Meditaţia Vipassana
Meditaţia Vipassana (pătrunderea) este o metodă considerată că a fost predată de Buddha însuşi discipolilor săi şi care presupune concentrarea asupra respiraţiei.
Buddha a spus: “Inspiră atent, expiră atent.” În aceste cuvinte simple rezidă esenţa practicării acestei forme de meditaţie. Yoghinul îşi observă respiraţia cu aceeaşi conştiinţă totală cu care o santinelă vigilentă priveşte intrările şi ieşirile prin poarta principală a unui oraş. În mod obişnuit, această observare se face în vârful nărilor, acolo unde individul este cel mai sensibil la senzaţia de rece a aerului care intră şi la senzaţia de cald a celui care iese. O alternativă este conştientizarea ridicării şi coborârii line a abdomenului. Ambele aspecte sunt la fel de eficiente.
Alegeţi-l pe cel pe care îl preferaţi, dar nu pendulaţi între ele. Dacă vă hotărâţi asupra nărilor, aveţi grijă să nu urmaţi respiraţia în jos, spre plămâni. Santinela nu-şi părăseşte niciodată postul fără aprobare.
O dată ce v-aţi fixat atenţia asupra inspirului şi expirului, înseamnă că v-aţi dezvoltat pătrunderea în respiraţie. Buddha punea accentul pe conştientizarea calităţii respiraţiei; o dată ce concentrarea a sporit în asemenea măsură, cel care meditează poate, în cele din urmă, să-i îngăduie santinelei să părăsească porţile oraşului şi, utilizând o tehnică numită baleiere, îi permite conştiinţei să se deplaseze, infim, în josul feţei, în josul braţelor, în josul corpului şi picioarelor, apoi înapoi în sus, spre nări, mişcându-se extrem de încet şi percepând fiecare senzaţie subtilă în parte.
Obţinerea pătrunderii pe această cale întăreşte incomensurabil puterile de concentrare şi de percepţie, şi vă permite în cele din urmă să vă îndreptaţi atenţia asupra minţii şi să examinaţi ce se produce acolo, la fel de minuţios şi de obiectiv.