Mașina Iosefinei Pascal, vandalizată! Încep represalii contra protestatarilor?!
Campania de instigare contra protestatarilor a dat rezultate, se pare! Autoturismul cunoscutei activiste Iosefina Pascal a fost vandalizat în parcarea blocului unde locuiește – posibilele motive… erau la vedere!
Una dintre cele mai cunoscute protestatare, jurnalista independentă și activista pentru democrație Iosefina Pascal și-a găsit mașina vandalizată.
Mașina a fost zgâriată, stropită cu vopsea și i-a fost smuls capacul de la rezervor. Agresiunea s-a petrecut chiar în parcarea din fața blocului.
„Nu s-a petrecut niciodată așa ceva”, a declarat Iosefina Pascal, care spune că a observat doi necunoscuți suspecți, care au petrecut mai mult timp în zonă, fără vreun motiv aparent.
Iosefina Pascal NU exclude să fie vorba de represalii pentru participarea ei în fruntea protestatarilor – mai ales că e cunoscută atât din aparițiile la TV, dar și pentru că a luat cuvântul de la tribuna protestelor, alături de Diana Șoșoacă și Dan Chitic.
Un argument în susținerea acestei ipoteze ar fi că pe bancheta autoturismului se aflau pancarte folosite de ea la proteste!
În același timp, să nu uităm că împotriva protestatarilor a fost purtată o adevărată campanie – și asta chiar de la nivelul premierului, ca i-a asociat cu „teroriștii” și a vorbit de necesitatea „eliminării vocilor” care exprimă alte opinii decât cele oficiale.
Evident, asemenea îndemnuri, venite de la înălțimea șefului Guvernului, pot genera reacții ale unor creiere înfierbântate (cu sau fără legătură cu partidele de la putere), ceea ce se vede pe internet, unde s-au înmulțit amenințările violente și insultele oribile la adresa celor care îndrăznesc să aibă alte păreri decât cele oficiale. Ori, de la aceste violențe virtuale la cele fizice nu este decât un pas, fapt constatat și în alte țări.
Pe de altă parte, prin investigațiile sale jurnalistice, Iosefina Pascal a deranjat cu siguranță grupuri de interese – de care nu duce lipsă niciun domeniu, mai ales Sănătatea.
În concluzie – este foarte posibil ca vandalizarea să fi însemnat un avertisment sau o „pedeapsă” pentru Iosefina Pascal, una dintre cele mai curajoase ziariste independente şi activiste civice.
Citiţi şi:
Iosefina Pascal, confirmată: Diferențele de date privind decesele – recunoscute oficial
Jurnalistul Adrian Onciu consideră că presiunea mediatică asupra lui Dragoș Bucur și a celor care au pus la îndoială măsurile oficiale este o nouă formă de CENZURĂ de stat
yogaesoteric
22 iunie 2021