Despre Samadhi…

Citate celebre care revelează trăirea stării de Samadhi

Acela care are această înţelegere (că Universul este identic cu Sine) şi vede întreaga manifestare ca pe un joc al lui Dumnezeu cu El însuşi, este, fără nici o îndoială, un eliberat în viaţă.

(Spanda Karika, V, 5)

Aşa cum sarea dizolvată în apă devine una cu ea, tot astfel, atunci când Atman (Sinele individual) şi mintea devin una, apare starea de Samadhi (extaz divin).

(Hatha Yoga Pradipika, II, 5)

Egalitatea şi unitatea dintre Sinele individual Atman şi Sinele universal Paramatman este numită Samadhi, pentru a descrie ceea ce se află dincolo de cuvinte, putând fi cunoscut doar prin experimentare directă.

(Hatha Yoga Pradipika, IV, 7,32)

Poemul “Samadhi”
al lui Paramahansa Yogananda

Întunericul şi lumina s-au stins amândouă,
Aripile întristării s-au evaporat,
Bucuriile efemere au fugit ca nişte corăbii rapide,

Mirajul simţurilor nu mai există acum pentru mine.
Boală sau sănătate, ură, iubire sau moarte,
Umbre deşarte pe ecranul dualităţii – toate acestea nu mai sunt.

Sarcasmul, hohotele de râs, melancolia sumbră,
S-au topit într-un singur ocean preafericit.

Meditaţia sa, aceasta baghetă magică,
A liniştit furtuna iluziei.
Trecutul, prezentul, şi viitorul, nu sunt pentru mine
Decât un etern prezent: Sinele omniscient.

Planetele, stelele, galaxiile sau Pamântul,
Mii de cratere în flăcări, cataclisme seismice
Creuzete gigantice ale creaţiei!

Paramahamsa Yogananda descrie această stare în cartea sa “Autobiografia unui yoghin”:

“Sri Yukteshwar m-a lovit uşor în zona pieptului, puţin deasupra inimii. Corpul meu părea împietrit; aerul a ieşit din plămâni ca şi cum ar fi fost aspirat de un sorb uriaş; suflet şi spirit, smulse din aşezarea lor spaţială, ţâşneau prin fiecare por ca un fluid luminos.

Nu-mi mai simţeam corpul ca şi cum ar fi fost mort; deşi facultăţile mele exacerbate nu-mi mai procuraseră niciodată, cu o asemenea intensitate, sentimentul vieţii. Sentimentul identităţii nu mai era limitat la corp, ci îmbrăţişa atomii înconjurători. Oamenii din străzile îndepărtate, păreau să traverseze încet propria mea periferie. Vedeam rădăcinile plantelor şi arborilor în solul devenit transparent pentru mine şi urmăream circulaţia intensă a sevei lor. Împrejurimile îmi apăreau în totalitatea lor în faţa ochilor mei. Câmpul meu vizual, devenit global, îmi permitea să cuprind totul dintr-o privire. În spatele meu, am văzut oameni care coborau pe strada Rai Ghat şi am observat o vacă albă care se apropia lent; ea a ajuns la uşa ashramului, intrând astfel în câmpul meu vizual obişnuit. După ce a intrat pe uşă continuam s-o văd foarte clar prin pereţii de cărămidă.

În câmpul viziunii mele globale, obiectele vibrau şi pâlpâiau, ca nişte imagini cinematografice. Corpul meu, cel al Maestrului, stâlpii curţii, mobila, tavanul, copacii şi razele soarelui se agitau din ce în ce mai mult; până la a se topi într-un singur ocean de valuri luminescente, aşa cum se dizolvă zahărul în apa în care a fost pus. Lumina unificatoare alterna cu materializarea formelor, aceste metamorfoze revelând legea cauzei şi efectului în creaţie.

O bucurie oceanică a ajuns pe ţărmul calm şi nelimitat a sufletului meu. Am înţeles că spiritul lui Dumnezeu este fericire inepuizabilă, corpul Său fiind ţesut dintr-o infinitate de raze. O aureolă splendidă a izvorât din străfundurile fiinţei mele, amplificându-se şi înglobând oraşe, continente, pământul, soarele, constelaţiile, aglomerările stelare, până la ultimele galaxii. Întregul Cosmos, iluminat ca un oraş pe care îl întrevezi noaptea în depărtare, iradia în fiinţa mea nelimitată. Lumina strălucitoare de dincolo de contururile nete ale obiectelor se degrada uşor la marginea extremă a viziunii mele, dar eu percepeam încă şi mai departe o radiaţie nematerială, egală, cu strălucire uniformă; o lumină încă şi mai subtilă forma imaginile planetelor.

Divinul fascicol de lumină care izvora din Sursa eternă, ţesând galaxiile, era transfigurat în aure inefabile de o splendoare inexprimabilă. Iar şi iar am văzut razele creatoare condensându-se în constelaţii şi transformându-se în limbi de flăcări translucide. Miriade de lumi curgeau într-un ritm alternant, într-un halou diafan; întregul firmament nu mai forma decât o singură vâlvătaie. Am ştiut că centrul acestei bolţi cereşti se localiza într-un centru de percepţie intimă intuitivă în inima mea. Atâta splendoare radia din celulele mele, pătrunzând în structura intimă a Universului? Amrita fericirii, nectarul nemuririi curgea în mine ca argintul viu. Auzeam vocea creatoare a lui Dumnezeu, rezidând în sunetul AUM, vibraţia motorului cosmic.

Deodată suflul reveni în plămânii mei. Cu o nemulţumire aproape de nesuportat, mi-am dat seama că imensitatea mea cosmică dispăruse. O dată mai mult, eu eram limitat în umilitoarea închisoare a corpului, cu care Spiritul nu se poate acomoda decât de nevoie. Copil neascultător, eu am fugit din locuinţa mea cosmică pentru a mă închide în îngustimea microcosmosului.”

Gurul meu era nemişcat în faţa mea; am făcut o mişcare pentru a mă prosterna la picioarele sale sfinte, recunoscător pentru experienţa conştiinţei cosmice pe care mi-a dăruit-o, experienţă ce o căutasem cu asiduitate atât de mult timp. M-a oprit şi mi-a spus calm:

– Nu trebuie să te îmbeţi prea mult de extaz! Mai ai încă atâtea de făcut în această lume. Hai să măturăm balconul; apoi vom merge să ne plimbăm pe malul Gangelui. Am luat o mătură; am înţeles că Maestrul mă învăţa secretele unei vieţi echilibrate. Sufletul trebuie să fie deasupra abisurilor cosmice în timp ce corpul îndeplineşte îndatoririle zilnice.

Mi-a folosit foarte mult viziunea mea cosmică. Lucrând zilnic la liniştirea gândurilor mele, am putut să mă sustrag convingerii iluzorii că trupul meu este o mască de carne şi oase, străpungând astfel scoarţa dură a materiei. Am văzut că suflul şi mintea, sunt ca nişte furtuni care ridică continuu valuri de forme materiale: pământ, cer, fiinţe umane, animale, plante; păsări şi copaci pe suprafaţa oceanului de lumină. Nu poţi percepe Infinitul ca Lumină Unică decât în momentele de linişte mentală.

Ori de câte ori reuşeam să liniştesc aceste două furtuni naturale; valurile creaţiei se resorbeau în liniştea unei vaste mări luminoase; astfel valurile oceanului se dizolvă pentru a deveni una cu el, atunci când furtuna se potoleşte.
Un Maestru acordă experienţa conştiinţei cosmice de îndată ce discipolul, prin meditaţie şi-a fortificat suficient mintea pentru a o face capabilă să suporte aceste vaste orizonturi. Simpla bunăvoinţă intelectuală, lărgirea vederilor, nu sunt suficiente. Numai dilatarea adecvată a conştiinţei printr-o practică asiduă a sistemului yoga şi a devoţiunii (Bhakti) permit pregătirea spiritului pentru a suporta lovitura eliberatoare a Omniprezenţei. Orice adept sincer ajunge aici inevitabil: adorarea credinţei sale îl împinge irezistibil spre Dumnezeu.”

Also available in: English Français

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More