Noi dovezi, inclusiv o declarație sub jurământ a prof. Luc Montagnier, au fost depuse la Curtea Penală Internațională

Potrivit declarației, guvernele mondiale sunt acuzate de complicitate la genocid și crime împotriva umanității

Noi dovezi, inclusiv declarații sub jurământ din partea unor experți de renume, precum profesorul Luc A. Montagnier, au fost înaintate Curții Penale Internaționale de către avocați din mai multe țări care susțin că guvernele din întreaga lume și consilierii lor sunt complici la genocid, crime împotriva umanității și încălcări ale Codului de la Nürnberg.

Avocatele Melinda C. Mayne și Kaira S. McCallum au depus o „Cerere de investigație” de 27 de pagini la Curtea Penală Internațională (CPI) de la Haga în aprilie 2021, susținând că guvernul Regatului Unit și consilierii săi ar fi fost complici la crime împotriva umanității în contextul crizei covid-19.

La 28 aprilie 2021, cele două avocate au primit o confirmare formală de la CPI și un număr de caz – „141/21”. De atunci, cei doi au adunat noi dovezi pe care să le folosească în revendicarea înaintată CPI și au stabilit legături cu avocați și cercetători din întreaga lume.

Un comunicat de presă lansat pe 17 august, disponibil aici, confirmă faptul că perechea de avocați a primit declarații sub jurământ de la experți de renume, printre care se numără cercetătorul și cardiologul nuclear dr. Richard M. Fleming, profesorul virolog, laureat Nobel, Luc A. Montagnier și dr. Kevin W. McCairn, cercetător și expert în boli neurologice.

Profesorul Luc A. Montagnier, care a câștigat un premiu Nobel pentru cercetările sale asupra virusului HIV, a declarat în aprilie 2020 că el crede că noul coronavirus a fost creat în laborator. Apoi, în mai 2021, expertul virusolog a declarat că „vaccinurile nu opresc virusul, ci fac exact contrariul – «hrănesc virusul» și facilitează dezvoltarea acestuia în variante mai puternice și mai transmisibile. Aceste noi variante de virus vor fi mai rezistente la vaccinare și pot provoca mai multe implicații asupra sănătății decât versiunile lor «originale». Vaccinările în masă sunt o eroare științifică, precum și o eroare medicală. Este o greșeală inacceptabilă. Cărțile de istorie vor arăta acest aspect, deoarece vaccinarea creează variantele. Există anticorpi, creați de vaccin”, aceasta forțând virusul să „găsească o altă soluție” sau să moară. „Aici sunt create variantele. Variantele sunt producția și rezultatul vaccinării.

O nouă cerere a fost, de asemenea, depusă la CPI din cauza cantității mari de noi dovezi și informații care au ieșit la iveală în ultimele luni, iar avocații spun că au acum dovezi convingătoare că „virusul SARS-CoV-2 și «vaccinurile» covid-19 sunt arme biologice proiectate în mod deliberat, care au fost eliberate în două etape asupra popoarelor lumii.

Avocatele Melinda C. Mayne și Kaira S. McCallum au confirmat, de asemenea, că între timp li s-au alăturat și alți avocați care au depus cereri de anchetă similare la Curtea Penală Internațională, în Franța, Republica Cehă și Slovacia.

Din această cauză, la 12 august 2021, a fost trimisă către CPI o scrisoare, prin care se solicită să li se permită tuturor să depună o cerere comună, prezentând, în același timp, dovezi preliminare pentru acuzațiile comune tuturor celor din întreaga lume și solicitând dreptul ca plângerile specifice fiecărei țări să fie, de asemenea, investigate de CPI.

O cerere specifică Regatului Unit este examinarea genocidului persoanelor vârstnice și vulnerabile care a avut loc în case de îngrijire și spitale prin utilizarea inadecvată a midazolamului și morfinei. O altă investigație specifică acestei probleme s-a încheiat, de asemenea, în prezent, iar o urmărire penală privată va continua împotriva guvernului britanic, a lui Matt Hancock, a lui Chris Whitty și a altor persoane, dacă echipa de avocați și experți care a efectuat investigația nu primește răspunsuri satisfăcătoare la întrebările extinse care au fost transmise celor menționați mai sus într-o scrisoare deschisă trimisă la 17 august 2021.

În cererea comună, avocați din mai multe țări au solicitat o suspendare imediată a întregului program de injectare covid-19 și încetarea testării persoanelor asimptomatice.

Avocații au precizat că datorită escaladării apartheidului sanitar, pierderii libertăților și drepturilor de bază și a numărului tot mai mare, foarte mare, de decese și evenimente adverse grave suferite de vaccinații împotriva covid-19, este urgent ca Curtea să acționeze rapid și fără alte întârzieri.

În acest scop, avocații au solicitat o întâlnire la Haga cât mai curând posibil.

În așteptarea răspunsului, avocatele Melinda C. Mayne și Kaira S. McCallum au confirmat că sunt în discuții cu avocați din alte țări care nu și-au depus încă cererile personale la CPI, dar au indicat că doresc să li se alăture.

Citiți și:
Avocatul Piperea vorbește despre un Nürnberg al profitorilor pandemiei
Asociația Baroului Indian o dă în judecată pe cercetătoarea-șefă a OMS pentru uciderea multor cetățeni indieni prin inducerea în eroare cu privire la ivermectină

 

yogaesoteric
13 octombrie 2021

 

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More