Neomarxiștii au confiscat conceptul de „toleranță” golind-o de conținutul real: Cine susține drepturile de grup, iar nu drepturile personale, devine dictator

PS Ignatie, Episcopul Hușilor, a spus că toleranța, valoarea mult clamată azi, este o valoare creștină, dar care a fost confiscată de neomarxiști, potrivit site-ului oficial al instituției.

„Sfântul Împărat Constantin cel Mare a redat creștinilor posibilitatea de a-și trăi credința în mod nestingherit.

El pune în aplicare una dintre valorile evanghelice: îngăduința față de cel care este diferit față de noi, în mentalitate, în religie, în convingeri. În postmodernitate, acest concept poartă numele de «toleranță».

Auzim foarte des, mai ales în vremurile pe care le trăim, despre acest concept, « fim îngăduitori față de cel care este altfel față de noi,  fim concilianți în ceea ce privește diversitatea». Această valoare este una evanghelică, este produsul creștinismului.

Creștinismul a pus în circuitul civilizației europene valoarea «toleranței», pe care o numim – din punct de vedere creștin – «îngăduință»”, a spus Episcopul Hușilor.

În continuare, PS Ignatie a declarat că drepturile omului, așa cum le știm, sunt un produs al civilizației creștine. El a adăugat că progresiștii și neomarxiștii culturali au confiscat această valoare.

„Drepturile omului sunt un produs al civilizației creștine. Ele se rezumă la respectul față de demnitatea persoanei umane, considerată în amplitudinea ei și ca ființă spirituală, nu numai materială.

Avem și o dimensiune spirituală, nu doar una biologică – dacă ne-am rezuma numai la dimensiunea biologică, nu ar fi mare diferență dintre noi și regnul animal. Ceea ce ne diferențiază de celelalte viețuitoare este faptul că noi credem, avem capacitatea de a ni-L asuma pe Dumnezeu, de a trăi realitățile vieții spirituale.

Din nefericire, unii, care sunt ostili Bisericii, progresiștii și neomarxiștii culturali, au confiscat această valoare a Evangheliei, golind-o de conținutul ei real.

În numele acestui concept ei, de fapt, prigonesc și au o atitudine radicală, de vrăjmășie față de cei care suntem creștini”, a continuat ierarhul.

PS Ignatie afirmă că acei care vorbesc de drepturi de grup, dar nu de drepturile personale, se preschimbă în dictatori.

„Importanța Sfântului Constantin cel Mare pentru vremurile noastre este una fundamentală.

A fi îngăduitor cu cel care este altfel decât noi este o valoare evanghelică. Dar nu în sensul în care încearcă să ne hipnotizeze și să ne inducă în eroare cei care au devenit «apostolii toleranței». Ei vor o toleranță pentru drepturile unor grupuri, iar nu pentru drepturile personale ale fiecărei ființe umane.

Cine susține drepturile de grup – și se vorbește despre atâtea minorități, de toate felurile – iar nu drepturile personale, ale fiecăruia în parte, respectând demnitatea omului, se preschimbă în dictatori. Toată ideologia respectivă devine totalitarism.

Dacă ne vom uita la cei care susțin ideologia neomarxistă – a scoaterii lui Dumnezeu din sfera vieții publice –, vom constata că sunt cei mai agresivi. Chiar dacă pozează în toleranți, ei sunt foarte agresivi la adresa creștinilor și a slujitorilor Bisericii.

Mimează toleranța, aceasta este un paravan în spatele căruia se adăpostesc pentru a-și propaga ideologia neomarxistă, totalitară.

Sfântul Apostol Pavel spune: «Umblaţi cu înţelepciune faţă de cei ce sunt afară (de Biserică), preţuind vremea. Vorba voastră  fie totdeauna plăcută, dreasă cu sare, ca  ştiţi cum se cuvine  răspundeţi fiecăruia» (Coloseni 4, 5-6).

Acesta este conținutul profund al îngăduinței: înțelepciune multă și atenție sporită la modul cum ne raportăm la cei care sunt altfel.

Nu toți și-au asumat valorile Evangheliei. Unii au alte convingeri. Suntem chemați să fim îngăduitori, dar nu lipsiți de inteligență”, a continuat el.

Citiți și:
Toleranță ipocrită în schimbul tiraniei. Poliția Gândirii și homosexualitatea
Toleranța a fost doar o capcană. Acum ți se cere  înveți să-l iubești pe big brother-ul LGBT
«Discriminarea», «Intoleranța» și «Toleranța represivă» – concepte marxiste ale Școlii de la Frankfurt, care au reapărut altfel deghizate (I)

 

yogaesoteric
23
ianuarie 2022

 

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More