Metoda Albinei Mari
Există o formă mai puţin aplicată în Occident, dar extrem de puternică de act amoros sexual realizat cu continenţă cunoscută în tradiţia indiană sub denumirea de Metoda Albinei Mari.
Inversând ordinea convenţională, aceasta postură nu este abordată decât de cuplurile care ies din anumite tipare limitatoare şi care vor să trăiască stări de orgasm intense şi foarte profunde, fiind abordată mai ales de cuplurile în care femeia se simte liberă şi puternică, datorită poziţiei ei “dominatoare” în această postură.
În această poziţie amoroasă, iubita, după ce şi-a aşezat iubitul complet întins pe pat sau pe un covor, se aşează deasupra lui pe vine, pe coapsele lui şi îşi strânge ferm pulpele după ce a introdus suficient de adânc lingam-ul în yoni-ul ei. Susţinându-se cu mâinile de pieptul iubitului său, ea va realiza mişcări sus-jos, stânga-dreapta, urmărind să se lase penetrată cât mai profund. Rotindu-şi apoi cât mai amplu bazinul, ea îşi încântă la culme iubitul şi totodată se bucură intens şi ea.
Dacă simte că plăcerea tinde să atingă o culme care poate fi controlată mai greu, atunci ea îşi opreşte mişcările şi urmăreşte odată cu iubitul ei ridicarea (sublimarea) energiilor. De asemenea, pentru un mai bun control, amândoi iubiţii trebuie să urmărească să respire profund şi să îşi reţină respiraţia în retenţie pe plin, acţiune care va facilita foarte mult procesul sublimării. Ritmul mişcărilor femeii trebuie să fie ţinut sub control şi să fie în acord cu puterea de control al energiei sexuale a bărbatului.
Abordarea acestei poziţii poate fi solicitantă pentru femeie, mai ales în cazul în care nu are suficient de bine antrenaţi muşchii gambelor şi ai coapselor. De aceea, în acest caz, este indicat ca femeie să execute o perioadă de timp zilnic anumite exerciţii pentru tonifierea musculaturii picioarelor cum ar fi, de exemplu, genoflexiunile. Aceasta îi va permite să poată menţine cu uşurinţă această postură amoroasă un timp mai îndelungat.
Nici unul dintre cei doi iubiţi nu trebuie să uite că fără un efort de voinţă, plăcerea fiinţei iubite nu va fi satisfăcută. În acest scop, femeia trebuie să urmărească mai mereu să contracte muşchii vaginali, cuprinzând şi masând excitant organul viril al bărbatului. Textele tantrice secrete susţin că aceasta se poate învăţa doar printr-o practică perseverentă şi se realizează cu măiestrie trimiţând puterea tainică a voinţei spre partea muşchilor ei intimi: “Făcând aceasta, ea trebuie să repete mental numele zeului iubirii, Kamadeva, pentru a intra în comuniune profundă cu energiile fericirii amoroase care se află în sfera sa uriaşă de forţă.”
De asemenea, bărbatul va trebui sa fie extrem de atent să controleze energia sexuală, deoarece această postură amoroasă declanşează o energie foarte puternică, care pentru un neavizat ar putea conduce la ejaculare şi, de aceea, este necesar un antrenament adecvat. Bărbatul poate opri mişcarea femeii pentru o perioadă scurtă de timp atunci când simte că se apropie de punctul de non-retur sau îi poate induce ritmul adecvat controlului energiei cuprinzându-i uşor, dar ferm bazinul cu mâinile.
Această postură amoroasă favorizează trezirea energiei Kundalini, datorită dinamismului energetic pe care îl angrenează, putând conduce astfel la trăiri interioare cu totul speciale. În practica yoga se cunoaşte faptul că trezirea şi ascensionarea de-a lungul coloanei vertebrale a energiei fundamentale a fiinţei, Kundalini Shakti este un pas important în evoluţia spirituală a practicantului. Astfel, amorul transfigurator cu continenţă poate fi considerat un ajutor real în evoluţia fiinţei pe calea spirituală şi, chiar mai mult decât atât, în cazul celor care au predispoziţii native, o cale spirituală în sine.
Citiţi şi:
yogaesoteric
Also available in: English