Medici și oameni de știință britanici: Considerăm că este iresponsabilă, neetică și realmente inutilă includerea copiilor în campania de vaccinare împotriva covid-19
40 de medici și oameni de știință din Marea Britanie au semnat o scrisoare deschisă adresată Guvernului condus de Boris Johnson, prin care își arată îngrijorarea față de probabila inoculare a copiilor, ce se pare că va avea loc din septembrie, după cum anunța Daily Mail.
În textul scrisorii deschise, care a fost publicată inițial pe site-ul Asociației HART, un ONG format din medici, personal medical, economiști, psihologi și alți experți, dedicat sănătății publice, semnatarii îndeamnă autoritățile britanice să nu repete greșelile din trecut, spre exemplu din 2010, atunci când au apărut peste „1000 de cazuri de narcolepsie – o leziune cerebrală devastatoare – la copii și adolescenți”, până ce vaccinul anti gripă porcină Pandemrix a fost retras.
În continuare, medicii arată că nu există aproape niciun risc pentru copiii sănătoși din partea covid-19, „riscul de deces fiind de doar 1 la 2,5 milioane”.
„Niciun copil sănătos cu vârsta sub 15 ani nu a murit în timpul pandemiei în Marea Britanie, iar internările în spital sau la terapie intensivă sunt extrem de rare [10], majoritatea copiilor neavând simptome sau având simptome foarte ușoare. Deși simptomele «covid de lungă durată» au fost invocate ca motiv pentru vaccinarea copiilor, există puține date solide. Acestea apar ca fiind mai puțin frecvente și cu o durată mult mai scurtă decât în cazul adulților și niciunul dintre studiile legate de acest vaccin nu a cercetat acest rezultat”, se arată în scrisoarea deschisă.
În ceea ce privește transmiterea, medicii afirmă că micuții nu transmit Sars-Cov-2 la fel de ușor ca adulții, iar școlile nu prezintă „o sursă de răspândire în comunitate, profesorii au un risc mai mic legat de covid-19 decât alți adulți la vârsta activă”.
Semnatarii subliniază că toate „studiile pentru vaccinul covid-19 de fază a treia sunt în desfăşurare și nu se vor încheia mai devreme de sfârşitul lui 2022 / începutul anului 2023. Prin urmare, vaccinurile sunt în prezent experimentale, existând doar date limitate privind efectele adverse pe termen scurt și niciun fel de date privind efectele adverse pe termen lung. În plus, acestea folosesc o tehnologie complet nouă ARNm, care nu a mai fost aprobată anterior pentru utilizare la om”.
„În concluzie, considerăm că este iresponsabilă, neetică și realmente inutilă includerea copiilor în campania de vaccinare împotriva covid-19. De asemenea, studiile clinice cu participarea copiilor ridică uriașe probleme de etică, ţinând cont de lipsa beneficiilor potenţiale pentru participanții la studiu și riscurile necunoscute. Ar fi necesar să fie așteptat finalul actualului studiu de fază a treia, precum și mai mulţi ani în care să fie adunate date în cazul adulților, pentru a exclude sau a cuantifica toate potențialele efecte adverse.
Facem apel către guvernele noastre și autoritățile de reglementare să nu repete greșelile din trecut și să respingă solicitările privind vaccinarea copiilor împotriva covid-19. A fost exercitată o prudență extremă în privinţa multor aspecte ale pandemiei, dar, cu siguranță, acum este momentul cel mai important când se impune să fim cu adevărat prudenți: nu trebuie să fim generația adulților care, dintr-o grabă și frică inutile, pune în pericol sănătatea copiilor”, se arată în încheierea scrisorii deschise.
Îngrijorări asemănătoare au exprimat și mai mulți medici suedezi, care au îndemnat autoritățile să vaccineze doar persoanele din grupele de risc.
Iată textul integral al scrisorii:
Scrisoare deschisă din partea mai multor medici şi oameni de ştiinţă din Marea Britanie: Îngrijorări privind siguranţa și etica în legătură cu vaccinarea covid-19 la copii
Dorim să vă informăm despre îngrijorările noastre profunde cu privire la propunerile de a fi administrate vaccinurile covid-19 copiilor. Documente guvernamentale scurse recent arată că este deja planificată o campanie de vaccinare covid-19 la copiii cu vârsta peste 12 ani în septembrie 2021 și posibilitatea ca şi copiii de până la 5 ani să fie vaccinaţi în vară, în cel mai rău scenariu. [1]
Am fost profund îngrijoraţi să auzim mai mulți reprezentanți ai guvernului și ai SAGE (Grupul științific consultativ pentru situații de urgență din Marea Britanie) solicitând în presă să se înceapă „cât mai repede posibil” vaccinarea covid-19 la copii [2]. Materiale pro-vaccin care au circulat în școlile din Londra conțin afirmaţii cu încărcătură emoțională și inexactități [3]. În plus, lideri de organizaţii sindicale din învăţământ au folosit un limbaj care trezeşte îngrijorare, sugerând că trebuie încurajată constrângerea copiilor de a accepta vaccinurile covid-19 prin presiune din partea colegilor de şcoală, în ciuda faptului că presarea cuiva de a accepta un tratament medical înseamnă o încălcare a legilor britanice și Declarațiilor internaționale [4]. Un astfel de limbaj este iresponsabil și lipsit de etică și încurajează populaţia să solicite vaccinarea minorilor cu un produs aflat încă în stadiul de cercetare și cu privire la care nu se cunosc efectele pe termen mediu sau lung, împotriva unei boli care nu prezintă niciun risc substanţial pentru aceştia. Un rezumat al motivelor noastre este prezentat mai jos şi este disponibil şi un raport mai detaliat, conţinând toate referinţele necesare [5].
Riscuri și beneficii în tratamentele medicale
Vaccinurile, ca orice alt tratament medical, prezintă riscuri și beneficii variate. Prin urmare, este necesar să luăm în considerare fiecare produs, în mod individual, în funcție de meritele sale și, în special, pentru care pacienți sau categorii de populaţie raportul risc/beneficii este acceptabil. În cazul vaccinurilor covid-19, beneficiile potențiale îi vizează pe cei vârstnici și pe cei vulnerabili, însă în cazul copiilor, raportul beneficii/risc este diferit.
Ne exprimăm aceste îngrijorări ca parte a unei dezbateri argumentate, ceea ce constituie un element vital al practicii științifice. Este necesar să ne asigurăm că nu se repetă nicio situaţie tragică din trecut, situaţii care au apărut mai ales atunci când vaccinurile au fost introduse rapid pe piață. De exemplu, vaccinul pentru gripa porcină Pandemrix, lansat în pandemia din 2010, a dus la peste 1000 de cazuri de narcolepsie – o leziune cerebrală devastatoare – la copii și adolescenți, înainte de a fi retras [6]. Dengvaxia, un nou vaccin împotriva febrei Dengue, a fost lansat pentru copii înaintea obţinerii unor rezultate complete ale studiului și 19 copii au murit din cauza unei posibile potenţări dependente de anticorpi (ADE), înainte ca vaccinul să fie retras [7]. Nu este cazul să riscăm să se repete o astfel de situaţie în cazul vaccinurilor covid-19, ceea ce nu ar avea impact doar asupra copiilor și familiilor afectate, dar ar putea avea, de asemenea, un efect extrem de dăunător asupra utilizării vaccinurilor în general.
Nicio intervenție medicală nu se justifică să fie făcută în baza ideii că e „bună pentru toți”, ci este necesar să fie evaluată pe deplin eficienţa ei în funcție de caracteristicile categoriei de vârstă și ale persoanelor în cauză, stabilind profilul risc versus beneficii pentru fiecare cohortă și persoane din cadrul unui grup. Necesitatea acestei abordări a fost subliniată, în octombrie anul trecut, de către șefa grupului operativ pentru vaccinuri, Kate Bingham, care a spus „Este necesar să fie vaccinați doar cei care prezintă riscuri. Nu vor fi vaccinate persoanele sub 18 ani. Este un vaccin exclusiv pentru adulți, pentru persoanele de peste 50 de ani, fiind vizaţi în special lucrătorii din domeniul sănătății și din centrele de îngrijire și cei vulnerabili.” [8]
Copiii nu au nevoie de vaccinare pentru a fi protejaţi
Copiii sănătoși nu prezintă aproape niciun risc de la covid-19, riscul de deces fiind de doar 1 la 2,5 milioane [9]. Niciun copil sănătos sub vârsta de 15 ani nu a murit în timpul pandemiei în Marea Britanie, iar internările în spital sau la terapie intensivă sunt extrem de rare [10], majoritatea copiilor neavând simptome sau având simptome foarte ușoare. Deși simptomele „covid de lungă durată” au fost invocate ca motiv pentru vaccinarea copiilor, există puține date solide. Acestea apar ca fiind mai puțin frecvente și cu o durată mult mai scurtă decât în cazul adulților și niciunul dintre studiile legate de acest vaccin nu a cercetat acest rezultat [11] [12]. Sindromul pediatric inflamator multisistemic (PIMS) a fost menţionat ca potențial efect advers în studiul Oxford AstraZeneca pentru copii [13]. Imunitatea dobândită în mod natural va asigura o imunitate mai amplă și mai durabilă decât vaccinarea [14]. Într-adevăr, mulți copii vor fi deja imuni [15].
Copiii nu au nevoie de vaccinuri pentru susţinerea imunităţii colective
Deja, două treimi din populația adultă au primit cel puțin o doză de vaccin covid-19 [17]. Modelele care presupun că ar fi necesară vaccinarea copiilor pentru a se obţine imunitatea colectivă nu au luat în considerare proporția celor care aveau imunitate înainte de martie 2020 și a celor care au dobândit-o în mod natural [18]. Modelele recente arată că Marea Britanie a atins pragul necesar de imunitate colectivă la 12 aprilie 2021 [19].
Copiii nu transmit SARS-CoV-2 la fel de ușor ca adulții, în plus, adulții care trăiesc sau muncesc cu copii mici prezintă un risc scăzut de dezvoltare a unei forme severe de covid-19 [20]. Nu s-a dovedit că şcolile sunt o sursă de răspândire în comunitate, profesorii au un risc mai mic legat de covid-19 decât alți adulți la vârsta activă [21].
Îngrijorări privind efectele adverse pe termen scurt
Începând cu 13 mai, la MHRA [Medicines and Healthcare products Regulatory Agency] [22] au fost raportate un total de 224.544 de evenimente adverse, inclusiv 1.145 decese în asociere cu vaccinurile SARS-CoV-2. Rapoarte de cazuri de accidente vasculare cerebrale din cauza dezvoltării de tromboze venoase cerebrale au fost inițial în număr redus, dar pe măsură ce a crescut gradul de conștientizare cu privire la pericol, mai multe date au condus la concluzia că vaccinul AstraZeneca nu este indicat să fie utilizat la adulții sub 40 de ani ani, iar această constatare neprevăzută a determinat, de asemenea, suspendarea studiului AstraZeneca la copii.
Evenimente similare au fost raportate în cazul vaccinurilor Pfizer & Moderna în sistemul de raportare VAERS din SUA [23] și este posibil ca acesta să fie un efect specific legat de producția de proteine spike. Noul ghid din Marea Britanie cu recomandări privind gestionarea cazurilor de trombocitopenie (VITT) indusă de vaccin [24] include toate vaccinurile covid-19 [ca prezentând riscul de a cauza aceste afecţiuni]. Posibilitatea apariţiei şi a altor efecte neașteptate nu poate fi exclusă. În Israel, unde vaccinurile au fost administrate pe scară largă inclusiv tinerilor și adolescenților, vaccinul Pfizer a fost legat de mai multe cazuri de miocardită la tineri de sex masculin [25] şi au fost exprimate îngrijorări cu privire la rapoarte de tulburări ale ciclului menstrual și sângerări anormale la femeile tinere în urma vaccinului. [26]
Cel mai îngrijorător aspect în ceea ce privește vaccinarea copiilor este că până acum a fost raportat în sistemul VAERS din SUA un număr de decese asociate vaccinării, în ciuda faptului că vaccinurile au fost administrate doar copiilor din cadrul studiilor și că au fost lansare foarte recent şi pentru tinerii între 16 şi 17 ani [27].
Îngrijorări privind efectele adverse pe termen lung
Toate studiile pentru vaccinul covid-19 de faza a treia sunt în desfăşurare și nu se vor încheia mai devreme de sfârşitul lui 2022 / începutul anului 2023. Prin urmare, vaccinurile sunt în prezent experimentale, existând doar date limitate privind efectele adverse pe termen scurt și niciun fel de date privind efectele adverse pe termen lung. În plus, acestea folosesc o tehnologie complet nouă ARNm, care nu a mai fost aprobată anterior pentru utilizare la om [28]. ARNm este efectiv un promedicament și nu se știe cât de multe proteine spike va produce fiecare persoană. Potenţialele efecte adverse cu debut tardiv pot deveni evidente peste luni sau ani de zile. Studiile limitate pentru copii efectuate până în prezent sunt cu totul insuficiente pentru a ne face să excludem posibile reacții adverse neobişnuite şi severe.
Copiii au toată viață în față, iar sistemele lor imunologic și neurologic sunt încă în dezvoltare, ceea ce îi face potențial mai vulnerabili la efecte adverse decât în cazul adulților. O serie de îngrijorări specifice au fost deja exprimate, inclusiv legate de riscul dezvoltării de boli autoimune și posibile efecte adverse asupra placentaţiei și fertilității [29]. O lucrare publicată recent a menţionat posibilitatea ca vaccinurile ARNm covid-19 să poată declanșa boli prionice neurodegenerative [30]. Toate riscurile potențiale, cunoscute și necunoscute, este necesar să fie puse în balanţă cu riscurile prezentate de covid-19 în sine, astfel că pentru copii va fi un raport foarte diferit beneficii/risc.
Concluzie
Există un principiu înţelept important în Jurământul lui Hipocrate care spune: „Mai întâi să nu faci rău!”. Toate intervențiile medicale prezintă riscul unui efect dăunător, astfel că avem datoria să acționăm cu prudență și în mod corespunzător. Aceasta în special atunci când se ia în considerare intervenția în masă asupra unei populații sănătoase, situație în care este necesar să existe dovezi ferme că beneficiile sunt mult mai mari decât daunele. Dovezile actuale disponibile arată în mod clar că calculul referitor la riscuri versus beneficii NU justifică administrarea în grabă de vaccinuri covid-19 experimentale la copii, care nu prezintă practic niciun risc legat de covid-19, dar sunt expuşi riscului de a se confrunta cu efecte adverse cunoscute și necunoscute în urma vaccinării. După cum se afirmă în Declarația Drepturilor Copilului, „copilul, dată fiind imaturitatea sa fizică și psiho-mentală, are nevoie de protecție și îngrijire specială, inclusiv de protecție juridică adecvată” [31]. Ca adulți, avem datoria de a ne proteja copiii de daune inutile și previzibile.
În concluzie, considerăm că este iresponsabilă, neetică și realmente inutilă includerea copiilor în campania de vaccinare împotriva covid-19. De asemenea, studiile clinice cu participarea copiilor ridică uriașe probleme de etică, ţinând cont de lipsa beneficiilor potenţiale pentru participanții la studiu și riscurile necunoscute. Ar fi necesar să fie așteptat finalul actualului studiu de faza a treia, precum și mai mulţi ani în care să fie adunate date în cazul adulților, pentru a exclude sau a cuantifica toate potențialele efecte adverse.
Facem apel către guvernele noastre și autoritățile de reglementare să nu repete greșelile din trecut și să respingă solicitările privind vaccinarea copiilor împotriva covid-19. A fost exercitată o prudență extremă în privinţa multor aspecte ale pandemiei, dar, cu siguranță, acum este momentul cel mai important când se impune să fim cu adevărat prudenți: nu trebuie să fim generația adulților care, dintr-o grabă și frică inutile, pune în pericol sănătatea copiilor.
Semnatari
Dr Rosamond Jones, MD, FRCPCH, retired consultant paediatrician
Lord Moonie, MBChB, MRCPsych, MFCM, MSc, House of Lords, former parliamentary undersecretary of state 2001-2003, former consultant in Public Health Medicine
Prof Anthony Fryer, PhD, FRCPath, Professor of Clinical Biochemistry, Keele University
Professor Karol Sikora, MA, MBBChir, PhD, FRCR, FRCP, FFPM, Dean of Medicine, Buckingham University, Professor of Oncology
Professor Angus Dalgleish, MD, FRCP, FRACP, FRCPath, FMed Sci, Professor of Oncology, St Georges Hospital London
Professor Richard Ennos, MA, PhD. Honorary Professorial Fellow, University of Edinburgh
Professor Anthony J Brookes, Department of Genetics & Genome Biology, University of Leicester
Dr John A Lee, MBBS, PhD, FRCPath, retired Consultant Histopathologist, former Clinical Professor of Pathology at Hull York Medical School
Dr Alan Mordue, MBChB, FFPH (ret). Retired Consultant in Public Health Medicine & Epidemiology
Dr Elizabeth Evans, MA, MBBS, DRCOG, retired doctor
Mr Malcolm Loudon, MB ChB, MD, FRCSEd, FRCS (Gen Surg). MIHM, VR. Consultant Surgeon
Dr Gerry Quinn, Microbiologist
Dr C Geoffrey Maidment, MD, FRCP, retired consultant physician
Dr K Singh, MBChB, MRCGP, general practitioner
Dr Pauline Jones MB BS retired general practitioner
Dr Holly Young, BSc, MBChB, MRCP, Consultant physician, Croydon University Hospital
Dr David Critchley, BSc, PhD, 32 years in pharmaceutical R&D as a clinical research scientist.
Dr Padma Kanthan, MBBS, General practitioner
Dr Thomas Carnwath, MBBCh,MA, FRCPsych, FRCGP, consultant psychiatrist
Dr Sam McBride BSc(Hons) Medical Microbiology & Immunobiology, MBBCh BAO, MSc in Clinical Gerontology, MRCP(UK), FRCEM, FRCP(Edinburgh). NHS Emergency Medicine & geriatrics
Dr Helen Westwood MBChB MRCGP DCH DRCOG, general practitioner
Dr M A Bell, MBChB, MRCP(UK), FRCEM, Consultant in Emergency Medicine, UK
Mr Ian F Comaish, MA, BM BCh, FRCOphth, FRANZCO, Consultant ophthalmologist
Dr Jayne LM Donegan MBBS, DRCOG, DCH, DFFP, MRCGP, general practitioner
Dr Dayal Mukherjee, MBBS MSc
Dr Clare Craig, BM,BCh, FRCPath, Pathologist
Mr C P Chilton, MBBS, FRCS, Consultant urologist emeritus
Dr Theresa Lawrie, MBBCh, PhD, Director, Evidence-Based Medicine Consultancy Ltd, Bath
Dr Jason Lester, MRCP, FRCR, Consultant Clinical Oncologist, Rutherford Cancer Centre, Newport
Dr Scott McLachan, FAIDH, MCSE, MCT, DSysEng, LLM, MPhil., Postdoctoral researcher, Risk & Information management Group
Michael Cockayne, MSc, PGDip, SCPHNOH, BA, RN, Occupational health practitioner
Dr John Flack, BPharm, PhD. Retired Director of Safety Evaluation at Beecham Pharmaceuticals
1980-1989 and Senior Vice-president for Drug Discovery 1990-92 SmithKline Beecham
Dr Stephanie Williams, Dermatologist
Dr Greta Mushet, retired Consultant Psychiatrist in Psychotherapy. MBChB, MRCPsych
Dr JE, MBChB, BSc, NHS hospital junior doctor
Mr Anthony Hinton, MBChB, FRCS, Consultant ENT surgeon, London
Dr Elizabeth Corcoran,MBBS,MRCPsych,Psychiatrist,Chair Down’s Syndrome Research Foundation UK
Dr Alan Black, MB BS MSc DipPharmMed, retired pharmaceutical physician
Dr Christina Peers, MBBS,DRCOG,DFSRH,FFSRH, Consultant in Contraception & Reproductive Health
Dr Marco Chiesa, MD, FRCPsych, Consultant Psychiatrist & Visiting Professor, UCL
Elizabeth Burton, MB ChB, retired general practitioner
Noel Thomas, MA, MB ChB, DCH, DObsRCOG, DTM&H, MFHom, retired doctor
Malcolm Sadler, MBBS, FRCGP, retired general practitioner with 37 years in Medical Practice
Dr Ian Bridges, MBBS, Retired general practitioner
Citiţi şi:
Marea Britanie: Un raport „urgent” solicită încetarea completă a vaccinării covid. Agenția Medicamentelor deține dovezile că „vaccinurile covid-19 nu sunt sigure pentru utilizarea la om”
Criminalii din România îi depășesc pe cei de la OMS. Gheorghiță vrea vaccinarea copiilor de la 6 luni în sus
ANALIZĂ: Ce s-a petrecut cu România în pandemie și unde ne aflăm acum – privire retrospectivă, date oficiale, studii, avertismente (I)
yogaesoteric
26 iulie 2021