Ne folosim așa cum trebuie însușirile pentru a cunoaște?

În general se consideră că dobândim cunoaștere prin experiență și educație. Însă a acumula tot mai multe informații nu înseamnă a deveni mai inteligent sau a avea o cunoaștere tot mai aprofundată asupra lumii. Simpla înmagazinare a unor idei, categorisirea și combinarea lor cu ajutorul raționamentelor obișnuite cel mai adesea nu ne conduce la ceva cu adevărat nou. Rămânem cantonați în aria cunoscutului, fără să ne deschidem către inspirații inovatoare. Imaginația, jocul, creativitatea sunt câteva calități care, deși poate părea paradoxal, ne apropie de cunoașterea realității. Pentru Albert Einstein, una dintre cele mai inteligente personalități pe care a cunoscut-o omenirea, acestea sunt chiar mai importante decât logica rațională. Iată ce spunea acest curios pasionat.

„Învaţă din cele petrecute ieri, trăieşte acum, speră pentru mâine. Important este să nu te opreşti din a-ţi pune întrebări.”

„Există lucruri despre care ştim că sunt imposibil de realizat, până când vine cineva care nu ştie acest lucru şi le realizează.”

„Cine nu a greşit niciodată nu a încercat niciodată ceva nou.”

„Curiozitatea e o plantă mică şi delicată care are nevoie, în afară de stimulare, mai ales de libertate.”

„Imaginaţia este mai importantă decât cunoaşterea. Cunoaşterea este limitată. Imaginaţia face ocolul lumii.”

„Logica te va duce din punctul A în punctul B. Imaginaţia te va duce oriunde…”

„Informaţia nu este cunoaştere. Singura sursă a cunoaşterii este experienţa.”

„Jocul este cel mai elevat tip de cercetare.”

„Mintea intuitivă este un dar divin, iar mintea raţională este servitorul fidel al acesteia. Noi am creat o societate care onorează servitorul şi a uitat darul.”

„Ar trebui să ne ferim să facem din intelect zeul nostru; are într-adevăr muşchi puternici, dar n-are personalitate.”

„Niciodată nu am ajuns la vreuna dintre descoperirile mele pe calea gândirii raţionale.”

„Ridicarea de întrebări noi, de posibilităţi noi, privirea problemelor vechi din unghiuri noi cer imaginaţie creativă şi aduc adevăratele progrese în ştiinţă.”

„Oricine se proclamă pe sine însuşi judecător în Câmpul Adevărului şi al Cunoaşterii este un naufragiat de care râd Zeii.”

„Creşterea intelectuală ar trebui să înceapă la naştere şi să se termine doar la moarte.”

„Dacă nu poţi să explici ceva în mod simplu, nu înţelegi acel lucru destul de bine.”

„Adevăratul semn al inteligenţei nu este informaţia, ci imaginaţia.”

„Orice prost poate să ştie. Scopul este să înţelegi.”

„Educaţia e ceea ce rămâne după ce uiţi ce ai învăţat la şcoală.”

„Arta supremă a învăţătorului este de a trezi bucuria în exprimarea creativă şi cunoaştere.”

„E un miracol că curiozitatea supravieţuieşte educaţiei formale.”

„Nu că sunt eu atât de deştept, pur şi simplu petrec mai mult timp cu problema.”

„Gândesc foarte rar în cuvinte. Îmi trece prin minte câte un gând, şi abia după aceea caut poate să-l exprim în cuvinte.”

„N-am niciun talent special. Sunt doar un curios pasionat.”

„Singurul lucru care interferează cu procesul meu de învăţare este educaţia mea.”

„Darul fanteziei a însemnat mai mult pentru mine decât talentul de a absorbi cunoştinţe pozitive.”

„Odată ce ne acceptăm limitele, le depăşim.”

„Procesul descoperirilor ştiinţifice este, de fapt, un zbor continuu de la a te întreba.”

„Încă nu cunoaştem nici o miime din 1% din cât ne-a arătat natura.”

„Când soluţia e simplă, Dumnezeu răspunde.”

„Obişnuiam să dispar săptămâni întregi într-o stare de confuzie.”

„În veacul nostru materialist, singurii oameni de ştiinţă serioşi sunt oamenii profund religioşi.”


Citiți și:

Misterele genialităţii

Nikola Tesla – genialul inventator al tehnologiilor mileniului II

Spiritul ştiinţific, între evidenţă şi negare

 

yogaesoteric
30 martie 2015

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More