Minunata lume nouă: O femeie de 56 de ani a născut-o pe fata fiului ei. Și nu este un caz singular

O femeie de 56 de ani din Statele Unite a adus-o pe lume pe nepoata sa. Nancy Hauck a purtat în pântece fetița fiului său Jeff și a nurorii sale, Cambria, scrie Today.

Cei doi au deja două perechi de gemeni, dar își mai doreau încă un copil. Dar după o naștere cu probleme, în septembrie trecut, Cambria a făcut o histerectomie, ceea ce a limitat șansele celor doi la încă o sarcină.

Cuplul a făcut numeroase tratamente, ceea ce i-a lăsat cu „numeroși embrioni nefolosiți”, scrie publicația citată. Femeia de 56 ani le-a oferit copiilor săi șansa de a fi mamă surogat, oferta fiind acceptată.

Mama lui Jeff, Nancy Hauck, era îngrijorată de starea de sănătate a nurorii ei, pe măsură ce se recupera, dar nu a putut scăpa de sentimentul că o altă fetiță era destinată familiei lor: „Știam că sunt prea bătrână. Știam că nu va fi posibil, chiar dacă în final exact asta s-a petrecut. Am simțit că este necesar să le spun că voi fi dispusă să o fac. Am avut cinci sarcini reușite, dar în urmă cu mai bine de 20 de ani”.

Un caz asemănător s-a petrecut acum doi ani, tot în SUA. De altfel, astfel de situații sunt la ordinea zilei în occident. Mai rău, inclusiv homosexualii pot apela la această procedură: în Marea Britanie, un bărbat gay și-a folosit mama pentru a aduce pe lume un copil.

Un alt caz în care au fost implicați homosexuali a stârnit un scandal în SUA, acum trei ani.

Surogatul – o formă de trafic de ființe umane și încălcare a drepturilor copilului

Mai multe asociații românești arătau, într-un memoriu adresat Parlamentului, că această procedură încalcă drepturile copilului și reprezintă o altă formă de trafic de ființe umane, tratând „copiii drept bunuri comerciale”.

„Mama purtătoare” sau „mama surogat” este o practică din ce în ce mai răspândită care presupune de fapt „gestația pentru altul”. Un embrion creat prin fertilizare in vitro este implantat unei femei care poartă sarcina, iar copilul este încredințat, după naștere, unui cuplu cu care poate sau nu să aibă legături genetice, mama purtătoare acceptând să fie decăzută din drepturi. Totul se face în baza unui contract, implicit sau explicit, comercial și contra unor sume importante de bani sau a altor foloase materiale.

Pentru a fi acceptată social, utilizarea mamei purtătoare este ascunsă adesea sub aparența compasiunii față de cuplurile infertile. Adevărata compasiune, însă, nu poate oculta adevărul: în numeroase țări, în special din Europa de Est și Asia, gestația pentru altul se face în beneficiul unor cupluri care nu au probleme de fertilitate sau, mai grav, al cuplurilor de homosexuali, caz în care drepturile copilului sunt încălcate suplimentar, acesta fiind privat nu doar de mama sa biologică, ci și de prezența oricărei mame în viața sa. Până la 6 adulți pot pretinde drepturi parentale asupra copilului, aceasta fiind doar una dintre nenumăratele complicații legale care pot apărea și cărora le este victimă nou-născutul.

În orice condiții s-ar desfășura, practica surogației constituie o nouă modalitate de a exploata femeile și de a face trafic cu ființe umane, preschimbând copiii în bunuri comerciale.

În România, reproducerea medical asistată este încă practicată în afara oricărui cadru legal, deși au existat mai multe propuneri de reglementare în ultimii ani. Obținerea unei sarcini cu mamă surogat este simplă, clinicile de fertilizare in vitro oferă această procedură și internetul abundă de anunțuri de mică publicitate.

Autorii memoriului consideră că permiterea gestației pentru altul reprezintă o tendință inacceptabilă, un atac la demnitatea umană în fața căruia este urgent să reacționăm. A proceda altfel ar însemna să consacrăm și să facilităm cumpărarea copiilor oricui își poate permite acest „produs”. Demnitatea femeilor și maternitatea nu sunt văzute ca fiind ceva care să merite ocrotire, ci, ca și în cazul prostituției, trupul femeii este folosit pentru a satisface o dorință.

Această nouă formă de exploatare prosperă în numeroase țări sub influența lobby-urilor și a intereselor de afaceri. Pentru a stopa extinderea acesteia în România, noi pledăm pentru abolirea surogației prin lege, la fel cum se petrece în mai multe state europene”, afirmau asociațiile românești.

Citiți și:
Apel către Comisia Europeană: Maternitatea surogat este o formă de trafic de persoane și nu poate fi inclusă în recunoașterea reciprocă a relațiilor de familie între statele membre
Surogația – Exploatare a femeilor și trafic cu ființe umane. Cuplurile de același sex sunt principalii beneficiari ai tranzacțiilor cu copii

 

yogaesoteric
11 noiembrie 2022

 

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More