Modalităţi practice ale sistemului Ayurveda
Ayurveda este un sistem foarte practic de ocrotire şi recuperare a sănătăţii. Modalităţile sale sunt accesibile şi uşor aplicabile şi nu în ultimul rând, ieftine. De asemenea, cunoştinţele ayurvedice au conţinuturi obiective pe care doar experimentarea directă le poate dezvălui.
Modalităţile practice ayurvedice sunt netraumatice, neinvazive şi nu deranjează alte forme de tratament. Ele pot potenţa efectul aproape oricăror forme de vindecare şi, de aceea, pot fi administrate, fără nici un fel de probleme sau efecte secundare, împreună cu alte tratamente convenţionale. Din acest punct de vedere este bine să ştim că în Ayurveda există:
1. Procedee ayurvedice care sunt indicate persoanelor aflate într-o stare de sănătate relativ normală (care nu suferă de vreo afecţiune gravă). Aceste procedee au atât rolul de a proteja fiinţa umană care le aplică (nepermiţând instalarea vreunei afecţiuni), cât şi rolul de a o ajuta să devină din ce în ce mai armonioasă.
2. Procedee ayurvedice destinate persoanelor care suferă deja de anumite afecţiuni. Aceste procedee sunt destinate să elimine, înainte de toate, acea (sau acele) afecţiuni. Aplicarea acestui tip de procedee ayurvedice necesită aprofundarea cunoştintelor de Ayurveda.
După cum se ştie, orice ştiinţă medicală are două obiective: primul constă în prevenirea bolilor (incluzând promovarea sănătăţii), iar cel de-al doilea constă în tratarea lor, în vederea vindecării, atunci când ele deja au apărut. Dintre acestea, este întotdeauna mai bun şi de preferat primul tip, la fel cum este mult mai înţelept să te fereşti de noroi, decât să fie necesar să-l speli pe urmă de pe tine.
Din păcate însă, atât în concepţia multora, cât şi în practică, medicina actuală este mai ales ştiinţa care vindecă bolile. Dacă încă nu eşti bolnav de-a binelea, în viziunea celor mai mulţi, nu ai de ce să consulţi un medic. Astfel, ne putem da seama că la ora actuală oamenii au pierdut noţiunea de regim de viaţă sănătos. Cei mai mulţi trăiesc „la întâmplare”, iar când, la un moment dat, apare o boală (căci corpul nostru nu funcţionează „la întâmplare”, ci totdeauna după nişte legi foarte precise), aceasta este adeseori privită ca o lovitură nedreaptă a sorţii, ori ca un ghinion, şi nicidecum ca un rezultat firesc al greşelilor făcute.
Dincolo de aceasta, în trecut, un practicant al sistemului Ayurveda era considerat un veritabil practician ayurvedic doar atunci când cei pe care îi îngrijea nu ajungeau să fie bolnavi. Cel care doreşte să aplice cunoaşterea ayurvedică, va începe prin a cunoaşte ce metode preventive trebuie să folosească pentru a nu mai ajunge să fie afectat de vreo boală, iar dacă totuşi vreo afecţiune tinde să se instaleze, să poată fi „surprinsă” din timp, când ea încă nu s-a stabilit la nivelul corpului fizic. Toate procedeele preventive, care sunt destinate menţinerii stării de sănătate şi prevenirii bolilor, sunt incluse în Ayurveda în ramura numită SVASTHAVRITTA.
În Ayurveda exista o serie de metode de vindecare, folosite adeseori şi în scop preventiv, şi care se aplică în mod diferenţiat, în funcţie de tipul constituţional. Principalele grupe de metode practice din Ayurveda sunt:
· utilizarea înteleaptă a plantelor medicinale (fitoterapia);
· alimentaţia sănătoasă şi adecvată constituţiei (dietoterapia);
· utilizarea terapeutică a culorilor şi vestimentaţiei (cromoterapia)
· folosirea în scop vindecător a cristalelor (cristaloterapia);
· valorificarea puterii curative a sunetelor (sonoterapia);
· utilizarea aromelor binefăcătoare naturale (aromoterapia);
· metodele simple şi accesibile de purificare corporală (pancha-karma);
· masajul tradiţional ayurvedic (abhyanga),
· valorificarea puterii vindecătoare a psihicului şi minţii (psihoterapia);
· cunoaşterea influenţelor subtile astrale (astrologia ayurvedică);
· practica procedeelor yoga (hatha-yoga);
· meditaţia profundă şi rugăciunea (dharana);
· îmbunătăţirea şi adecvarea binefăcătoare a stilului de viaţă.
Aceste teme sunt abordate şi în cadrul cursului de Ayurveda organizat de Asociaţia Naţională pentru promovarea Medicinelor Neconvenţionale (AMN România).
Citiţi şi:
Introducere în Ayurveda
Ayurveda-ştiinţa şi arta vindecării
Actualitatea sistemului Ayurveda