Manevrele din culisele puterii: acuzaţii de corupţie şi crimă organizată la nivel înalt

În timp ce conştiinţa românilor se trezeşte, răul care macină această ţară de două decenii şi jumătate iese la lumină prin modalităţi neaşteptate.

Sorin Ovidiu Vântu, mogul cu mai multe condamnări şi cu alte dosare încă pe rol, face pe blogul său o serie de dezvăluiri şocante despre oameni politici de frunte, pe care îi acuză că ar fi pătaţi de corupţie, minciună, înşelăciuni şi legături criminale cu mafia, şi despre mari afacerişti fără scrupule. Iată mai jos fragmente din aceste deconspirări:


„Intermediarii de şpăgi şi de contracte cu statul au funcţionat de la începuturile României de după 1989. La început a fost George Constantin Păunescu, zis şi „Gigi Muşchi”. Până în anul 1996, majoritatea contractelor importante cu statul, majoritatea contractelor de împrumut de la bănci trebuiau să treacă automat prin „vama” acestuia. La vremea aceea au înflorit „miliardarii de carton”. Prăbuşirea monedei naţionale de la începutul anilor 1997 şi venirea la putere a C.D.R. şi a lui Emil Constantinescu au dus la dispariţia acestora. În perioada 1997-2000, locul lui G.C.P. a fost luat la puzderie de „combinatori” mărunţi care se învârteau pe lângă Remus Opriş, un lider marcant şi naiv al P.N.Ţ.C.D., şi pe lângă ministrul agriculturii, Ioan Avram Mureşan.

Anul 2000 îl aduce în prim plan pe un oarecare Costel Bobic. Un interlop cvasi-analfabet, pripăşit pe lângă Adrian Năstase şi care, în numele acestuia, vămuia contractele cu statul. Când a vrut să treacă la alt nivel, şi anume la privatizarea marilor companii de stat, doi „combinatori” de clasă l-au îndepărtat şi i-au luat locul. Aceste „două radare” în afaceri, cum îi alinta Năstase, l-au gardat pe acesta cu Remus Truică în calitate de şef al cancelariei şi au creat cel mai performant sistem de trafic de influenţă din România. Nu exista nicio privatizare, niciun contract important al statului din care aceştia să nu se înfrupte. În felul lor, erau destul de corecţi cu cei care le cereau sprijinul. Pe lângă cei doi, Dorin Cocoş era un fel de „băiatul cu poante”, ţinta ironiilor, dar şi băiatul cu afacerea „Dali”, afacere din care oferise o parte importantă celor doi pentru a fi acceptat în „gaşcă”.

Astfel, între anii 2001-2004 apare prima grupare de crimă organizată din România, alcătuită din Adrian Petrache, Alexandru Bitner, Dorin Cocoş, grup aflat sub totala protecţie a lui Năstase, având ramificaţii în toate structurile statului şi în toate formaţiunile politice. Nenumărate O.N.G.-uri, aproape toate organizaţiile de presă şi liderii politici făceau antecamera şi luau poziţie de drepţi în faţa primilor doi. Adrian Videanu se ruga să fie primit în P.S.D., Elena Udrea să fie ajutată să-şi închidă dosarele (era în atenţia P.N.A. cu două dosare de trafic de influenţă în justiţie).

Băsescu îi ruga să-l ajute să primească voturile a doi consilieri P.S.D. de la Primăria Capitalei, fiindcă dăduse 1 milion de dolari pe o consultanţă fără votul consiliului şi fără ca proiectul să se facă vreodată. Şi ghiciţi cine a negociat cele două voturi? Nimeni alta decât Nuţi Udrea.

În 2004, Adrian Năstase pierde alegerile în faţa lui Traian Băsescu. Alexandru Bitner se mută în America, Adrian Petrache se îmbolnăveşte brusc şi pleacă din ţară o perioadă de timp, Cocoş rămâne şi negociază cu Băsescu libertatea celor doi tovarăşi ai săi. Odată libertatea celor doi obţinută, Cocoş devine, alături de Udrea, combinatorul numărul 1 al României. Orice aveai nevoie în materie de trafic de influenţă era suficient să îl ştii pe Cocoş şi totul se rezolva (sau pe ceilalţi doi asociaţi ai lui, care i-au pus la dispoziţie toată reţeaua pe care ei o construiseră în trei ani şi jumătate drept plată pentru libertatea lor).

În 2009, Băsescu reuşeşte să-şi însuşească într-un mod clar fraudulos mandatul de preşedinte. În pânzele lui Cocoş vântul sufla voios şi spornic. Toată clasa politică şi toată pegra Bucureştiului îi ridicau osanale. Dacă gruparea de pe timpul lui Năstase era condusă de un tip inteligent şi şarmant (Petrache), gruparea lui Băsescu era condusă de un etalon al grobianismului.

În 2012, guvernarea este preluată de Victor Ponta. Evident că şi acesta are combinatorul lui, în persoana celei mai sinistre figuri din fauna mafioţilor enumeraţi mai înainte. Mijloacele sale de lucru fac din clanurile mafiote din Bucureşti nişte şcoli de măicuţe. Oricând are la dispoziţie circa 100 de ţigani din Ploieşti, pe care nu se sfieşte să-i folosească în cel mai interlop mod cu putinţă. De asemenea, nu are nicio jenă să folosească presa pe care o are în scopul intimidării adversarilor din partid şi din business. Ameninţă, şantajează, fură, vămuieşte tot. Maior, Ponta îi sunt subalterni. Se laudă că fiica şefului S.T.S. se îmbracă la Paris pe şpăgile pe care cu generozitate i le oferă, că Gabi Oprea tremură în faţa lui de frică să nu divulge faptul că acesta este şi general S.R.I. sub acoperire, că face din Blaga ce vrea el din exact acelaşi motiv.

Nu stiu dacă lucrurile cu care se laudă sunt şi adevărate, dar dacă sunt, ele nu îi puteau fi spuse decât de George Maior sau de Florian Coldea. În acest caz, caracatiţa pe care a creat-o îl transformă într-un lider mafiot de talia naşilor sicilieni.

Este imposibil ca aceste lucruri să nu fie cunoscute de autorităţile statului şi este regretabil ca o instituţie cu reputaţia D.N.A. să se prefacă ignorantă.
Faptul că Udrea şi Ghiţă sunt liberi poate genera o suspiciune destul de neplăcută la adresa unora dintre conducătorii D.N.A.

Divorţul de faţadă dintre Ponta şi Ghiţă seamănă bine cu divorţul dintre Udrea şi Cocoş – un „adio, dar rămân cu tine” se poate auzi printre „hohotele de plâns” ale celor patru. O putem auzi pe Elena cum îi strigă noaptea pe sub zidurile arestului: „Dorinele, mai am la tine 3 milioane!”. Şi pe Ghiţă şoptindu-i lui Ponta în Dubai, după ce s-a asigurat că muzica este la maxim: „Victoraş, partea ta am aruncat-o la coş, stai sub el şi-ţi cade-n braţe!”.

Dezvăluirile făcute de Vanghelie şi Geoană ne arată o mică parte din ceea ce se întâmplă cu adevărat în tot spectrul politic românesc.
Această mizerie nu mai poate fi băgată sub preş aşa cum s-a întâmplat până acum. Ea trebuie măturată şi apoi trebuie să ne asigurăm că nu se va regenera. Acest lucru se poate face doar dacă veţi reuşi să schimbaţi sistemul politic. Dărâmaţi întreaga clasă politică de astăzi şi puneţi în loc un NOU SISTEM POLITIC. Actualul sistem va genera la infinit aceeaşi clasă politică coruptă sau idioată (sau şi una, şi alta).

Domnule preşedinte Iohannis, este un excelent moment să numiţi un guvern de profesionişti. Teza conform căreia avem nevoie de un guvern politic pentru a putea fi susţinut în parlament este folosită de acei indivizi care vor să ajungă la ţuţuroiul cu bani. Pe lângă marii combinatori pe care i-am enumerat în acest material, aproape fiecare politician care ajunge ministru are combinatorul său. Le puteţi explica faptul că oricum D.N.A. stă cu ochii pe ei şi nu mai au cum să fure, aşa că simţiţi nevoia să îi protejaţi. Nu cedaţi presiunilor lor, n-au niciun proiect în nicio direcţie.
Este singurul mod în care, chiar dacă veţi greşi cu unele numiri, puteţi convinge puhoiul de români care v-au învestit cu speranţa că sunteţi un om liber şi că aduceţi o schimbare în abordarea politicii.

Vine urgia, domnule Iohannis, avem nevoie de profesionişti, nu de mazete dirijate de tot felul de sebastiani, cocoşi sau bitneri!”

 

Citiţi şi:

Francmason, ministru, prim-ministru. Guvernele masonice ale României

Mafiotul Gruia Stoica a sponsorizat Gala Premiilor Masonice cu 300.000 de euro

Pentru un prejudiciu de 60 de milioane de euro adus statului român, Dan Voiculescu a primit o condamnare «dură» de 5 ani de închisoare

 

yogaesoteric
23 decembrie 2014

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More