Masonii de la «Junimea» şi secretele perfide ale unei societăţi literare-mamut


Mihai Eminescu şi Ion Creangă nu erau consideraţi suficient de „rasaţi” pentru a fi acceptaţi


Societatea literară „Junimea“ a fost populată cu „farmazonii“ Iaşului din secolul al XIX-lea. Erau acceptaţi doar cei cu inclinaţii literare şi ştiinţifice. Însă în spatele întrunirilor oficiale ale „Junimii“, menite să manipuleze opinia publică prin aparentele lor scopuri caritabile și educative, se aflau ritualuri oculte secrete, la care participau aproape toţi membrii cenaclului. Mai puţin cei care nu erau consideraţi suficient de „rasaţi” pentru a face parte din acest cerc elitist pervers. Creangă şi Eminescu făceau parte din ultima categorie.

Cine au fost „farmazonii junimişti” şi de ce nu i-au acceptat pe Creangă şi pe Eminescu

Francmasoneria, o societate secretă apărută în forma ei actuală în Anglia secolului al XVIII-lea şi bazată pe principii malefice bine stabilite, ritualuri, jurăminte şi o organizare concretă, dar insidioasă a prins rădăcini în Ţările Române încă din secolul al XVIII-lea, spun istoricii Radu Şerbănescu şi Jaques Pierre. Simbolurile sale bine cunoscute, „echerul“, „compasul“ şi „volumul Legii Sacre“, dar şi organizarea în loji au fost întâlnite şi în Iaşul din „Belle Epoque” sau, mai precis, „Ieşii“ secolului al XIX-lea. De altfel, dintre membrii societăţii secrete au făcut parte mulţi intelectuali care au scris pagini importante în istoria literaturii române, dar şi a filosofiei sau ştiinţelor și care au fost folosiți drept paravan de masoni pentru a devia atenția oamenilor de la realele lor practici oculte, satanice.

Practic, cenaclul literar „Junimea”, cel care a strâns laolaltă marile genii ale României în secolul al XIX-lea, era o asociaţie dominată din umbră de masoni. Mai mult decât atât, mare parte din evoluţia ştiinţifică şi explozia de capodopere literare din acel secol a fost monopolizată de masoni care într-un mod viclean au pretins că li se datorează lor și principiilor lor așa-zis progresiste.

Iaşiul, locul de naştere al francmasoneriei româneşti

În Principatele Române, francmasoneria, conform datelor oferite de istoricii Radu Şerbănescu şi Jaques Pierre în lucrarea Dicţionarul francmasoneriei din 1991, a luat naştere la Iaşi în 1748, când prima lojă a fost întemeiată de italianul Antonio Maria del Chiaro, venit în Ţările Române în calitate de secretar al domnitorului Constantin Brâncoveanu. Fenomenul a prins în lumea așa-zis elitistă a Principatelor. Boierii şi oamenii cu stare au aderat la lojele masonice. Până în 1830, în diferite colţuri ale ţării apăruseră deja şase loje masonice. Cea mai renumită a fost însă „Steaua Dunării”, întemeiată de paşoptiştii plecaţi în exil. A luat naştere la Bruxelles şi a adunat toată „crema” culturii româneşti de la mijlocul secolului al XIX-lea. În jurul anului 1850, loja masonică ieşeană „Steaua României” a reuşit să racoleze mare parte din notabilii ieşeni.

„Inaugurată solemn la 21 august 1868, în prezenţa plenipotenţiarului Marelui Orient, negustorul francez stabilit în România, Auguste Carence, intrată la puţin timp în adormire, loja ieşeană s-a redeschis la 14 mai 1875”, scrie în revista Cultura istoricul şi criticul literar Constantin Coroiu.

Din lojă făceau parte boieri autohtoni, burghezi bogaţi, patroni şi bancherii care finanţau si controlau din spatele scenei întreaga societate. „Deşi secretă, Loja ieşeană ţinea porţile deschise pentru cei ce doreau să intre în ea, având un puternic caracter internaţionalist“, adaugă în aceeaşi publicaţie Constantin Coroiu. De altfel, un alt specialist în literatură, Liviu Papuc, în lucrarea Marginalii junimiste, spune că erau primiţi membrii din ţări precum Franţa, Germania, Polonia, Italia, Cehia, Rusia sau Grecia şi chiar mulţi evrei ca un simbol al toleranţei şi al umanismului.

O parte dintre membrii impozanţi ai societăţii literare „Junimea” au fost racolați de francmasoni

Masonii ieşeni au întemeiat şi un cenaclu literar, o asociaţie care a atras marile genii ale literaturii române, precum Creangă, Eminescu, Slavici, Caragiale. Este vorba bineînţeles de „Junimea”, după cum spun specialiştii, o creaţie 100% a masonilor ieşeni, printre care pot fi enumeraţi Titu Maiorescu şi Iacob Negruzzi. Din această perspectivă exista o „Junimea” cunoscută, de fațadă, şi o alta secretă, la şedinţele căreia luau parte doar așa-zișii iniţiaţi şi unde nu se discutau doar chestiuni ştiinţifice.

Discursul oficial, de ochii lumii, al francmasoneriei era că prin membrii societății literare „Junimea”, așa-zișii masoni de frunte ai Iaşiului, numiţi „farmazoni”, în spiritul principiilor societăţii secrete, dorea să-şi impună ideile progresiste, în timp ce din umbră îi manipulau pe aceștia și prin aceștia întreaga societate pentru a-și atinge propriile planuri oculte. Istoricii şi specialiştii în literatură spun că nu există nicio îndoială privind caracterul masonic al „Junimii”.

În „Junimea” erau aproximativ 150 de masoni. Bineînţeles, era latura ştiinţifică şi artistică a masoneriei ieşene, spune Dan Jumară, cercetător la Muzeul Literaturii Române din Iaşi. Pe lângă Titulescu şi Negruzzi, printre cei care au pus bazele „Junimii” la 26 martie 1863 s-au mai numărat Petru P. Carp, Vasile Pogor şi Theodor Rosetti. Iacob Negruzzi a devenit Maestru al lojei masonice ieşene în 1867, la doar câţiva ani de la întemeierea „Junimii”, după cum reiese din diploma conferită de Marele Orient al Franţei, păstrată astăzi la Muzeul Literaturii Române din Iaşi.

„Farmazonii“ junimişti şi ritualurile lor ascunse, satanice

Dacă bancherii şi boierii foarte bogaţi erau finanţatorii, junimiştii erau teoreticienii, niște păpuși ai acestora prin care erau puse în practică principiile oculte masonice. „Am izbutit, în fine, să adun în jurul meu, într-o unitate, cele mai viabile elemente din Iaşi: Rosetti, Carp, Pogor, acum şi Negruzzi”, se arăta într-o scrisoare din 1863 a lui Titu Maiorescu către sora sa.

Specialiştii în literatură spun că erau urmate tot felul de ritualuri masonice, inclusiv la banchetele junimiste. Acestea erau recunoscute doar de membrii masoni. „Aveau loc întâlniri secrete între masonii din Junimea, asta este clar. Convorbirile de la cenaclu erau una şi ritualurile masonice erau altceva, la care participau doar iniţiaţii. Bineînţeles, ritualurile, ca şi jurămintele, erau secrete. În aceea perioadă, masoneria era secretă, nu doar discretă”, spune Dan Jumară. Ritualurile masonice la care participau junimiştii se pare că includeau formule speciale de salut, forme de așa-zisă purificare, dar şi stranii jurăminte specifice secrete. Acestea aveau loc de obicei în casa lui Titu Maiorescu sau Iacob Negruzzi.

De ce nu au fost masoni Eminescu şi Creangă

În „Junimea” au fost primiţi şi membri care nu erau masoni. Condiţia „oficială” era ca aceştia să dea dovadă de progresism şi capacitate intelectuală deosebită. Culmea, în masoneria ieşeană nu au fost primite marile genii ale literaturii româneşti. Este vorba în principal de Ion Creangă şi de Mihai Eminescu. Explicaţia era în aparență simplă, făceau parte din rândul plebei şi erau prea vicioşi. „Masoneria era o societate elitistă. Nu erau primiţi decât oameni cu o anumită origine sau stare materială. Ion Creangă era fiu de răzeş, iar Eminescu, fiul unui căminar. Erau de condiţie joasă. Nu erau primiţi”, spune Dan Jumară. De altfel cercetătorul ieşean spune că Eminescu nici măcar nu avea habar de existenţa lojei masonice ieşene, secretul fiind foarte bine păstrat. „Îmi este greu să cred că Eminescu ştia de existenţa lojei la Iaşi dar şi de membrii ei”, adaugă acesta.

Acești falși iluminați s-au erijat în niște salvatori ai societății de la acea vreme astfel încât impresia oamenilor era că fără masonerie şi influenţa masonilor, „Junimea” nu ar fi reuşit să se constituie într-un cuib de genii şi, mai ales, Convorbiri literare nu ar fi avut susţinere materială. Prin influenţa pe care o aveau şi faţă de alţi „fraţi” „farmazoni”, fie politicieni, fie bancheri, prin „Junimea” nu se controla din umbră doar ceea se petrecea pe plan literar şi ştiinţific, dar şi în sfera guvernării. În perioada sa de vârf, „Junimea”, ca și fațadă pentru acțiunile viclene ale masonilor, prin unii membri, a deţinut frâiele puterii, atât la Guvern, în Parlament, cât şi pe plan local.

Altfel spus, a avut „o dominaţie pe toate planurile, care desigur că a favorizat şi înflorirea revistei Convorbiri literare şi a mişcării culturale junimiste în ansamblu“, scrie, în revista Cultura, Constantin Coroiu. Cu alte cuvinte, ideile vehiculate, apărute şi înflorite în cenaclul de la „Junimea”, erau adaptate şi transmise în practică pe canalele masoneriei, către factorii de decizie ai Principatelor Române pentru a trage sforile puterii în favoarea împlinirii planurilor oculte ale acestei grupări stranii. Pentru mulţi specialişti apare întrebarea: câte decizii de stat au fost luate sub influenţa ideilor junimiste? De altfel, este vehiculată ideea că junimiştii ieşeni au vrut să facă şi un partid politic, în 1875, de sorginte liberală, fiind cunoscută şi apartenenţa liderilor liberali din secolul al XIX-lea la lojele masonice din România.

Citiţi şi:

Strania mentalitate masonică – un articol de MIRCEA ELIADE

Trei dovezi de netăgăduit că francmasoneria este o sectă satanică

 

yogaesoteric
20 decembrie 2019


 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More