Armata ISIL – antrenată de americani, finanţată de saudiţi
The Epoch Times relatează că unele cadre ale armatei Statului Islamic din Irak şi Levant (ISIL)/RJ6 au fost pregătite, încă din anul 2012, de către instructori din Statele Unite într-o bază secretă din Iordania, conform unor oficiali iordanieni. Aceştia au declarat că zeci de membri ai armatei ISIL au fost antrenaţi ca parte a ajutorului secret furnizat insurgenţilor ce luptau împotriva regimului preşedintelui Bashar al-Assad în Siria, fără a se viza folosirea lor într-o campanie viitoare în Irak.
Oficialii iordanieni au mai declarat că toţi membrii ISIL pregătiţi de Statele Unite pentru a lupta în Siria au fost verificaţi, ca să nu aibă legături cu grupurile extremiste precum Al-Qaeda.
În februarie 2012, blogul american World Net Daily (WND) anunţa că Statele Unite, Turcia şi Iordania operează într-o bază de antrenament pentru rebelii sirieni din oraşul iordanian Safawi, din deşertul din nordul ţării. Relatarea a fost confirmată şi de alte numeroase rapoarte din mass-media internaţională, precum săptămanalul german Der Spiegel care, o lună mai târziu, confirma că americanii îi antrenau în Iordania pe rebelii sirieni.
Citând mai mulţi participanţi la antrenamente cât şi instructori, Der Spiegel relata că, deşi nu se ştie dacă americanii lucrau pentru firme private sau dacă făceau parte din armata Statelor Unite, dar preciza că unii dintre organizatori purtau uniforme. Antrenamentul din Iordania s-ar fi concentrat pe folosirea armamentului antitanc. Săptămânalul german mai relata că aprox. 200 de bărbaţi au fost antrenaţi în decursul ultimelor trei luni, în timp ce Statele Unite plănuiau să antreneze un total de 1 200 de membri ai Armatei Siriene Libere în două tabere din sudul şi estul Iordaniei.
La fel, The Guardian anunţa că rebelii sirieni din Iordania erau pregătiţi de instructori americani, britanici şi francezi, informaţii respinse de purtătorul de cuvânt al Departamentului Apărării al SUA, în timp ce Ministerele de Externe francez şi cel al Marii Britanii au refuzat să comenteze chestiunea.
Oficialii iordanieni au făcut aceste declaraţii pentru WND, pe fondul îngrijorărilor cu privire la posibilitatea ca violenţele intersectare din Irak să se răspândească în Iordania şi Siria. Anterior, ISIL publicase un material video în care ameninţa că va intra în Iordania pentru a-l „măcelări” pe Regele Abdullah, pe care-l consideră un inamic al islamului.
În iunie 2014, WND a mai relatat că, potrivit unor surse din interiorul regimurilor siriene şi iraniene, Arabia Saudită a înarmat ISIL, iar saudiţii sunt principala forţă care susţine grupul jihadist. De asemenea, potrivit unei surse şiite apropiate de guvernul premierului irakian Nouri al-Maliki, administraţia Obama ştia de peste două luni de zile că grupul inspirat de Al-Qaeda capturase două oraşe irakiene şi că va ameninţa Bagdadul, timp în care americanii pregăteau luptători islamişti şi în Turcia.
Sursele au mai transmis că cel puţin una din taberele de pregătire ale grupului Statului Islamic din Irak şi Levant se află în vecinătatea Bazei Aeriene Incirlik de langă Adana, Turcia, unde a fost dislocat personal şi echipament american. S-a mers atât de departe, încât l-au numit pe Obama „complice” al atacurilor care ameninţă guvernul Maliki, pe care Statele Unite l-au ajutat să ajungă la putere în urma războiului din Irak.
După cum se cunoaşte, după pregătirile din Turcia, mii de luptători ISIL au invadat Irakul, trecând prin Siria, pentru a se alătura eforturilor de constituire a unui califat islamic care să se conducă strict după legile islamice.
Sursa: epochtimes-romania.com
Citiţi şi:
Cum au pus umărul americanii la nașterea monstruosului Stat Islamic
Fundamentaliştii islamici, Frăţia musulmană şi CIA
Originile clanului Bin Laden şi legăturile lui cu SUA
yogaesoteric
1 august 2015