Manifest pentru sănătatea pământului

Dacă am fi corecți și verticali ar fi necesar să organizăm un proces al tuturor celor petrecute din 2020 până în prezent. Cu toate că mulți dintre confrații noștri sunt brăzdați în zilele acestea de preocupări ceva mai prozaice, chestiunile pe care le-am trăit și le trăim sunt atât de grave încât, pur și simplu, nu mai pot fi trecute cu vederea. Știu, n-aveți chef de treburi serioase, însă, cu toate acestea, insist să vă scot în față câteva aspecte pe care probabil le-ați uitat.

Așadar, voi sintetiza mai jos crimele de care se face vinovată gruparea infracțională aflată acum la butoane, în frunte cu Plăvanul retardat. Așadar, întregul grup de infractori se face vinovat de:

1. Genocid – peste 25.000 de morți

Conform INS, în România au murit în 2020 cu 13,4% mai mulți oameni decât în 2019. Este vorba de aproximativ 37.000 de oameni. Autoritățile, pentru a se scuza, spun că aproximativ 32.000 de oameni au murit de covid. Chiar și așa rămân 5000 de morți în plus față de 2019. Însă, cum bine știm, dintre cei 32.000 de morți, foarte mulți au fost trecuți la covid pentru a se justifica genocidul oficial instrumentat de la vârful Guvernului și al Ministerului Sănătății. De asemenea, dintre morții de covid, foarte mulți, aproximativ 20%, au fost infectați în spital din cauza procedurilor criminale care au transformat spitalele în focare de răspândire a virusului (vezi cazul Suceava). Putem bănui lesne că dintre cei 32.000 de oameni raportați din topor, mai bine de 60% au murit din cauza factorilor de decizie, astfel încât numărul total al morților imputabil actualilor infractori de la putere este de aproximativ 25.000 de oameni! Acestora este nevoie să li se adauge și o parte a celor cărora le-a fost grăbită moartea prin intermediul vaccinurilor aplicate, din nou, aberant de structura militarizată care administrează întreaga afacere.

2. Subminarea puterii de stat prin organizarea de acțiuni armate împotriva poporului și a puterii de stat. Infracțiunea de distrugere a bunurilor obștești, prin distrugerea și avarierea unor clădiri, explozii în orașe etc.

Instaurarea stării de urgență și a celei de alertă au permis oficialităților să scoată armata în stradă împotriva propriului popor. Menționăm că armata a fost scoasă cu armament de luptă, cu vehicule militare de asalt ș.a.m.d. De asemenea, soldații au aplicat amenzi ilegale (vezi hot. CCR) civililor care au „încălcat” așa-zisele măsuri sanitare. De menționat aici și anterioarele lovituri de stat instrumentate de Plăvan alături de banditul trădător Ciucă (numirea ilegală a lui Ciucă la conducerea Statului Major General, declarată neconstituțională de către CCR).

Suplimentarea aberantă a instalațiilor de oxigen ale spitalelor – operațiune efectuată în urma „indicațiilor prețioase” ale Plăvanului, a avut ca rezultat incendii în cinci spitale din țară, unde vinovați au fost găsiți diverși „acari Păun”. Este cât se poate de limpede vinovăția infractorilor de la vârful statului. De asemenea, este necesar să fie trași la răspundere absolut toți cei care au acoperit – prin anchete superficiale – adevărații vinovați!

3. Subminarea economiei naționale

Curtea de Conturi a evidențiat jaful provocat în timpul așa-zisei pandemii de banda de bandiți avându-l în frunte pe Orban. Cheltuielile exorbitante pentru echipamente sanitare absolut inutile (izolete, fabrici fantomatice de măști, măști neconforme etc.), dar achiziționate la suprapreț. De asemenea, la umbra stării de urgență s-au făcut achiziții cu cântec (vezi pistoalele achiziționate de Vela) sau plăți în avans pentru echipamente militare scumpe și depășite tehnologic.

Toate cheltuielile din perioada pandemiei au fost continuate de guvernarea „cu fumuri” Cîțu. Împrumuturi deosebit de scumpe, asupra cărora există suspiciunea de încasare a unor comisioane oneroase, au finanțat o risipă bugetară fără precedent în istoria României. Prin intermediul puterii parlamentare câștigate prin fraudă electorală, noua putere a votat inclusiv abrogări ale hotărârilor judecătorești definitive. Spre exemplu, legea care scutește băncile austriece de plata unor despăgubiri câștigate de stat în instanță.

Adăugați acestor cheltuieli sumele plătite granzilor farmaceutici pentru vaccinuri și risipa de fonduri instrumentată de structura militarizată a lui Gheorghiță care întreține inutil mii de centre de vaccinare în care se stă. Mai mult, a organizat tot felul de maratoane ale vaccinării în care de fapt s-au cheltuit inutil zeci, sute sau milioane de euro!!!

Ultimul tun care se dorește a fi dat este cel de privatizare a ultimelor companii de stat. Este vorba despre companii ultra rentabile precum Hidroelectrica care se doresc a fi vândute după schema deja cunoscută „pe-un leu”!

În total, jaful făcut și cel preconizat a se efectua ajunge la aproape 30% din PIB!!!

4. Încercarea de a fugi din țară pe baza unor fonduri de peste un miliard de dolari depuse la bănci în străinătate

Nu e de mirare că toți nababii care au furat cu nesimțire – dar sub atenta acoperire a serviciilor de informații ale ocupantului – își pregătesc temeinic fuga din țară. Știu că urmează vremea răzbunării și de aceea se pregătesc, asemeni paraziților, să fugă când securitatea le va fi pusă în pericol. Opinia publică s-a declarat stupefiată de „completarea” numărului de case deținut oficial de famiglia Iohannis. Asta în condițiile în care famiglia de infractori a refuzat cu obstinație să plătească statului banii datorați (peste 300.000 EUR!!!). Uită oare „acuzatorii” de zvonurile care vin din zonele serviciilor referitoare la proprietățile celor doi soți din SUA, Germania sau Spania? Uită de banii pe care Cîțu îi învârtea prin paradisurile fiscale? Priviți doar către miliardarii români despre care n-ați auzit niciodată, dar care mor misterios. Ce bani credeți că învârt ei? Cine credeți că-i moștenește? V-ați gândit bine la asta? Mai dați un ochi prin Dubai sau prin deja clasica Elveție, dar și pe Coasta de Azur, unde „Clubul de la Monte Carlo” mustește de noi intrați!

Dacă instituțiile statului ar fi interesate de „locurile de plasament” ale șpăgilor încasate de întreaga păduchelniță de la putere, le-ar găsi cu ușurință. Ele sunt cunoscute și documentate. Însă vor fi extrem de greu de recuperat întrucât paraziții din vârful puterii autohtone lucrează sub acoperirea statelor în care-și duc grosul banilor. Ei sunt veritabili spioni care scot bani din țară asemeni multinaționalelor. Scopul țărilor care-i protejează este acela de a trage bani din țara parazitată, indiferent de modalitate. Nu contează că-s bani furați. Dacă îi bagi în SUA ești absolvit de orice vină. Așa merge treaba pe lumea asta plină de bandiți și în care mulți dintre voi cred în îngeri pământeni. Nu există.

Concluzie

Ați observat, desigur, că acestea sunt capetele de acuzare al cuplului Ceaușescu. Istoria ne-a demonstrat că absolut toate capetele pentru care au fost „judecați” Ceaușeștii au fost false. „Îngerii” care i-au judecat au permis să vină în locul „odiosului cuplu” cei care au executat programatic exact infracțiunile de care a fost acuzat Ceaușescu. Asta e țara, ăștia suntem noi!

Citiți și:
ANALIZĂ: Ce s-a petrecut cu România în pandemie și unde ne aflăm acum – privire retrospectivă, date oficiale, studii, avertismente (I)
Regele pandemiei (I)
În perioada imediat următoare, țara se va potcovi cu o mulțime de lupi în blană de oaie

yogaesoteric
16 noiembrie 2021

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More