După vaccinarea împotriva hepatitei B, cazurile de scleroză multiplă au crescut totuși cu 65% în Franța

 

Aluminiul este folosit ca adjuvant în fabricarea vaccinurilor. O doză infimă de hidroxid de aluminiu este suficientă pentru a stimula o reacție imunitară, prin inducerea unei mici reacții inflamatorii locale.
Autoritățile și unii oameni de știință ne asigură că, după ce este injectat în corp, aluminiul se dizolvă în mod spontan și, prin urmare, el nu are niciun efect toxic. Este o minciună, susțin și demonstrează alți oameni de știință.

În perioada 1994-1997, 20 de milioane de francezi au fost vaccinați împotriva hepatitei B. Un an mai târziu, s-a constatat apariția unei afecțiuni de origine necunoscută în rândul persoanelor vaccinate. Pacienții prezentau dureri articulare și musculare, umflarea ganglionilor limfatici, oboseală cronică, tulburări de somn și tulburări neuro-cognitive.

Prof. Romain Gherardi, specialist în boli neuromusculare, a efectuat biopsii tisulare, descoperind aglomerări de nanocristale de aluminiu în mușchiul deltoid al pacienților, adică în locul unde fusese efectuat vaccinul. În 1998, în revista medicală The Lancet, Gherardi și echipa sa au descris noua maladie: miofascita macrofagică. Până în prezent, numai în Franța au fost identificate 585 de persoane care suferă de această boală.

Autoritățile franceze l-au acuzat pe prof. Gherardi că face prea mare caz pentru „o afecțiune care este, în esență, franceză”, iar Agenția Medicamentului din Franța a decis să întrerupă finanțarea cercetărilor sale.

Studii efectuate de cercetători americani

Însă neurologul francez nu este singurul om de știință care a atras atenția asupra efectelor aluminiului din vaccin. În 2004, mai mulți cercetători americani publicau un studiu în care arătau că, în următorii trei ani după vaccinarea împotriva hepatitei B (HB), în rândul populației britanice a existat un risc crescut de scleroză multiplă (Hernan MA, Jick SS, Olek MJ, Jick H. Vaccinul anti-hepatitic B recombinat și riscul de scleroză multiplă. Neurologie. PubMed). Mai mult, studiul relevă că riscul a fost mult mai ridicat atunci când ultima imunizare a avut loc în al doilea sau al treilea an înainte de apariția primelor simptome ale sclerozei multiple.

Miguel Hernan este profesor la Departamentul de Epidemiologie și la Departamentul de Biostatistică din Universitatea Harvard – Facultatea de Sănătate Publică. Susan Jick și Hershel Jick sunt profesori la Facultatea de Medicină din Universitatea Boston, iar Michael Olek predă la Departamentul de Neurologie al Colegiului de Medicină din Universitatea California.

Un an mai târziu, în 2005, Mark Geier, membru al Colegiului American de Genetică Medicală a publicat un alt studiu (Geier DA, Geier MR. Studiu de caz – control al evenimentelor adverse grave autoimune apărute după vaccinarea împotriva hepatitei B. Autoimunitate. PubMed). În acest studiu, el arată că din analiza datelor existente în sistemul VAERS (Vaccine Adverse Event Reporting System) rezultă că există riscul ca adulții să dezvolte scleroză multiplă după vaccinarea împotriva HB (hepatita B).

Citat ca expert în peste 90 de procese deschise în SUA de victime pentru bolile cauzate de vaccinuri, lui Geier i-a fost limitat accesul la bazele de date oficiale, iar în 2011 i-a fost retrasă licența.

4.500 de cazuri de scleroză multiplă raportate anual

În noiembrie 2014, pe site-ul PubMed a fost publicat un nou studiu al cărui autor este dr. Dominique Houezec, un medic pediatru francez cu 30 de ani de experiență.
Dr. Houezec a fost membru în Rețeaua Mediului Sanitar și consilier medical al asociației RAVAHB, a victimelor vaccinului hepatitic B. „Datele existente în Franța demonstrează că există un semnal statistic clar în favoarea unei legături de cauzalitate între evenimentul vaccinării HB și apariția sclerozei multiple, cu o corelație maximă în următorii doi ani de după imunizare”, susține dr. Dominique Houezec în studiul său.

Analizele realizate de el se bazează pe o cantitate mare de date epidemiologice oficiale din Franța, date ce acoperă o perioadă de aproximativ 12 ani. Conform acestor date, numărul cazurilor de scleroză multiplă (SM) a fost foarte stabil în Franța – aproximativ 2.500 de cazuri noi în fiecare an – până în 1993.

În 1994, autoritățile medicale din Franța au lansat o campanie națională de vaccinare a tuturor elevilor din primul an de liceu. În anul următor, în programul național de vaccinare HB au fost incluși toți copiii de vârstă mică și preadolescenții. Iar campania și-a depășit rapid apoi obiectivele preconizate, prin încurajarea vaccinării în masă a populației adulte. A fost un „val de imunizare” fără precedent în Franța.

Începând cu 1994, dar îndeosebi în 1996, în Franța s-a înregistrat o creștere progresivă a numărului de cazuri noi de SM raportate la asigurările de sănătate. Cifra a crescut până la aproximativ 4500 de cazuri în 2003, iar de atunci ea a rămas constantă. În 1993, adică înainte de declanșarea campaniei de vaccinare împotriva hepatitei B, incidența anuală pentru scleroza multiplă era de 5,3/105 persoane. Zece ani mai târziu, a ajuns la 8,7/105 persoane, ceea ce înseamnă o creștere cu 65% a incidenței, se arată în studiul dr. Houezec.

Autoritățile franceze spun că această creștere a incidenței sclerozei multiple s-ar datora unui mai bun screening, care face ca diagnosticarea să fie mai ușoară și mai rapidă prin utilizarea datelor radiologice furnizate prin RMN. „Este o explicație dubioasă”, susține dr. Houezec. „Această nouă tehnică radiologică a început să se dezvolte treptat în spitalele franceze din 1990, adică înainte de creșterea evidentă a numărului de cazuri de SM în sistemul național de asigurări francez (1996). Iar dacă doar diagnosticarea timpurie ar fi fost cauza creșterii incidenței SM, ar fi trebuit observat și că în Franța s-a înregistrat o scădere a vârstei medii a cazurilor nou diagnosticate. Ȋnsă această scădere a vârstei nu a fost observată.”

Sindromul ASIA indus de adjuvanți din vaccinuri

„Cele mai multe publicații în care se susține că nu există nicio legătură între vaccinarea HB și debutul sclerozei multiple au primit, de-a lungul timpului, subvenții de la industria farmaceutică. Un alt aspect criticabil pentru unele dintre aceste studii de caz-control cu rezultat negativ este perioada limitată (între 2 și 24 de luni) a anchetei lor”, spune dr. Houezec. „Studiul efectuat de Hernan arată cum un rezultat negativ pentru o perioadă de un an devine semnificativ în următorii 2 – 3 ani de după imunizarea HB. (…) Studiile cu o perioadă scurtă de monitorizare post-vaccinare sunt inadecvate, deoarece ele nu iau în considerare lunga biopersistență în organismul uman a compușilor imunostimulatori din vaccin (cum ar fi hidroxidul de aluminiu). Astfel, vaccinurile sunt derogate de la regula generală utilizată pentru efectele secundare ale medicamentelor”, avertizează medicul francez.

Dr. Houezec subliniază că persistența pe termen lung a aluminiului adjuvant la locul injectării vaccinului este de acum un lucru deja bine stabilit (Gherardi RK, Coquet M, Cherin P, și colab. Leziunile de tip miofascita macrofagică indică persistența pe termen lung a derivatului din vaccin – hidroxidul de aluminiu în mușchi. 2001. PubMed).

De asemenea, transferul particulelor de aluminiu din mușchi la creier a fost demonstrat la animale (Khan Z, Combadiere C, Authier FJ ș.a. Lenta translocație a CCL2 – dependente din particulele biopersistente de la mușchi la creier. BMC Med. 2013, PubMed).

Un nou sindrom intitulat ASIA (Autoimun (Auto-inflamator) Sindrom Indus de Adjuvanți), a fost descris recent, grupând patru boli similare (Shoenfeld Y, Agmon-Levin N., „ASIA” – Sindromul autoimun/inflamator indus de adjuvanți. J Autoimmun. 2011, PubMed).

Aceste boli (silicoza, sindromul războiului din Golf, sindromul miofascita macrofagică și fenomenele post-vaccinare) au legătură cu expunerea anterioară la un adjuvant imunitar (silicon, săruri de aluminiu). Aceiași cercetători din Israel au găsit caracteristici clinice comune criteriilor ASIA printre cei 93 de pacienți diagnosticați cu boli auto și alo-imune după vaccinarea HB, sugerând existența unui numitor comun al acestor boli (Zafrir Y, Agmon-Levin N, Z Paz, Shilton T, Schoenfeld Y. Autoimunitatea ce survine vaccinului hepatitic B, ca parte a spectrului „Sindromului Autoimun (Auto-inflamator) indus de Adjuvanți” (ASIA): analizele a 93 de cazuri. Lupus. 2012, PubMed).

„Laboratoarele farmaceutice sunt atotputernice”

În septembrie 2015, senatorii francezi au depus un amendament la proiectul pentru legea sănătății, solicitând din nou un moratoriu cu privire la aluminiul din vaccinuri. Amendamentul a fost respins. „Ministerul Sănătății ne-a spus să nu panicăm populația. Dar principiul precauției nu este respectat. Laboratoarele sunt atotputernice”, s-a plâns jurnaliștilor de la L’Observateur senatorul PCF, Laurence Cohen, cel care s-a aflat la originea acestei inițiative.

Parlamentarii francezi avuseseră o inițiativă similară în 2012. Atunci, Academia de Medicină din Franța a intervenit și a anunțat că, în cazul unui moratoriu, posibilele soluții alternative nu ar putea fi gata decât peste cinci sau zece ani.

Aluminiul nu este singurul adjuvant al vaccinurilor suspectat că provoacă grave și ireversibile reacții adverse. AS03, folosit la fabricarea vaccinului Pandemrix (contra gripei A/H1N1) conține scualenă, o substanță derivată din uleiul extras din ficatul de rechin. Se suspectează că scualena a provocat cazuri de narcolepsie la copiii din Finlanda, Suedia și Marea Britanie, vaccinați împotriva gripei A/H1N1.

Vaccinurile conțin și conservanți, cum ar fi de pildă thimerosalul, un derivat de mercur, și formaldehida (sau formolul) – un produs cancerigen. „Aceste substanțe sunt în cantități atât de mici în vaccinuri încât nu sunt toxice, chiar dacă vi se administrează mai multe vaccinuri”, susține profesorul Robert Garnier, șeful centrului de informare toxicologică a Spitalului Fernand Widal din Paris.


Citiți și:

Articole utile pentru fiecare dintre noi în Campania Anti-Vaccinare ce ar fi cazul să ne mobilizeze imediat

Argumente împotriva vaccinărilor obligatorii. Vaccinare sau criptototalitarism?

Infectarea criminală intenţionată cu SIDA în România

 

yogaesoteric
21 iunie 2016

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More