Ministrul Justiției cere interzicerea cartelelor prepay fără buletin
Ministrul Justiției, Stelian Ion (USR), a declarat că va propune interzicerea cumpărării cartelelor telefonice prapay fără buletin, după crima din Arad, cazul Caracal și diverse amenințări cu bombă.
„Cred că trebuie să luăm în serios reanalizarea soluţiei privind interzicerea cumpărării cartelelor fără buletin. O să propun această chestiune. Din păcate sunt tot mai multe situaţii în care oameni certaţi cu legea se folosesc de acest mijloc. Îmi amintesc şi de cazul Caracal. Deci este un subiect pe care îl am pe agendă, printre priorităţi.”
Istoric:
În 2010, George Maior, director SRI la acea dată, indentifică cartelele telefonice prepay drept „una din cele mai mari probleme de securitate ale României”… deoarece „sunt anonimizate”.
În 2011, se depunea la Senat un proiect de lege potrivit căruia cetăţenii erau obligaţi să dea numele, prenumele şi codul numeric personal atunci când cumpără o cartelă prepay cu număr, motivându-se că astfel se vor diminua apelurile false la numărul de urgenţă 112.
În 2014, Judecătorii Curţii Constituţionale decideau că legea cartelelor preplătite (prepay) este neconstituţională.
Pe 25 iulie 2019, Alexandra Măceşanu găseşte în camera în care era sechestrată un vechi telefon cu cartela reîncărcabilă expirată. Astfel, singurul număr pe care-l putea apela era 112. În România nu se poate suna la 112 dacă nu exista o cartelă SIM în telefon, conform site-ului Serviciului de Telecomunicaţii Speciale.
Pe 28 iulie 2019, Raed Arafat anunță că vrea cartele telefonice prepay doar cu buletinul.
Pe 1 august 2019, deputatul PMP Petru Movilă anunţa că dacă până atunci guvernul nu va face nimic, atunci el va depune în septembrie un proiect de lege potrivit căruia cartelele prepay vor putea fi achiziţionate doar cu buletinul.
Pe 7 august 2019, Raed Arafat declara că a fost realizat deja un proiect de ordonanţă de urgenţă a guvernului, potrivit căruia după articolul 51 se introduce un nou articol, articolul 511 cu următorul cuprins:
„Art. 511
(1) Furnizarea serviciilor de comunicaţii electronice la puncte mobile, pentru care plata se face în avans, se realizează, în conformitate cu prevederile prezentului capitol, numai după ce furnizorul a colectat, prin intermediul unui formular în format fizic sau electronic, datele de identificare ale utilizatorului final al cartelei SIM, astfel cum sunt prevăzute la art. 4 alin.(1) pct.55.”
Toate cele de mai sus dovedesc că sistemul avea un vis mai vechi cu cartelele prepay, iar acum profită pentru a reîncerca să-l pună în aplicare.
Viitoarea lege nu va duce obligatoriu la salvarea vieţii victimelor
Cei care aplaudau ordonanţa de urgenţă de mai sus se foloseau de faptul că Alexandra nu a fost găsită în timp util şi spuneau că, pe viitor, dacă vreo fată va suna precum ea, în condiţiile în care toate cartelele vor fi înregistrate cu nume, prenume, adresă, atunci instituţiile de forţă ale statului le vor găsi în secunda doi. Fals.
Nu-i obligatoriu ca un criminal în serie să-şi ucidă victimele la domiciliu. De exemplu, Mihail Popov sau Andrei Romanovich Chikatilo n-o făceau acasă. Ca atare, dacă o victimă reuşeşte totuşi cumva să sune de pe telefonul criminalului înainte de a fi ucisă, cu ce anume ajută ca sistemul să ştie numele posesorului cartelei din acel telefon? Dacă victima nu e în casa aceluia, degeaba sistemul va ştii adresa agresorului. Îl vor găsi doar după crimă, adică tot acest Big Brother nu va duce la salvarea victimei.
Ba mai mult, într-un viitor similar caz Alexandra, un telefon găsit de victimă în casa agresorului, nu-i obligatoriu să fie al agresorului, ci să fi fost furat de agresor de la cine ştie cine. Astfel, în timp ce infracţiunea ar avea loc chiar în casa infractorului, instituţiile de forţă ale statului ar dărâma cine ştie ce uşă din cine ştie ce alt oraş, căci aşa le spun lor datele cartelei prepay…
Sistemul se foloseşte de propria ticăloşie pentru a implementa o ticăloşie la care visează de zece ani
Instituţiilor de forţă ale statului nu le trebuia o astfel de lege pentru a o găsi pe Alexandra. Aveau absolut tot ceea ce era nevoie pentru a o salva. Dar din rea-voinţă, incompetenţă şi poate chiar interese îngrozitoare, n-au făcut-o.
Adică sistemul şi-a dovedit din plin ticăloşia în acest caz şi în loc să reformeze ceea ce este necesar să fie reformat (mentalităţi şi oameni din funcţii), se foloseşte de propria ticăloşie pentru a implementa o ticăloşie la care visează de 11 ani. Un Big Brother drăcesc ce nu ajută la salvarea victimelor, ci ajută sistemul să-i supravegheze tocmai pe oamenii cinstiţi.
Şi mulţi sunt cei ce aplaudă o astfel de lege, căci furioşi fiind de faptul că Alexandra n-a fost salvată, nu mai gândesc nici cât gândeau înainte, acceptând soluţii tocmai din partea celor în care ar fi prudent să aibă cea mai puţină încredere.
În februarie 2020, CCR a respins, totuşi, cu unanimitate de voturi, ordonanța de urgență adoptată de Guvernul Dăncilă prin care s-a introdus prevederea ca vânzarea cartelelor de telefon prepay să fie posibilă doar cu buletinul.
Citiţi şi:
Sub pretextul că apără Siguranța națională, SRI a concurat fosta Securitate la spionarea ilegală a populației!
Un Big Brother unic al UE – coșmarul care pândește Europa
yogaesoteric
1 iulie 2021