Misterul se adâncește: Linii Nazca noi, descoperite de drone

Gravate în deșertul peruan în urmă cu mii de ani, enigmaticele linii Nazca ne fascinează în continuare.

Peste o mie de desene misterioase sunt presărate pe solul nisipos al provinciei Nazca. Ele sunt rămășițele unei civilizații practic necunoscute, iar eforturile de descifrare a acestora este departe de a se fi încheiat. Dar iată că așa-numitele linii Nazca ne rezervă noi și noi surprize.

Recent, arheologii peruani, „înarmați” cu mai multe drone, au descoperit peste 140 de noi astfel de desene. Ele se află în provincia învecinată, Palpa, și sunt aproape invizibile ochiului uman.

Niște desene misterioase

Nimeni nu știe cu exactitate la ce foloseau aceste desene. Mai mult, perioada în care ele au fost realizate este încă subiect de dezbatere. Cea mai răspândită teorie susține că ele au fost realizate cu aproape 2.000 de ani în urmă de către civilizația botezată de istorici cu același nume: Nazca.

Potrivit unor arheologi, oamenii din civilizația Nazca ar fi construit aceste desene impresionante, vizibile doar din aer, prin aranjarea la sol a unui număr mare de pietricele. O altă teorie susține că liniile Nazca sunt mult mai vechi și au fost construite de o civilizație încă necunoscută și care avea cunoștințe avansate.

În videoclipul de mai sus se pot vedea câteva dintre noile linii Nazca

Indiferent care teorie este adevărată, cert este că liniile Nazca nu încetează să ne surprindă. Spre exemplu, celebrele linii Nazca sunt mult mai răspândite decât se credea inițial. Cu ajutorul imaginilor surprinse de drone, arheologii au descoperit recent peste 140 de desene noi și misterioase. Ele par a fi cu câteva secole mai vechi decât cunoscutele linii Nazca și pun într-o lumină nouă istoria zonei.

Cercetătorii au descoperit noile desene după ce au studiat imaginile captate de drone și scanările 3D făcute în zonă. Cu ajutorul acestor noi tehnologii, ei au identificat zeci de imagini nedetectate până acum. Din cauza eroziunii și a degradării, nu mai erau vizibile, dar cercetătorii au reușit să le aducă la lumină.

 Desenele recent descoperite sunt mai vechi decât toate

Unele dintre desenele descoperite recent înfățișează animale. Potrivit cercetătorilor, unele dintre acestea aparțin culturii Nazca, civilizație care ar fi trăit în zonă între anii 200 și 700 e.n. Totuși, ei bănuiesc că multe dintre imaginile noi au fost realizate de culturile Paracas și Topara cu câteva sute de ani mai devreme, între 500 și 200 î.e.n.

Spre deosebire de celebrele lunii Nazca (desenele arhicunoscute), ce pot fi observate din aer, figurile nou-descoperite au fost amplasate pe dealuri, pentru a putea fi văzute de la sol. O altă deosebire între liniile Nazca și contururile noi este tematica aleasă. În timp ce primele sunt construite mai mult din lunii drepte și poligoane, desenele nou-descoperite înfățișează oameni. „Majoritatea acestor figuri sunt războinici. La un moment dat, ele puteau fi observate de la sol, dar, cu timpul, ele au fost șterse complet”, a afirmat arheologul peruan Luis Jaime Castillo Butters.

Noua descoperire răstoarnă ideile cercetătorilor despre aceste desene misterioase, a declarat arheologul Johny Isla pentru National Geographic. Isla lucrează pentru Ministerul Culturii din Peru și se ocupă de restaurarea și conservarea liniilor Nazca.

Aceste descoperiri ne arată că există o tradiție de peste o mie de ani care precede celebrele figuri ale culturii Nazca. Astfel, se deschide calea pentru noi ipoteze privind funcția și semnificația acestor desene”, a afirmat Isla.

 

Citiți și:
«Orca din Peru» – misterioasa geoglifă realizată în urmă cu peste două milenii. O minune antică uitată și… redescoperită!
Gropile antice enigmatice din Peru, un mister al transportului apei pe sub deșertul Nazca

   

yogaesoteric
10 aprilie 2021

 

Also available in: Français

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More