Metode pentru a transcende personalitatea efemeră

Există patru metode principale pentru a transcende mica noastră personalitate efemeră şi pentru a realiza comuniunea cu Dumnezeu.

  • Prima metodă, numită şi metoda non-duală negativă, este metoda pe baza căreia căutătorul neagă existenţa a tot ceea ce se manifestă în jur, deoarece nimic nu este Realitatea Absolută. De exemplu, el spune: „Eu nu sunt nici corpul, nici mintea. Singur Dumnezeu este adevărat (real). Sinele meu este identic cu Absolutul.”
  • A doua metodă, numită metoda non-duală pozitivă, este metoda pe baza căreia aspirantul caută să experimenteze direct că „Totul este Dumnezeu”, totul reprezintă doar Sinele, că nu există nimic altceva în afara lui Dumnezeu.
  • A treia metodă vizează Bhakti Yoga, Yoga devoţiunii, insistând pe dăruirea totală şi pe absolută abandonare de sine în faţa voinţei divine, pe iubirea nesfârşită a lui Dumnezeu.
  • A patra metodă este cea a sacrificiului de sine total, aspirantul oferind necondiţionat roadele tuturor acţiunilor sale lui Dumnezeu. Aceasta este Karma Yoga.

Realitatea stării de Samadhi trebuie trăită efectiv: nu este îndeajuns să afli informaţii despre ea sau să încerci să ţi-o imaginezi, fiindcă, oricum, este imposibil. Adevărul existenţei ei în afara trăirii efective este doar o fărâmă de adevăr. Celui eliberat spiritual nu i se mai poate întâmpla nimic, pentru el totul este divin, beatific, etern şi esenţial. Aici încetează pentru totdeauna devenirea, disoluţia, iluzia, ignoranţa, separarea, moartea. Aici există doar fiinţa divină în forma sa originară, unită cu
Dumnezeu-Tatăl.

Also available in: English Français

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More