Mesajul Doctorului Gabian Rahmanian – ‘Trăim un coșmar din care începem să ne trezim’

Frați români,

De aproape un an, trăim un coșmar din care începem să ne trezim. În multe din satele și orașele țării, poporul s-a mobilizat pentru a-și recuceri libertatea și drepturile fundamentale, pe care, de-a lungul secolelor, niciun ocupant străin nu i le-a încălcat și batjocorit ca actualul guvern de trădători, incompetenți, hoți și tâlhari, inclusiv tâlhari electorali.

Ca medic specialist de boli infecțioase, membru al multor comitete, comiții și comisii de sănătate publică, constat frica și spaima crescândă a multora dintre noi. Îmi asum riscul de a fi etichetat complotist sau conspiraționist de către cei ce și-au făcut o profesie din asta. Da, există oameni care zi și noapte conspiră contra altora. Toate guvernele au planurile lor, mai mult sau mai puțin secrete, privind poporul a cărui conducere și-o asumă, în mod mai mult sau puțin legitim ori ilegitim, în legătură cu alte popoare, cu mările și oceanele lumii, tăierea abuzivă a pădurilor, exploatarea demențială a resurselor de orice fel, inclusiv omenești, cucerirea lunii, construirea de baze cosmice pe diverse planete etc. Istoria e plină de comploturi și conspirații de toate felurile. Cei ce contestă aspectul conspiraționist al istoriei sunt de rea credință. Cei de bună credință, după examinarea atentă a istoriei oricărei epoci, vor accepta cu ușurință că totdeauna au existat conspirații și comploturi de tot felul, ale unora contra altora.

Rândurile ce urmează sunt o critică la adresa guvernelor actuale din aproape întreaga lume, mai ales însă, desigur, la adresa guvernării noastre.

La noi, ca și în alte țări, guvernele se perindă, dar răul, incompetenții, hoții și hoțiile, tâlhăriile electorale, gândirea unică, „de-a gata”, rămân și formează o plagă de care, probabil, nu vom scăpa niciodată.

Oricum m-ar numi cei pe care îi critic, cu argumente la obiect, îmi asum riscul de a spune adevăruri evidente pentru mulți dintre noi, dar pe care puțini au curajul să le spună în mod public, să tragă din ele consecințele ce se impun.

Încă din ianuarie sau februarie, când, în Europa a început să se vorbească de această pandemie, am înțeles despre ce este vorba, întrucât de peste 30 și chiar peste 40 de ani, pe urmele Fizicii, Chimiei, Bilogiei și a altor Științe ale Naturii, Medicina (Știință a Omului, parte a Naturii, dar și a Culturii) a devenit și ea „nebună” sau „criminală”, căutând mai curând boala decât sănătatea, mai curând moartea nu viața, ca și Fizica nucleară ce a inventat felurite bombe și arme atomice, ca și Chimia (inclusiv cea farmaceutică) ce a inventat și fabricat tot felul de substanțe toxice pentru oameni, animale și plante, ca și Biologia (inclusiv Genetica), acestea de pe urmă părând a fi cele mai demente dintre științe, întrucât de pe pozițiile lor s-a imaginat pocirea sau manipularea genetică a tot ce pare să existe pe lume, plante, animale și oameni, a celor trei regnuri fundamentale, despre care, până de curând, se credea că epuizează cam tot ce există – evident, în afară de regnul mineral care, din perspectivă ezoterică, poate fi considerat reificarea „regnului spiritual”, a ideilor, gândurilor noastre și nu numai.

Așadar, nu mă tem că voi fi etichetat conspiraționist, mai ales de către cei care ei înșiși conspiră, în sensul însă al răului: de exemplu, în sensul tâlhăriei electorale, cazul alegerilor locale din București (oare numai acolo?). Mult mai mare a fost însă tâlhăria electorală din Statele Unite, una care nu va putea fi depășită curând, în niciun caz, de tâlhăriile, obligatorii, aș zice, care vor marca legislativele noastre…

Deși la pensie, ca medic cu experiență, cu vocația adevărului și soldat apărător al Neamului, consider că este de datoria mea să adaug câteva cuvinte, la cele deja spuse, cu diverse ocazii, semnate ori nesemnate.

Consider de datoria mea să mă exprim cu privire la afacerea conspiraționistă (și nu numai) Sars-Cov-2 sau covid-19, asupra aspectului vaccinal, care în următoarele săptămâni și luni va deveni pivotul central și unic al întregii politici medicale a Statului Mafiot al Miticilor și Mititeilor bucureșteni (SMMMB), ce are încă permisiunea, ba chiar obligația, să se intituleze și să se pretindă român. Vorbesc de politica medicală SMMMB, nu de o politică de sănătate, care înseamnă viață! După modelul conspiraționisto-criminal OMS, politica medicală SMMMB este politica morții, nu a vieții. Aceia dintre noi care au reușit să deschidă ochii, să vadă, să judece, cu conştiinţa lor, cele ce se petrec, la noi și nu numai, au înțeles că mai toate spitalele au devenit căsăpelnițe cvasi-oficiale. Deși coruptă de SMMMB, până și televiziunea vorbește de „Spitalele Groazei”, cărora eu le voi spune, mai pe scurt, „Căsăpelnițe”, căsăpelnițele guvernului și ale președintelui Iohannis.

Fără să intrăm în detalii tehnice, fără să ne batem capul cu cele ce se petrec în alte țări, ar fi în interesul sănătății poporului nostru să refuzăm SMMMB și tuturor politicienilor orice drept de a se ocupa de sănătatea noastră. La noi, numai pungașii, escrocii, incapabilii să-și câștige viața în mod cinstit și util societății, numai aceștia fac „politică”. Adică ce fac aceste târâturi cu chip de om? Orice ar face aceștia, orice nu ar face, inclusiv discursuri demagogice, tăceri suspecte, angajamente ipocrite și altele, orice și-ar da ei aerul că fac sau că nu fac, de fapt fură tot timpul… Uni fură Șase Case, alții fură milioane sau miliarde etc. În aceste condiții, ar fi o nebunie să sperăm ceva bun de la acești infami și nemernici, de profesie, poate din naștere… Odată lămurită această chestiune de principiu, rămâne ca unii dintre noi să imagineze modul în care am putea forța SMMMB-ul să renunțe la departamentul sau ministerul Sănătății, care de fapt se ocupă de exterminarea noastră „științifico-ipocrită”, poliției, jandarmeriei și direcțiilor sanitare revenindu-le misiunea de a vâna sau răpi (de acasă, de pe stradă, de oriunde) pe cei ce urmează a fi căsăpiți, în căsăpelnițele pe care nu este cazul să le confundăm cu spitalele de pe vremea lui Ceaușescu sau Antonescu, ce par să fi fost oameni, chiar Români adevărați, nu hoți, nici lichele sau pungași, ca mai toți politicienii ultimilor 30 de ani.

În condițiile actuale, din dosul botnițelor pe care au avut lașitatea și prostia să și le pună pe figură, mulți dintre noi sunt de-a dreptul înfricoșați, le tremură până și sufletul în inimă. Este necesar să știm însă cu suntem ființe aparent „muritoare”, primul pas în viață fiind deopotrivă primul pas către „moarte”. Trupul nostru nu ne reprezintă decât foarte incomplet și aparent. Trupul reprezintă locuința, instrumentul de care spiritul sau esența noastră are nevoie în scopul împliniri misiunii pentru care am venit pe lume. În loc să tremurăm de frica autorităților sau a medicilor, incompetenți până la crimă, e mai bine ca fiecare să își înțeleagă misiunea personală, din actuala viață, căci nu toți suntem pe același nivel de evoluție mineral-organică, endocrino-glandulară sau spiritualo-sufletească. În alți termeni, asta înseamnă să ne cunoaștem pe noi înșine, fiecare să se cunoască pe sine. Astfel vom cunoaște zeii și universul, cum scria pe frontispiciul unui celebru templu al strămoșilor noștri, acum câteva mii de ani!

De prin iulie sau august s-a tot vorbit de al doilea val al pandemiei, care ar fi mai rău decât primul, cel din martie-mai 2020. Criminalul minister al Sănătății, incompetentul, dezordonatul, făbricuța de aghioase și milioane (da! – din vânzarea botnițelor inutile, chiar dăunătoare) numită Nelu Tătaru, președintele Consiliului de Supraveghere Strategică, Rafilo-blătnoiul și Cercelușul, ce fac pe Croitorașii cei Viteji, anunță cifre peste cifre, morți peste morți, după modelul cucuvelelor OMS din Occident, care de peste 20, chiar peste 30 de ani anunță catastrofe peste catastrofe, unele mai catastrofice decât altele.

Unii spun despre căsăpelnițele spitalicești că sunt pline ochi! Un fel de a ne speria. Locuri sunt destule, spitale întregi sunt goale și nu-și pot împlini și depăși cifra de afaceri decât ucigând pe mulți dintre cei ce comit eroarea catastrofală de a se lăsa căsăpiți ca la abator. Pentru fiecare mort, declarat mort de covid-19, căsăpelnițele spitalicești din lume au primit sume uluitoare, ce au atins și chiar depășit treisprezece sau paisprezece mii de dolari, probabil mai puțin la noi, care avem statut de colonie „africană”, de semi- sau sferto-docți, pentru că ne mulțumim cu jumătăți sau sferturi din „măsura” ce se plătește căsăpelnițelor occidentale, ce declară un „mort de covid-19”.

Important este nu câți bani încasează căsăpelnițele spitalicești pentru morții reali sau fictivi de covid-19 ci faptul că sunt încurajate, ba chiar obligate să declare morți peste morți, de covid-19, minciuna fiind rentabilă pentru întreaga mafie a crimei, de la personalul sanitar de jos până la ministerul Sănătății-Morții, Guvern și Talpa-Iadului de la Cotroceni.

Talpa-Iadului, președintele, cum îi spun și chiar îl cred unii, a prezis/anunțat, personal și în repetate rânduri, morți peste morți, deși, neștiutori cum suntem, nu ne grăbeam să dăm ortul popii în ritmul dorit de castele medicală, polițieneasco-militaro-jandarmerească și politică.

Cifrele comunicate au fost adesea contradictorii. Nu se putea altfel. Politicienii mint și când tac. Cine așteaptă adevăr de la politicieni se înşală amarnic! În afară de cifrele cu care guvernul face un fel de ping-pong pandemic, obligativitatea botnițelor dăunătoare și umilitoare nu este utilă decât pentru terorizarea populației și asmuțirea trântorilor de polițai contra celor care, din demnitate, refuză să se înjosească, cu riscul amenzii și chiar al torturii golănești, la care se pretează poliția! Să fie clar însă: pe bărbie, pe nas ori pe gât, în toate cazurile, botnițele sunt absolut inutile, chiar dăunătoare. Unii copii sau adolescenți, dintr-o țară sau alta, au murit de insuficiențe respiratorii provocate de portul aberant al botnițelor.

În cazuri excepționale, pentru chirurgi și personalul ajutător al acestora, pentru brancardieri și alții asemenea, portul botniței pentru câteva minute, cel mult o oră sau două, ar putea fi justificat, în niciun caz însă benefic pentru cel în cauză.
[…]

Există un număr important de morți printre vârstnicii de peste 70 sau 80 de ani, obezi sau suferinzi de diverse forme de diabet și de consecințele acestora, hipertensiune arterială, boli cardio-respiratorii, renale sau hepatice, deja invalidante prin ele însele, fără nicio bonificație covidică. Identificarea celor ce prezintă un risc mare de infecție virotică nu este deloc dificilă. Totuși, ea nu se poate face împotriva voinței celor în cauză, pentru că nimeni nu are dreptul să „fericească” pe nimeni cu forța. Dreptul la viață este garantat prin lege. Dreptul la moarte este însă și mai sfânt. Orice om liber, adult și responsabil are dreptul să trăiască și să moară cum crede de cuviință, fără să plece urechea la sporovăiala țațelor ce se cred doctorițe, pentru că au trecut și ele prin Facultate ca gâștele pe baltă!

Statul hrăpăreț, mincinos, banditesc și ucigaș s-a compromis în așa măsură încât, de acum înainte, orice ar face va fi foarte rău văzut și interpretat de popor. De altfel, acceptând cu ușurință și iresponsabilitate foarte scumpul și dăunătorul Remdesivir, refuzând ieftina și salvatoarea Hidroxiclorochină, guvernul Ludovic Orban și-a dat singur foc la valiză, s-a dovedit criminal.

Orice măsură sanitară benefică este indicat să înceapă cu aprovizionarea farmaciilor cu Hidroxiclorochină și Azitromicină, medicamente a căror inocuitate și eficacitate este cunoscută de mult. La cele mai mici simptome de „răceală”, care pot anunța o gripă, adică o formă sau alta de viroză, cel în cauză poate să se trateze singur, vreme de două-trei zile, având șanse foarte mari să scape cu atât, ca în fiecare an, pentru orice gripă banală, cu un medicament sau altul, ba chiar fără medicamente chimice, numai prin inhalații de mușețel sau frunze de eucalipt, ceaiuri calde și odihnă la pat, vreme de câtva timp.

Dacă hidroxiclorochina nu ar fi fost „interzisă” pur și simplu, de către iresponsabilele și criminale guverne din Uniunea europeană, foarte multe morți suspecte ar fi putut fi evitate, fără tragi-comedia ventilatoarelor, de care nu se scapă cu viață decât în proporție de 5-10%. Decât așa terapie intensivă, mai bine mersi! Mersi, domnilor doctori, ciocli ce tratați bolnavii precum plutonierii majori bocancii: două mari categorii de bocanci: de stângul și de dreptul! Două mari categorii de oameni: Morții, pe care se încasează dolarii, Vii, ce urmează să fie uciși!

În aceste condiții, a continua chinuirea copiilor cu botnițele absurde este de neînțeles, de-a dreptul criminal. Aceasta este una dintre criminalele măsuri de teroare psihică, pentru ca oamenii înspăimântați să sfârșească prin a accepta vaccinarea, despre care vom spune câteva cuvinte.

Nu a existat, nu există și nu va exista niciodată un vaccin bun pentru „toată lumea”. Actul medical este unic, pentru că fiecare om este unic! Aceasta nu vi s-a spus la Facultatea de Medicină, domnilor medici incompetenți sau neterminați? Pe de altă parte, de când se practică vaccinarea, cam de un secol și jumătate în Europa, aceasta a fost totdeauna rezervată celor sănătoși, nu bolnavilor, de una sau alta. Cei sănătoși însă n-au niciun motiv să se contamineze, prostește, cu blestemățiile fabricate de banditul Bill Gates sau complicii știuți și neștiuți ai acestuia. De altfel, ce interes poate avea un vaccin generalizat, chiar obligatoriu, contra unei boli a cărei mortalitate este în jur de 0,05%? O astfel de vaccinare în masă este absolut inutilă, domnilor guvernanți. În plus, este bine ca fiecare să știe: riscurile vaccinării au fost adesea mai mari decât beneficiile promise și lăudate, totdeauna cvasi-invizibile.

Este îngrijorător că numeroase țări din Uniunea Europeană se declară gata să vaccineze în masă, deși rapiditatea suspectă și faima de amatori-criminali sau de criminali-profesioniști, a unora dintre fabricanții de vaccinuri, dă de gândit… pentru a nu spune mai mult! Nu există încă nicio garanție de eficacitate și inocuitate privind orice eventual vaccin anti-covid. Până acum, nu cunoaștem decât comunicatele de presă ale fabricanților de vaccinuri, care și-au săltat astfel cursul afacerilor murdare, dintr-o bursă sau alta! Aspectul cel mai grav însă este că primele „vaccinuri” ce ni se propun nu sunt vaccinuri ci produse foarte suspecte, seruri de terapie genetică, prin care se fac experimente mascate, secrete, de modificare și manipulare genetică a omenirii.

Cobailor umani ce vor comite imprudența de a se lăsa căsăpiți, pe cale vaccinală, li se vor injecta diverși acizi nucleici, care vor provoca fabricarea unor elemente componente ale virusului covid-19, eventual și a altor viruși, de către propriile celule ale fiecărui vaccinat. Nimeni nu cunoaște consecințele unei astfel de injecții, întrucât este vorba de o premieră absolută, pe oameni. Vaccinările de până acum, filmul american VAXXED, multe dosare și procese penale pledează contra oricărui vaccin, cu atât mai mult contra lui „anti-covid-19” ce nu este decât BANDITISM COVID-19! Nimeni nu poate să prevadă reacțiile incontrolabile ce se vor produce mai devreme sau mai târziu, în trupul imprudenților și nefericiților vaccinați.

Se știe că primele terapii de manipulare genică sau genetică vor fi pe bază de ARN, deși există și proiecte cu ADN. De regulă, în celulele noastre, mesajul genetic ereditar trece de la ADN la ARN. Totuși, în anumite condiții, este posibilă și calea inversă, de la ARN la ADN, mai ales că celulele noastre conțin de mult retrovirusuri „endogene”, integrate în ADN-ul cromozomilor noștri.

În mod normal, retrovirusurile autohtone sau „domestice”, cu care conlocuim în același organism, sunt inofensive, spre deosebire de HIV, virusul sidei. Totuși, incitate de acizii nucleici care ne vor fi injectați, retrovirusurile noastre autohtone pot produce faimoasa enzimă numită „transcriptază inversă”, descoperită de savantul sârbo-francez Mirko Beljanski. După cum o spune numele ei, transcriptaza inversă scrie invers, de la ARN la ADN. Pentru a da un exemplu concret, este vorba de un act invers nașterii sau venirii pe lume, ba chiar de un act invers concepției fetusului omenesc în burta mamei lui. De vreme ce concepția normală a omului înseamnă „după chipul și asemănarea lui Dumnezeu”, unii cred, nu fără argumente tulburătoare, că transcriptaza inversă nu poate face din noi decât inversul Dumnezeirii. Vaccinarea anti-covid-19 are deci toate șansele să conducă, mai devreme sau mai târziu, pe o cale sau alta, la oameni de tip nou, OAMENI DUPĂ CHIPUL ȘI ASEMĂNAREA DIAVOLULUI!

Injectat prin „vaccinul anti-covid-19”, ARN-ul străin va coda un ADN tot străin. Odată integrat în cromozomii noștri, acesta va face din ființele după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, ființe de tip nou, cum dorea Lenin, cum dorește Bill Gates, Soros și alți „filantropi”, adică ființe după chipul și asemănarea Diavolului.

Există deci riscul schimbării, riscul ba chiar certitudinea pocirii definitive a genomului omenesc. Există riscul, chiar certitudinea, că prin modificarea ovulelor și a spermatozoizilor omenești, de către acizii nucleici injectați, modificările și manipulările genetice din trupul nostru vor fi transmise viitorilor copii, apoi, de la aceștia, viitorilor nepoți… Cu alte cuvinte, degeaba a venit Cristos pe lume, degeaba a fost răstignit pe Golgota! Dracu L-a dat la întors! […]

Cei ce se ocupă cu terapiile prin manipulări genetice, care nu sunt „vaccinuri”, sunt un fel de ucenici vrăjitori ce consideră că, după un an de spaimă covidică, românii sunt suficient de speriați încât să se lase injectați cu orice, devenind cobai cu chip de oameni, în așteptarea chipului diavolesc. Nu se știe cât va dura asta, dar e sigur că semnele manipulării genetice vor deveni mai mult sau mai puțin vizibile, unele chiar cu ochiul liber. De exemplu, unii s-ar putea trezi, pe nepusă masă, că vor să își schimbe sexul! Alții se vor trezi că vor să schimbe nevasta femeie cu alta bărbat, să schimbe femeia pe vreo căpriță, găină sau cloșcă de pe ouă. Depinde de ce fel de ARN s-a pus în acidul nucleic, cu care vrea să ne injecteze bezmeticul colonel Gheorghiță…

Oare câți dintre cei ce se vor „vaccina” anti-covid-19 sunt gata să devină precum roșiile, mazărea sau cartoful transgenic, adică Organisme Modificate Genetic, OGM? Unul dintre responsabilii medicali ai laboratoarelor farmaceutice fabricante a declarat, sub anonimat, că se speră un efect de protecție personală, nu însă un impact asupra transmiterii virusului, asupra vitezei de transmitere a pandemiei.

Spusele acestui responsabil sunt o mărturie deghizată că, în niciun caz, nu este vorba de un vaccin, ci de o drăcovenie. Nume mai potrivit nu se poate. Acest plan drăcesc este extrem de periculos, pentru omenire și pentru mediul înconjurător, pentru întreaga planetă.

Am început prin a spune că Știința, Științele, în general, au devenit criminale. Încheiem într-o notă chiar mai puţin optimistă. Științele au depășit planul criminalității, devenind cu adevărat drăcești.

În urmă cu peste 25 de secole, sofistul Protagoras, din Abdera, ne-a prevenit: „Omul este măsura tuturor lucrurilor, posibile și imposibile. A celor ce sunt, cum sunt! A celor ce nu sunt, cum nu sunt!”. N-are importanță dacă Diavolul există sau nu există. Oricum ar fi, enunțul lui Protagoras rămâne valabil.

Citiţi şi:

Interviu cu dr. Gabian Rahmanian – Covid-19 şi medicina criminală (I)

Medicul este necesar să fie alături de om (I)



yogaesoteric

13 ianuarie 2021

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More