Mascarada Gazelor: Europa tremură, Putin își umflă buzunarele

Liderii europeni se laudă că au redus dramatic dependența energetică a UE de Rusia. Dar adevărul se ascunde în detalii.

În luna septembrie 2021, Ursula von der Leyen decreta că Uniunea Europeană este cazul să oprească robinetul importurilor din Rusia, în special în domeniul energetic:

Este cazul să reducem veniturile Rusiei, pe care Putin le folosește pentru a-și finanța războiul oribil din Ucraina.

Și, într-adevăr, importurile UE de gaze naturale prin conducte din Rusia s-au înjumătățit în primele nouă luni ale anului 2022, scăzând de la 105,7 miliarde de metri cubi, în aceeași perioadă a anului precedent, la 54,2 miliarde de metri cubi.

Iar reducerea aceasta s-a văzut în criza energetică fără precedent cu care se confruntă Europa.

Cu conductele oprite (sau auto-sabotate) și cu perspectiva unor mari tulburări sociale, Uniunea Europeană a urmărit să păstreze aparențele pedepsirii lui Putin, dar, în același timp, să își peticească pe cât posibil paltonul pentru această iarnă.

Drept urmare, importurile de gaze naturale lichefiate (GNL) ale UE din Rusia au crescut cu 50% în primele nouă luni ale anului 2022, față de perioada similară a lui 2021: de la 11,3 miliarde de metri cubi, la 16,5 miliarde de metri cubi, arată o analiză realizată de Montel News.

Principalele țări importatoare de GNL rusesc sunt Franța, Olanda, Spania și Belgia.

În luna august, Financial Times dezvăluia un alt aspect al mascaradei: UE cumpără GNL și din China, care îl cumpără la rândul ei din… Rusia. Pe piața mondială, gazele naturale lichefiate sunt mai scumpe decât cele livrate prin conductă, din cauza costului transportului. Majorat și acesta, ca urmare a crizei energetice!

Iar GNL-ul importat de UE din China este mai scump decât cel importat direct din Rusia, din cauza comisionului pe care și-l oprește Beijingul. Drept urmare, Uniunea Europeană a făcut eforturi disperate să treacă peste această iarnă, importând GNL la prețuri mult mai mari decât gazele livrate prin conductă. Rusia își reorientează exporturile de gaze dinspre Europa către Asia (China și India), dar și spre Turcia, care se va transforma într-un nod gazeifer. Iar China – aliata Rusiei – câștigă și ea un comision important din poziția de misit.

Singurii care pierd de pe urma acestei mascarade sunt europenii, care sărăcesc, tremură de frig și stau în beznă, cu satisfacția că l-au pedepsit pe Putin.

Citiți și:
Implicarea evreilor de la Casa Albă în afacerea gazelor, ocazionată de conflictul ruso-ucrainean, în care Ucraina a fost împinsă
Rămâneți pe loc și priviți cum se sinucide Europa

 

yogaesoteric
5 februarie 2023

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More