Mărturia șocantă a medicilor: «Pacienții în moarte cerebrală plâng când li se prelevează organele»

 

Prof. univ. dr. Pavel Chirilă, directorul Centrului Medical Naturalia şi profesor de Bioetică creştină, a adus subiectul în discuţie la masa rotundă „Psihoterapia traumei”. El a anunţat că lucrează, împreună cu alţi colegi, la un studiu privind moartea cerebrală şi s-a adresat direct Mitropolitului Andrei, prezent la dezbatere, cu rugămintea de a prezenta acest studiu membrilor Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române care să adopte o poziţie oficială a Bisericii în acest caz.

„În momentul în care se recoltează organele unui bolnav declarat în moarte cerebrală, în momentul în care chirurgul înfige bisturiul, bolnavului îi apar lacrimi spontane în ochi. Deşi e declarat în moarte cerebrală și are şase semne prin care e definită moartea cerebrală – e adevărat că definiţia morţii cerebrale în vreo 15 ţări diferă de la ţară la ţară, deci sunt probleme juridice, medicale, teologice, duhovniceşti – până în momentul în care e decupat organul şi se face inciza, până în momentul acesta bolnavul, sau mortul cum vor să îi spună transplantologii, nu plânge. Plânge în momentul în care i se recoltează, de regulă, cele cinci organe după care aleargă instituţia transplantologică, ca să mă exprim foarte elegant”, a spus dr. Chirilă.

Potrivit dr. Chirilă, la toate acestea se adaugă faptul că un medic din Canada a publicat un studiu acceptat de comunitatea ştiinţifică în care prezenta că bolnavii aflaţi în moarte cerebrală au potenţiale electrice minuscule în emisferele cerebrale. „Toţi cercetătorii oneşti au fost de acord că acei oameni nu sunt în moarte cerebrală. Noi vom face public acest studiu cu rugămintea către membrii Sfântului Sinod de a reconsidera definiţiile. Cred că există în ţinutul Greciei o practică de a nu se exprima încă nici pro, nici contra. De şapte-opt ani se întâlnesc teologii şi medicii, studiază conceptul de moarte cerebrală şi spun dacă au mai făcut vreun pas, dacă au găsit o nouă interpretare. Cred că e atitudinea cea mai cuminte”, a declarat prof. univ. dr. Pavel Chirilă.

În discuţie a intervenit şi profesorul de teologie pr. Stelian Tofană care a susţinut că în creier există o secţiune care acumulează amintiri, adună sentimente de iubire şi de ură, iar această secţiune nu poate fi „dovedită medical”. „Atâta timp cât creierul nu poate fi dovedit tot ca fiind mort, prelevarea de organe poate însemna o crimă. Atâta timp cât moartea cerebrală nu poate fi dovedită medical, acea parte de creier, omul nu e mort şi s-ar putea să ajungem să încuviinţăm crimele într-o industrie a transplantului în ţara noastră, care nu are nimic de-a face – şi îmi asum asta – pe undeva cu salvarea de vieţi, ci cu fenomenul financiar”, a spus prof. Tofană.

La rândul lui, Mitropolitul Andrei Andreicuţ a spus că, „în principiu, Sfântul Sinod al BOR a fost de acord cu transplantul de organe, dar cel care hotărăşte când omul este mort este medicul”: „Nu e vorba de moarte cerebrală, ci de moartea-moarte. Eu personal, şi cred că majoritatea membrilor Sfântului Sinod, cred că moartea-moarte e atunci când a murit şi creierul, şi inima, şi respiraţia. Mai este un amănunt. Dacă e vorba de transplantul unui rinichi, trăieşte şi cu celălalt, dar când e vorba de inimă şi o iei, aici e o problemă morală foarte dificilă”.

Potrivit lui Adrian Opre de la catedra de Psihologie a UBB Cluj, participant la masa rotundă, problema morţii cerebrale e discutată intens şi în SUA.

„S-a dovedit că starea de moarte cerebrală nu este echivalentă cu starea de moarte biologică. Argumentul că creierul este organul integrativ al organismului nu este valabil, nu rezistă. Problema morţii cerebrale e şi acceptată, şi neacceptată. E o confuzie acolo şi nu este indicat să fie lăsată această confuzie într-un document oficial al BOR. Eu personal nu mi-am schimbat prea mult punctele de vedere. Dacă noi considerăm o persoană în moarte cerebrală moartă pentru că nu îi mai funcţionează creierul şi pentru că în felul acesta îşi pierde conştiinţa, iar dacă o persoană care e vie credem că are conştiinţă, ce ne facem cu embrionul? Ce ne facem cu copiii anecefalici? Biserica nu îi consideră nonpersoane. Cum putem accepta, în aceste condiţii, moartea cerebrală?”, a spus el.

Citiți și:

Minciunile sfruntate însă profitabile ale ştiinţei: Moartea cerebrală şi frauda donării de organe (I)

Transplanturile: donaţie sau crimă?

Și-a salvat fiul de la eutanasiere


 

yogaesoteric
28 iulie 2019

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More