Memoriul adresat Reginei Suediei, septembrie 2005

Bucureşti, 26 septembrie 2005

 

MAJESTĂŢII SALE, REGINA SILVIA A SUEDIEI

Majestate,

Subsemnaţii, cursanţi ai şcolii româneşti de yoga, dorim să vă aducem în atenţie următoarele fapte de o deosebită gravitate.

În plin secol XXI asistăm la evenimente demne de epoca comunistă, într-o ţară ce bate la porţile Uniunii Europene. În luna aprilie 2005 cetăţeanul de origine română Gregorian Bivolaru, profesor de yoga, a fost nevoit să ceară azil politic în Suedia în urma gravelor abuzuri şi nedreptăţi comise împotriva sa de autorităţile române, datorită credinţelor şi convingerilor sale care nu sunt compatibile cu şabloanele unei societăţi drastic afectate de anii lungi de totalitarism. Acestea au culminat cu fabricarea unor dosare penale, în baza cărora statul român a cerut oficial Suediei să îl extrădeze pe Gregorian Bivolaru. Într-o primă etapă a soluţionării cererii sale de azil, autoritatea din Malmö a respins această cerere, dosarul ajungând acum la Autoritatea pentru Imigranţi din Stockholm.

Dorim să ne exprimăm pe această cale profunda preocupare pentru siguranţa lui Gregorian Bivolaru, care este victima unor flagrante abuzuri şi înscenări din partea autorităţilor române, precum şi îngrijorarea că acesta nu va avea parte de un proces corect în România.

De când a deschis primele cursuri de yoga, în timpul „epocii” comuniste, Gregorian Bivolaru a fost supravegheat continuu de Securitate, a fost atacat vehement în presă în articole propagandistice calomniatoare şi instigatoare, hărţuit de autorităţi, ameninţat cu moartea, a fost victima a două atentate pe care poliţia a refuzat să le investigheze în ciuda evidenţelor.

În luna martie 2004 Gregorian Bivolaru a fost arestat complet nefondat când i s-a înscenat o tentativă de trecere frauduloasă a frontierei, deşi el se afla în clădirea vămii având paşaportul regulamentar şi nu avea nici un fel de restricţie în părăsirea ţării. Deşi acest delict se cercetează în libertate conform legislaţiei române, Gregorian Bivolaru a fost adus în lanţuri la Bucureşti şi a doua zi s-a încropit la repezeală un dosar penal care îl acuza de „act sexual cu o minoră”. Minora care avea aproape 18 ani, Mădălina Dumitru, a fost sechestrată şi terorizată de procurorii români pentru a semna o declaraţie că ar fi avut o relaţie cu Gregorian Bivolaru. Mădălina Dumitru a reclamat în repetate rânduri comportamentul abuziv al procurorilor şi faptul că declaraţia pe care a fost forţată să o semneze nu are nici o bază reală, dar autorităţile i-au ignorat plângerile.

Deşi în tot acest timp autorităţile nu au putut găsi nici o dovadă care să probeze vinovăţia lui Gregorian Bivolaru şi nici o decizie judecătorească nu a fost dată, presa a dezinformat opinia publică şi l-a prezentat în mod constant ca pe un infractor de drept comun fără a respecta prezumpţia de nevinovăţie de care trebuie să beneficieze orice persoană, conform drepturilor omului.

În momentul în care Gregorian Bivolaru a formulat cererea de azil în Suedia, a fost reţinut de Interpol. Statul român a formulat imediat o cerere de extrădare, deşi mandatul de arestare pe numele lui Gregorian Bivolaru nu mai era valid în acel moment! După nici o lună însă, deoarece şansele de extrădare pentru „act sexual cu o minoră care nu recunoaşte acest lucru”  erau minime, procurorii români au încropit la repezeală un al doilea dosar în care au emis un nou mandat de arestare pe numele lui Gregorian Bivolaru, încălcând iarăşi flagrant drepturile omului şi Constituţia României. Deşi mii de oameni infirmă acuzaţiile aberante de „trafic de persoane”, autorităţile refuză să le ia în considerare declaraţiile, dornice să îl aresteze pe Gregorian Bivolaru cu orice preţ.

Pentru a ne argumenta îngrijorarea noastră faptul că Gregorian Bivolaru nu va avea parte de un proces corect în România vă reamintim faptul că sistemul juridic român are grave lacune, lacune bine cunoscute oficialilor europeni şi aduse permanent în discuţie în ultima perioadă. Deşi în prezent forţele politice din România lucrează pentru a punele bazele unui nou sistem juridic, centrat pe slujirea dreptăţii şi a cetăţenilor români, până acum nu a fost găsit nici un oficial responsabil pentru crimele din timpul Revoluţiei din 1989, nu s-a făcut dreptate victimelor agresiunii minerilor din 1990 şi 1991 şi nici miilor de persoane ale căror drepturi şi libertăţi au fost încălcate flagrant şi în favoarea cărora Curtea Europeană pentru Drepturile Omului a dat sentinţe împotriva statului român. Peste 22.000 de români au reclamat abuzurile justiţiei române la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului şi au câştigat, astfel că statul român a fost deja condamnat să plătească despăgubiri în valoare de milioane de euro. Conform statisticilor oficiale, peste 500 de persoane sunt arestate abuziv anual în România. Este prin urmare evident că sistemul juridic român, deşi prezintă teorii atrăgătoare partenerilor europeni, nu este capabil să implementeze reforma justiţiei, şi întreaga structură se clatină într-un astfel de caz delicat: judecarea unui prizonier politic al regimului anterior, care se confruntă cu vechii torţionari care se află în aceleaşi poziţii pe care le ocupau şi pe vremea comunismului.

În plus, legislaţia română nu oferă nici un fel de protecţie cetăţenilor acuzaţi în procese împotriva ofenselor şi atacurilor mediatice, care pot să influenţeze direct opinia magistraţilor, care prin urmare iau decizii sub presiunea mass-media şi a opiniei publice, în loc să fie imparţiali şi să se pună în slujba adevărului. Menţionăm că în ultimii 15 ani în România nici o altă persoană, independentă politic, nu a fost atât de mult denigrată şi marginalizată ca Gregorian Bivolaru, în mii de articole de presă şi sute de jurnale TV difuzate la ore de maximă audienţă, care au creat în mintea magistraţilor români certitudinea apriorii a vinovăţiei sale.

Suntem pe deplin conştienţi de consecinţele pe care acordarea azilului pentru Gregorian Bivolaru  le poate avea, în această fază a procesului de aderare a României la Uniunea Europeană. Totuşi considerăm inacceptabil faptul că raţiunile politice prevalează, în dauna valorilor morale şi călcând în picioare drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, mai ales când violările acestor drepturi şi libertăţi afectează în cele din urmă un grup de 35.000 de cursanţi yoga al căror mentor spiritual este Gregorian Bivolaru.

Justiţia română a reuşit să se sustragă până acum reformelor democratice şi este un sistem osificat, de o ineficienţă şi injusteţe cutremurătoare. Corupţia şi aservirea politică a justiţiei române sunt de notorietate. Gregorian Bivolaru este doar una dintre aceste persoane, dar în cazul său îndârjirea şi abuzurile autorităţilor depăşesc orice limită. Persecuţiile autorităţilor române la adresa şcolii române de yoga se aseamănă cu modul barbar în care China a reprimat şcoala Falun Gong.

Suntem convinşi că evaluând just şi obiectiv situaţia, decizia autorităţilor suedeze nu va da câştig de cauză, datorită unor raţiuni diplomatice, unei ţări a cărei justiţie permite perpetuarea unor practici retrograde şi corupte, pentru că din perspectiva obiectivelor reale ale societăţii europene un astfel de membru reprezintă un risc potenţial pentru destabilizarea justiţiei europene.

În concluzie, vă rugăm să luaţi în considerare aceste fapte şi să respingeţi cererea de  extrădare formulată de Guvernul Român, pentru a nu deveni astfel părtaşi la o altă nedreptate flagrantă comisă de un sistem juridic care are multe îmbunătăţiri de făcut pentru a se ridica la standardele europene. Respingerea cererii de azil formulată de Gregorian Bivolaru şi extrădarea lui va duce implicit la o escaladare a persecuţiilor, şi sute de practicanţi yoga din România se vor vedea nevoiţi să părăsească ţara şi să ceară azil în alte state, pentru a putea să trăiască o viaţă demnă în concordanţă cu credinţele lor.

Ne face o deosebită bucurie să vă amintim că în octombrie 1714 gloriosul rege  al Suediei Carol al XII-lea, pe drumul de întoarcere de la Constantinopol spre Suedia, a străbătut România, fiind primit cu ospitalitate în marile oraşe româneşti Piteşti, Sibiu, Cluj şi Şimleu.

Majestate,  subsemnaţii vă rugăm să luaţi cunoştinţă de toate aceste lucruri şi să acordaţi dreptul la o a doua patrie (azil) D-lui Gregorian Bivolaru, în „cea mai prietenoasă ţară de pe pământ” (citat din Imnul naţional suedez), SUEDIA.

 

NOTĂ: Acest memoriu a fost adresat şi Regelui Suediei, Guvernului Suedez şi Autorităţii pentru Imigranţi.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More