi i-a spus acelaşi lucru şi Concitei de Gregorio, într-un faimos interviu publicat acum patru ani în La Repubblica: „Planul Renaşterii este acum urmat de către partidele de centru dreapta şi de către o parte din cele de centru stânga. Nu mai este necesar să îl ascund, deoarece aceleaşi lucruri pe care eu eram atunci nevoit să le spun în secret, ei le repetă acum cu voce tare.”

La acea vreme statul era zguduit de mişcări studenţeşti. Sub pretextul cristalizării sistemului şi garantării stabilităţii, Gelli i-a transmis în mare secret preşedintelui statului, care la acea vreme era Giovanni Leone, un memorandum care conţinea elementele acestui plan: “Punctul nostru de vedere cu privire la statul naţional şi la dezvoltarea acestuia”.

El propunea adăugarea unor ultime detalii Constituţiei, însă nota generală era aceea de a păstra Constituţia drept faţadă, pentru ca partidele politice „democratice”, ziarele, televiziunile şi instituţiile să poată fi ţinute sub un strict control de o mână de oameni. Se vorbea de plătirea unor jurnalişti de la diferite publicaţii, pentru ca aceştia să propage informaţiile pe care Propaganda Due avea nevoie să le infuzeze la nivelul maselor.”

Pe scurt, planul viza trei mari direcţii, alături de măsuri  specifice aplicate unor domenii mai restrânse:

–    la nivel politic, crearea a două partide, unul de stânga şi altul de dreapta pentru a simplifica scena politică. Aceste două partide se puteau manifesta sub diferite nume şi chiar prin intermediul mai multor partide micuţe, însă în esenţă erau unul şi acelaşi lucru, servind intereselor P2.
–    la nivelul mass-media: controlul ziarelor naţionale, liberalizarea televiziunilor şi distrugerea televiziunii publice, RAI. Constituirea unei agenţii care să coordoneze presa locală şi regională şi implementarea televiziunii prin cablu în toată Italia, pentru  a putea influenţa unitar opinia publică din toată ţara.
–    la nivelul magistraturii : modificarea criteriilor de selecţie pentru promovarea magistraţilor pentru a bloca accesul în magistratură a unor elemente indezirabile. Modificări privind rolul Consiliului Superior al Magistraturii şi subordonarea acestuia faţă de Parlament, situaţie care contravenea prevederilor Constituţionale.

Licio Gelli: „Silvio Berlusconi, era cel mai indicat şi singurul care putea realiza Planul de Renaştere”

Într-un interviu acordat ziarului La Republica, în septembrie 2003, Licio Gelli declara: „Privesc Italia, citesc ziarele şi îmi spun: am scris toate aceste lucruri acum 30 de ani. Silvio Berlusconi, era cel mai indicat şi singurul care putea realiza Planul de Renaştere. Acesta a devenit  o realitate pas cu pas – justiţie, TV, ordine publică…Cred că ar trebui să îi pun să-mi plătească drepturi de autor.”

Silvio Berlusconi a fost prim-ministru (preşedintele Consiliului de miniştri, în terminologia italiană) între 1994-1995 şi 2001-2006, şi din 2008 a revenit pe aceeaşi funcţie. În perioadele de „pauză”, a fost ministru al afacerilor externe, ministru ale economiei şi finanţelor şi ministru al sănătăţii. Este fondator şi coproprietar al Fininvest, una dintre cele mai mari corporaţii private italiene, prin intermediul căreia deţine un imperiu media (trei canale de televiziune, ziare, reviste care împreună acoperă aproape jumătate din piaţa media italiană), o firmă de publicitate, Mediaset, afaceri imobiliare şi financiar-bancare, mai multe cluburi de fotbal, printre care AC Milan. Legăturile sale cu Propaganda Due sunt binecunoscute, numele lui apărând pe listele descoperite în 1981, cu legitimaţia nr. 1816.

Parlamentarul italian şi european Umberto Bossi scria în 1995 în cartea sa „Tutta la verità” (Tot adevărul) : „Berlusconi este materializarea unui vis mai vechi al lui Licio Gelli. Recitiţi Planul de Renaştere al Democraţiei. Forza Italia (partidul condus de Berlusconi) nu este nicidecum un partid nou, ci o reeditare după moda şi stilul anilor 90 a „premoniţiilor” lui Gelli. Ca şi Propaganda Due, partidul lui Berlusconi este o invenţie a oamenilor de la putere, o creatură construită în laborator şi pusă în circulaţie prin intermediul monopolului televiziunilor private. Propaganda Due se născuse pentru a apăra marile interese ale afacerilor masonice, prin controlul direct al puterii politice şi a instituţiilor statului. Forza Italia s-a născut cu scopul de a păstra această putere politică şi afacerile în cadrul grupului Fininvest.”

Chiar înainte de descoperirea listelor de membri Propaganda Due, aceasta deţinea deja controlul asupra principalelor cotidiene. Apoi lucrurile s-au desfăşurat în avalanşă, începând cu achiziţionarea postului tv, Telemilano, care a devenit Canale 5, primul pilon al imperiului mediatic Berlusconi.  Cele trei decrete de lege privind radioteleviziunea, date în perioada 1984-1985 şi Legea Mammi au fost construite special pentru a permite componentei media din Fininvest să se dezvolte nestingherită. Iar Bettino Craxi şi alţi politicieni membri P2 au netezit drumul.

Iată ce spune Marco Travaglio cu privire la gradul de îndeplinire al Planului de Renaştere : „Se prevedea ca Guvernul să fie restructurat, magistratura redirecţionată în funcţia de garant al corectitudinii aplicării legilor, iar Parlamentul să devină mai eficient. Prin mai eficient se înţelegea să nu stea în calea Guvernului, ceea ce este exact contrariul menirii pe care o are Parlamentul într-o democraţie sau chiar în monarhiile constituţionale, adică aceea de a fi primul supraveghetor al Guvernului.

Un alt punct prevedea constituirea unui club de tip Rotary. Într-un astfel de club se întâlnesc în afara oricărui control, oameni de afaceri, finanţişti, liber profesionişti, administratori publici, magistraţi la un loc cu oameni politici. Constituirea de cluburi era una din priorităţi. Şi era vorba de cluburi, nu de partide democratice. Cluburi unde se întâlnesc în cadru masonic persoane care provin din lumi diferite şi care în mod normal ar trebui să funcţioneze în lumi diferite, deoarece o parte din ei ar trebui să îi controleze pe ceilalţi. Astfel de cluburi îi adună pe toţi în jurul unei mese rotunde. Acest lucru a fost realizat. Cel mai bun exemplu este Forza Italia.

Un alt punct era achiziţionarea unor ziare. Practic aşa au fost puse bazele imperiului mediatic Berlusconi. Apoi Berlusconi a cumpărat Grupul editorial Mondadori, datorită sentinţei unui judecător mituit de Previti. S-a realizat controlul presei regionale şi locale prin intermediul unei agenţii centrale şi crearea de posturi TV prin cablu. Acestea sunt chiar instrucţiunile care au dus la naşterea Canale 5, care a fost apoi inclus într-o reţea de televiziuni regionale, care transmit acelaşi lucru în acelaşi timp. Modelul a fost apoi preluat de postul Italia 1, pe care Berlusconi l-a cumpărat de la Rusconi şi de Rete 4, pe care l-a achiziţionat de la Mondadori. Toate acestea se petreceau la începutul anilor 80. Gelli a făcut o precizare foarte importantă, chiar profetică: se va ajunge la mai multe canale de televiziune prin cablu care vor emite coordonat.

O altă precizare importantă era legată de televiziunea publică: dizolvarea RAI TV, în numele libertăţii antenei de emisie. Puteţi observa că aceşti paşi au fost deja realizaţi, RAI TV care pe atunci era televiziunea publică, cea cu cea mai  mare audienţă,  la această oră îşi împarte piaţa cu Mediaset, în timp ce piaţa publicitară aparţine Mediaset în proporţie de două treimi.

În ceea ce priveşte magistratura se intenţiona să se acţioneze pe mai multe niveluri, lucrurile trebuiau realizate gradat. Gelli era destul de prudent şi a declarat: “Dacă circumstanţele ne-ar fi permis atunci să propulsăm rapid în guvern un om sau o echipă, care să fie total devotată clubului, e clar că aceste vremuri ar fi venit mult mai repede. A trebuit însă să acţionăm pas cu pas. În cele din urmă un membru P2 a reuşit să devină preşedintele Consiliului de miniştri (prim-ministru). Am reuşit chiar de trei ori aceasta!”

Schimbările realizate la nivelul magistraturii au făcut ca astăzi judecătorilor să le fie teamă să mai decidă arestarea unor persoane cu influenţă, chiar şi atunci când au probe zdrobitoare. Am vorbit săptămâna trecută de Mannino, magistratul care a trebuit să plătească din propriul buzunar faptul că un coleg de-al său a luat o decizie diferită de a sa. Şi nu era vorba de o eroare judiciară de-a lui Mannino, ci despre interpretarea unor fapte într-o altă manieră. Aşa că magistraţii se vor feri să pună mâna pe cei care au mijloacele pentru a-i face să plătească aşa-zisa eroare, care constă în realitate doar dintr-un mod de a interpreta faptele care nu le convin acuzaţilor.”

Loja trece, masonii (care perpetuează mentalităţile şi principiile lojii) rămân

„La vremea lui, Gelli era moderat şi prudent în comparaţie cu ceea ce se face şi se spune în ziua de astăzi. Mă întreb de ce oare ne scandalizăm că Gelli are emisiune pe un post TV, dar nu ne şochează deloc faptul că ucenicul său preferat conduce Guvernul şi deţine cele mai importante televiziuni din Italia. Berlusconi spune şi face astăzi lucruri, pe care Gelli n-ar fi îndrăznit niciodată să le facă.

Gelli nu este singurul dintre masonii P2 care încă acţionează. Este important să cunoaştem cine sunt aceştia, pentru că aşa vom înţelege de ce se află ei pe poziţiile pe care le ocupă astăzi.

În ordine alfabetică vă citez doar câteva nume:

Fabrizio Cicchito. Astăzi Cicchito este şeful partidului Poporul Libertăţii (creat de Berlusconi în 2008) în Camera Deputaţilor şi vorbeşte aproape în fiecare seară în principalele emisiuni tv. De ce el da, şi Gelli nu ? Aparţinea stângii socialiste, iar când Ricardo Lombardi a descoperit că unul dintre elevii săi preferaţi era membru P2 l-a dat afară.

Maurizio Costanzo.
Avea numărul de legitimaţie 1819, doar la trei numere distanţă de Berlusconi, dar  Constanzo era maestru de grad trei, cel mai înalt după Gelli. Astăzi este mare realizator şi prezentator tv, formator de opinie.  

Donelli Massimo.
Donelli este astăzi directorul Canale 5. De altfel P2 controlează şi unele ziare cum ar fi Corriere della sera (principalii editori, cei care decid ce se publică şi ce nu, sunt foşti membrii P2: Tassadin, directorul Franco Di Bella şi Umberto Ortolani, acesta din urmă era mâna dreaptă a lui Licio Gelli).

Publio Fiori nu mai face acum parte din Parlament, dar era membru P2. După ce a trecut pe la Alianţa Naţională, a fondat una dintre atât de multele noi Democraţii Creştine.

Roberto Gervaso, pe care îl puteţi urmări pe Rete 4 avea gradul de maestru, ca şi Costanzo, şi se ocupa de recrutarea de noi membrii. El i-a făcut cunoştinţă lui Berlusconi cu Licio Gelli.

Rolando Picchioni, legitimaţie numărul 2095, gradul unu de ucenic mason. Şi el era un deputat din grupul lui Andreotti, subsecretar, apoi a devenit preşedintele Salonului de carte de la Torino. Azi este una dintre cele mai influente persoane din Torino.

Angelo Rizzoli era ultimul moştenitor al dinastiei Rizzoli, marea casă editorială din Milano. A făcut închisoare deoarece a falimentat Rizzoli, apoi a scăpat, iar acum deţine o importantă casă de producţie, care lucrează pentru Rai Fiction.

Şi mai sunt şi alţii. Aşa că, nu pot decât să concluzionez că astăzi Propaganda Due nu mai există, dar au rămas cei care au făcut parte din ea. Unii ar spune că aceştia se reîntorc din când în când, eu prefer să spun mai degrabă că nu au plecat niciodată.”

Citiţi şi:
Interviu cu Leo Zagami, fost francmason de grad 33 în cadrul lojii Propaganda Due
Propaganda Due (P2): O lojă francmasonică ilegală conduce Italia din umbră

yogaesoteric
23 martie 2009

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More