Noi dovezi incontestabile care arată că reprimarea acerbă a mișcării Falun Gong a fost transformată în China într-o afacere extrem de profitabilă

de Ileana Damian

De peste 15 ani, în China, zeci de mii de prizonieri de conştiinţă, majoritatea închiși pentru că sunt membri sau simpatizanți Falun Gong sau au convingeri politice diferite de comunism, devin surse de organe în marea afacere sângeroasă a traficului de organe guvernată de statul chinez.

Mișcarea Tuidang – 200 de milioane de chinezi au demisionat din partid

Mișcarea Tuidang – în traducere din limba chineză, „demisionează din partid” – a început în anul 2004 ca urmare a publicării de către ziarul The Epoch Times, în America, a unei serii editoriale intitulată „Nouă comentarii despre Partidul Comunist Chinez”. Mișcarea Tuidang a căpătat rapid amploare, până în anul 2014 înregistrându-se peste 185 de milioane de retrageri din partid, iar la începutul anului 2015, numărul chinezilor, din toate categoriile sociale, care au demisionat din Partidul Comunist Chinez și din filialele sale, Liga Tineretului și a Pionierilor, se ridicase la peste 200 de milioane.

Cele nouă comentarii publicate în The Epoch Times, pe atunci un ziar în limba chineză, conțineau informații necenzurate despre abuzurile comise de Partidul Comunist împotriva cetățenilor chinezi.
Fondatorii mișcării, împreună cu alți voluntari, practicanți Falun Gong continuă să dezvăluie atrocitățile săvârșite de statul chinez. Ei luptă pentru libertate, iar mișcarea adună tot mai mulți adepți.

Voluntarii acestui curent transmit mesaje poporului chinez prin toate mijloacele pe care le au la dispoziţie, atât prin viu grai, cât şi comunicând din afara ţării. Ei urmăresc să prezinte cât mai multor cetăţeni adevărul despre Partidul Comunist şi acţiunile săvârşite împotriva mişcării Falun Gong. Ei efectuează zeci de mii de apeluri şi trimit tot atâtea mesaje text oamenilor spre informare, în special politicienilor sau persoanelor cu funcţii importante în societate.

Acțiunile lor sunt foarte deranjante pentru puterea de la Beijing. În anul 2014, documente oficiale secrete ale Biroului 610 (organizația oficială care s-a ocupat încă de la început cu exterminarea practicanților Falun Gong, iniţiată de liderul Partidului Comunist de la acea vreme, Jiang Zemin), datate din anul 2013, care au fost trimise la televiziunea New Tang Dynasty (NTD), reflectă preocuparea Biroului 610 față de eșecul îndeplinirii ordinelor lui Jiang Zemin.

Raportul arată îngrijorarea față de datele statistice adunate de autorități: 20 de milioane de mesaje text cuprinzând materiale Falun Gong au fost trimise în intervalul ianuarie-aprilie 2013 (de 3,7 ori mai multe decât cele detectate în 2012). De asemenea, a fost creat un blog ce conținea articole despre Falun Gong, care a avut peste 110.000 de vizualizări înainte de a fi desființat.

Alte temeri precizate în raport aveau legătură cu eforturile depuse de practicanții mișcării de a solicita oamenilor să abandoneze Partidul Comunist, dezvăluindu-le adevărul.

Raportul Biroului 610 mai arăta că în decursul a şase luni, până în aprilie 2013, au fost efectuate peste 7.200.000 de apeluri din străinătate în spaţiul Chinei prin care li se prezenta cetăţenilor adevărul despre represiunile exercitate de Partidul Comunist împotriva Falun Gong şi li se solicita să se retragă din Partid pentru a-i slăbi astfel puterea.

Pentru a avea o viziune clară asupra situației, trebuie să înțelegem că populația chineză nu are acces la aceste informații în cadrul știrilor din televiziune, radio sau internet. Libertatea cuvântului este strict limitată.

Marele firewall chinezesc

Începând din luna noiembrie 2003, populaţia chineză este supusă unui program de cenzură şi supraveghere draconice. Acest proiect de tip Big Brother, care poartă denumirea Proiectul Scutul de Aur, deţine o bază de date gigantică – colectează date de recunoaştere facială şi vocală, înregistrează apelurile telefonice, contorizează tranzacţiile bancare şi a smart cardurilor etc. De asemenea, programele de televiziune au caracter închis, iar navigarea pe internet este strict limitată.

Sute de milioane de chinezi trăiesc, aşadar, complet izolaţi de restul lumii. Sigur că, la realizarea acestui uriaş program de supraveghere şi control au contribuit din plin şi firme de IT occidentale, precum CISCO şi Nortel. Aplicaţiile de cenzură la motoarele de căutare precum Google sau a site-urilor de navigare Mozilla etc. funcţionează cu aprobarea acestora…

Prin dezvăluirile constante, curajoase ale adepților Falun Gong tot mai mulți oameni din China află adevărul despre crimele Partidului Comunist. Astfel, putem să înţelegem că mişcarea de retragere din partid, Tuidang, prin perseverenţa şi curajul cu care acţionează de mai bine de 10 ani, a ajuns la un succes important, prin cele peste 200 de milioane de cazuri câştigate.

 

China a promis din nou că va renunţa la recoltarea de organe de la prizonieri

Liderul chinez Xi Jinping a promis, în decembrie 2014, că începând de la 1 ianuarie 2015, recoltarea de organe de la prizonieri va fi stopată. Totuşi, această promisiune este greu de crezut că va fi respectată. Statul chinez a mai făcut un anunț asemănător în anul 2007, pentru a onora Jocurile Olimpice la Beijing de anul următor, însă practicile criminale de recoltare a organelor au continuat.

Deşi în prezent conducerea chineză vorbeşte despre planul de a pune capăt acestor orori, până în momentul de faţă nu a făcut ceva concret în acest sens.
 
Potrivit grupului umanitar global „Doctori împotriva recoltării forțate de organe” (DAFOH), nu există niciun indiciu în contextul actual al Chinei că această promisiune va fi îndeplinită. „Anunţul guvernului chinez este deosebit de dificil de acceptat datorită logisticii de donare a organelor în China. Cu o rată medie de donare voluntară de doar 0,6 la un milion, China nu se află în poziţia de a satisface cererea de organe. Chiar pretinşii 1.500 de voluntari din acest an nu sunt suficienţi pentru a furniza organe pentru cele 10.000 de transplanturi. Şi practicile de donare de organe sunt tulburi: Crucea Roşie din China – care nu este afiliată Crucii Roşii Internaţionale – mobilizează donatorii de organe plătind 100.000 RMB (16.000 dolari), o practică care încalcă 3 din cele 11 principii directoare ale Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS). În 2013, unul dintre coordonatorii programului de donare de organe din China a ameninţat că-i va decupla aparatul de respirat unui pacient aflat în stare critică în cazul în care familia sa ar fi refuzat să-i doneze organele dacă ar fi murit. (…) Ei au redefinit candidaţii la moarte ca cetăţeni care au dreptul de a-şi «dona voluntar» organele, însă, acest lucru este o încălcare a normelor etice internaţionale pentru transplantul de organe, deoarece prizonierii sunt privaţi de libertate şi sunt constrânşi şi, prin urmare, sunt incapabili să îşi dea consimţământul liber, voluntar”, precizează DAFOH.

Amnesty Internațional a cerut în mod repetat încetarea săvârșirii acestor abuzuri de către autoritățile chineze. În decembrie 2013, Parlamentul European a condamnat în mod direct recoltarea de organe pe viu a prizonierilor, săvârșită de autoritățile chineze. Canada a admis, de asemenea, în martie 2014, că prizonierilor Falun Gong li se recoltează organe, fără consimţământ.

Consiliul Europei a anunţat că, la sfârşitul lunii martie 2015, paisprezece ţări europene au participat în Spania, la prima Convenţie Internaţională pentru Prevenirea şi Combaterea traficului de Organe Umane care generează anual profituri de peste un miliard de euro. Convenţia a fost adoptată în 9 iulie 2014 de către Comitetul de Miniştri ai Consiliului Europei. Scopul convenţiei este de a stabili ca fiind infracţiune prelevarea ilicită a organelor umane de la donatori în viaţă sau decedaţi:
a) dacă este realizată fără acordul liber, informat şi special al donatorului, iar dacă donatorul este decedat, conform legislaţiei specifice ţării;
b) dacă în schimbul prelevării de organe, donatorul sau o terţă persoană ar obţine un profit/avantaj.

Falun Gong, probabil cea mai suprimată mișcare spirituală din ultimele decenii

Falun Gong, sau Falun Dafa este o mișcare spirituală cu rădăcini în filosofia budistă și taoistă, bazată pe un sistem de credințe și tehnici care au rolul de a-i conferi practicantului sănătate și armonie interioară. Mișcarea a fost fondată în anul 1992, în China, de către Li Hongzhi și promovează adevărul, compasiunea și toleranța.

Guvernul chinez s-a împotrivit vehement acestei practici spirituale care în anii ’90 avea peste 100 de milioane de membri. Deoarece popularitatea mișcării era în continuă creștere, liderul Partidului Comunist la acea vreme, Jiang Zemin a inițiat în iulie 1999 o campanie foarte violentă de eradicare a Falun Dafa și a susținătorilor acestei mișcări. Milioane de practicanți au fost închiși în lagăre de muncă, în lagăre de tortură și în închisori (așa-zis „negre”).

Un an mai târziu, în anul 2000, vânzarea de organe umane în China a crescut exponențial. S-au creat numeroase spitale, centre de recoltare și de transplant de organe. Zeci de site-uri garantau obținerea de organe vitale comandate online în doar o săptămână, în condițiile în care, în țările dezvoltate, timpul de așteptare se număra adesea, în ani.

Creşterea explozivă de organe umane disponibile pentru transplant s-a petrecut în profida faptului că, pe atunci, China nu avea un sistem de donare voluntară a organelor. Cu alte cuvinte, nu exista un cadru legal pentru ca un cetăţean să aibă posibilitatea să îşi doneze voluntar trupul după moarte. În aceste condiţii, deşi numărul condamnărilor la moarte al prizonierilor scădea de la un an la altul, numărul transplanturilor de organe creştea exponenţial, numărul condamnărilor neacoperind numărul fabulos al transplanturilor.

Chiar dacă s-a promovat intens acţiunea donării voluntare de organe, din motive culturale, chinezii nu sunt deschiși ideii de a-și dona organele după moarte. Spre exemplu, într-un program pilot de donare voluntară în anul 2011 s-au înregistrat numai 37 de voluntari în toată China. (!)

Să nu ne amăgim, Vestul colaborează tacit cu Partidul Comunist Chinez în săvârșirea acestor crime odioase

La sfârșitul anului 2014, la Belgrad a avut loc cea de-a treia reuniune a conducătorilor guvernelor Europei Centrale și de Est și a Chinei, reprezentată de prim ministrul republicii Populare Chineze, Li Keqiang. Cu ocazia acestei reuniuni, reprezentanții Falun Gong din peste 15 țări au cerut liderilor guvernelor să adauge încă o temă pe lista de discuții, și anume cea a persecuției ilegale a practicanților Falun Gong în China, din cauza convingerilor lor spirituale.

A fost anunțat un miting și mii de practicanți şi simpatizanţi Falun Gong au călătorit la Belgrad pentru a participa la această pașnică întâlnire de protest față de abuzurile și torturile la care sunt supuși practicanții chinezi.

Cu două zile înaintea începerii summit-ului, poliția sârbă a interzis orice fel de manifestație legată de eveniment, fără a oferi vreo explicație. A fost declanșat un raid nemaiîntâlnit de identificare a turiștilor străini, practicanți Falun Gong. Acestia au fost arestați, deportați sau amenințați. Mulți turişti au fost opriţi la graniţa cu Serbia şi ameninţaţi că li se va întocmi dosar penal în cazul în care întră în ţară. În alte cazuri, unii turişti au fost ridicați din locurile în care erau cazaţi și duși la secțiile de poliție fiind reținuți pentru câteva zile. Alții au fost urcați în tren şi trimişi afară din țară. Toate acestea au fost organizate de guvernul sârb împotriva unor cetățeni europeni, la cererea evidentă a guvernului chinez de a stopa un eventual protest care ar fi adus la lumină multe abuzuri.

Parlamentul European a acuzat arestările ilegale din Serbia de la sfârşitul anului 2014, anunţând monitorizarea situaţiei.

Un alt exemplu, al unui caz asemănător, mult mai mediatizat, a avut loc în iunie 2002, în Islanda, în timpul vizitei liderului comunist de la acea vreme, Jiang Zemin. Practicanților Falun Gong care figurau pe listele negre ale guvernului chinez li s-a interzis să viziteze Islanda în acea perioadă, iar cei care au reușit să ajungă pe insulă au fost arestați fără explicații. Toate acestea pentru a stopa un miting de protest al practicanților Falun Gong. În urma mediatizării intense a acestui caz, ministrul de externe al Islandei și-a cerut scuze public.

Huang Jiefu, Ministru al Sănătăţii între anii 2001-2013 şi totodată directorul Comitetului de Donare şi Transplant de Organe din China, a admis în 2011, într-o lucrare scrisă în jurnalul ştiinţific The Lancet, că prizonierii sunt principala sursă a organelor pentru transplant. În acelaşi articol, Huang afirmă că aproape 60% din organele transplantate provin de la prizonieri executaţi. Prizonierii sunt, conform legislaţiei, „liberi” să aleagă dacă doresc sau nu să îşi doneze organele. Se pare că penitenciarele şi faimoasele lagăre chineze reuşesc cu succes să trezească în conştiinţele prizonierilor sentimente altruiste, pentru că toţi aleg să îşi doneze diferite organe, inclusiv organe vitale precum inima, chiar dacă acest lucru le generează automat moartea.

În legislaţia Chinei cu privire la donarea de organe, nu există termenul de „moarte cerebrală”. Cu toate acestea, în mod convenabil, peste 65% dintre prizonierii donatori suferă de „moarte cerebrală” în actele medicale, organele lor fiind aşadar întregi şi funcţionale.

Controversata expoziţie „Body: The Exhibition” s-a aprovizionat din China

Sistemul scheletic, muscular, sistemul urinar sau reproducător, poziţionarea organelor în trup sau a creierului în cap, foetusul din pântecul mamei… toate acestea sunt prezentate în cadrul expoziţiei umane „Body: The Exhibition”.
Compania deţinătoare a expoziţiei, Premier Exhibitions Incorpored, a înregistrat un profit de zeci de milioane de dolari numai prin expunerea a peste 1000 de trupuri sau organe umane în mall-uri, muzee, cazinouri sau hoteluri de lux din întreaga lume.

În mod inevitabil însă, au apărut întrebările: de unde provin aceste trupuri? Cine au fost aceşti oameni care au murit în floarea vârstei şi mai ales, cum au murit ei?

În anul 2007, o echipă de jurnalişti de la Abc News a investigat cazul unei familii din SUA care a comandat pe internet din China o masă de lemn şi a primit în pachet, pe lângă masa respectivă, şi un cap de om. S-a descoperit astfel un adevărat trafic de părţi umane din China spre o firmă numită Corcoran Laboratories, Inc. În acte, aceste părţi umane figurau ca „modele din plastic, cu rol educațional”.

Corcoran Laboratories, Inc. este laboratorul în care s-au procesat trupurile umane pentru expoziţiile companiei Premier Exhibitions. Laboratorul vindea şi online părţi umane, la acea vreme. Adâncind și mai mult această investigaţie, jurnaliştii au descoperit sursa exactă de provenienţă a trupurilor umane.

Într-un interviu acordat jurnalistului Brian Ross în cadrul emisiunii 20/20, de la Abc News, directorul companiei Premier Exhibitions, Arnie Geller, a dezvăluit că a primit trupurile umane pe care le expune în cadrul expoziţiei „Body: The Exhibition” de la Laboratoarele de Plastinaţie ale Universităţii Medicale Dalian din China, şi că toate trupurile expuse provin de la oameni care au murit din cauze naturale. Conform declaraţiilor sale, trupurile celor decedaţi nu au fost revendicate de rude în intervalul de timp stabilit de lege şi de aceea, poliţia chineză a donat trupurile respective Universităţii Dalian spre cercetare ştiinţifică, iar Universitatea la rândul ei a trimis trupurile companiei Premier Exhibitions. El a insistat că a vizitat personal acele laboratoare din cadrul Universităţii Dalian.

 

 
Arnie Geller, fostul director al companiei Premier Exhibitions

Învestigatorii 20/20 au mers în China şi au descoperit „faimosul” laborator la care făcea referire directorul Premier Exhibitions. Departe de a fi un laborator, jurnaliştii au filmat cu camera ascunsă o hală (la periferia oraşului) în care se ciopârţeau atât trupuri umane cât şi animale, care apoi erau tratate chimic şi pregătite spre a fi trimise în lume.



Imagine capturată cu camera ascunsă din faţa halei în care se tăiau cadavrele

 
Imagini surprinse de investigatori cu camera ascunsă din interiorul „prestigiosului” laborator Dalian

Un bărbat care a dorit să rămână anonim şi care lucra în această afacere a dezvăluit, însă, adevărul despre munca sa. El le-a arătat jurnaliştilor actele pe care le folosea în serviciul său atunci când vindea trupurile umane, pe care le găsea în raidurile de noapte, universităţilor şi câteodată unor firme private. Bărbatul, care era un colector de cadavre, le-a arătat jurnaliştilor pozele făcute de el cu patru ani în urmă unor prizonieri executaţi în alt oraş, ale căror trupuri erau de vânzare la preţul de 200 de dolari fiecare.

 

 
Jurnalistul Brian Ross stând de vorbă cu managerul care declară că nu ştie de unde provin cadavrele care se tranşează în hală

În urma acestor dezvăluiri realizate de jurnaliştii de la Abc News, Premier Exhibitions Inc. a fost obligată de reprezentanţii drepturilor omului din SUA să precizeze pe site-ul oficial următorul anunţ: „Biroul Poliţiei Chineze poate primi cadavre umane care provin din închisorile din China. Premier nu poate verifica independent dacă părţile umane pe care le vedeţi aparţin sau nu persoanelor care au fost încarcerate în închisorile chineze. (…) Premier nu poate verifica independent dacă părţile sau trupurile umane au aparţinut unor oameni executaţi în închisorile chineze.”

Reacţiile grăitoare ale directorului companiei Premier Exhibitions când este confruntat cu imaginile reale a ceea ce el numea „Laboratoarele Universităţii Dalian” pot fi urmărite aici şi aici.

Cel care a inventat metoda de prezervare a ţesuturilor biologice prin procesul numit „plastinare” este dr. Gunther von Hagens. Hagens, care la rândul său a avut profituri uriaşe de pe urma acestei invenţii, a declarat că, la un moment dat, a primit nişte trupuri umane comandate din China, care aveau urme evidente că au fost executate, pe care le-a cremat imediat. Trebuie menţionat că, până să atingă succesul, Hagens a lucrat şi experimentat ani de zile pe trupuri procurate de la un spital din China, având chiar un contract cu spitalul respectiv.

 
Dr. Gunther von Hagens alături de una din „capodoperele sale” 

Mai multe cercetări scot la iveală crimele îngrozitoare ale statului chinez împotriva deţinuţilor

Persecuțiile la care sunt supuși prizonierii de conștiință – deținuți politic, militanți pentru drepturi civile și în special practicanții Falun Gong –, crimele odioase și traficul de organe din China se petrec cu aprobarea guvernului, iar acest fapt este cunoscut de mulţi ani, în toată lumea.

Avocatul de origine canadiană David Matas, specializat în drepturile omului, împreună cu David Kilgour, fost secretar de stat al Canadei pentru regiunea Asia-Pacific, ambii nominalizați la Premiul Nobel pentru Pace în anul 2010, au realizat o cercetare amănunțită asupra situației din China.

 
 
David Kilgour, fost Secretar de Stat al Canadei pentru Asia-Pacific

Studiul celor doi, „Bloody Harvest: The killing of Falun Gong for their organs” („Recoltarea sângeroasă: Uciderea practicanților Falun Gong pentru organele lor”), nu s-a focalizat numai asupra persecuțiilor membrilor Falun Gong, ci și asupra cazurilor persoanelor dispărute, a celor care erau găsite moarte pe stradă având organe lipsă ș.a.m.d. Ei au discutat cu pacienți străini care au primit un transplant de ficat sau de rinichi în China și chiar au intervievat foști complici în recoltarea de organe. Pretinzând a fi rude sau chiar potențiali primitori de organe, cei doi au obținut dovezi indubitabile privind traficul de organe și crimele „la comandă”, pentru profit, care au loc în Republica Chineză.

Conform Raportului Kilgour-Matas lansat în anul 2006, „proveniența a 41.500 de trasplanturi între anii 2000-2005 este inexplicabilă (…) și credem cu tărie că numărul acestor cazuri crește în fiecare an, în special pe seama practicanților Falun Gong”.

În anul 2009, Kilgour și Matas au publicat o versiune actualizată a raportului și au călătorit în peste 50 de țări pentru a aduce la cunoștință oamenilor din întreaga lume această situație tragică.

În anul 2012, un nou studio, „Organ State: Abuzive Transplant in China” („Organele Statului: Transplantul abuziv din China”) a dezvăluit cercetările unor medici chirurgi, profesori și avocați, printre care și David Matas, care susțin că între anii 2000-2008, aproximativ 65.000 de practicanți Falun Gong au fost omorâți pentru prelevarea de organe.

Un alt exemplu grăitor al implicării statului chinez în traficul de organe

Mulți investigatori care au reușit să se infiltreze în această mafie au descoperit acelaşi lucru: că sursa de organe umane obţinute de spitale, încă din anul 2000, provine de la practicanții Falun Gong persecutați.

În cadrul unei cercetări făcute de Organizația Mondială pentru Investigarea Persecuției împotriva Falun Gong, purtătorul de cuvânt Wang Zhiyuan prezintă o înregistrare telefonică dintre un reprezentant al organizaţiei şi fostul ministru al sănătății din cadrul Departamentului General de Logistică al Armatei Populare de Eliberare Chineze, Bai Shizhong.

În cadrul acestei convorbiri, Bai a făcut mai multe afirmații despre persecuțiile împotriva practicanților Falun Gong, confirmând astfel crimele odioase care se petrec de ani de zile. În această conversație capcană înregistrată de grupul de investigație al organizației, interlocutorul lui Bai Shizhong a pretins a fi un oficial de rang înalt, folosindu-se de informațiile scurse din interior pentru a-și confirma pretinsa identitate.

Ulterior, Wang a cerut, în numele Organizației Mondiale pentru Investigarea Persecuției împotriva Falun Gong pe care o reprezintă, un ordin judecătoresc de emitere a listelor apelurilor telefonice din cadrul biroului domnului Bai Shizhong pentru a demonstra autenticitatea convorbirilor telefonice înregistrate de organizaţie. O astfel de confirmare ar fi avut o mare însemnătate în lupta împotriva persecuției milioanelor de oameni nevinovați, însă cererea sa nu a avut succes.

Interesant este și că nici Bai Shizhong și nici alți reprezentanți politici nu au spus vreun cuvânt în legătură cu aceste acuzații.

Un medic care s-a ocupat cu prelevarea de organe de la prizonieri şi-a recunoscut faptele

În anul 2006, un doctor chinez din Shenyang, sub protecția anonimatului, a dezvăluit că recoltarea forțată de organe în China este organizată de stat cu ajutorul armatei. Medicul, refugiat împreună cu soția sa, a fost primul care a expus fenomenul de prelevare de organe de la persoane în viață. De exemplu, între anii 2001-2003, chirurgul a dezvăluit că a prelevat corneea de la aproximativ 2000 de practicanți Falun Gong. Organele interne le erau de asemenea prelevate, după care trupurile lor erau cremate. Doctorul a confirmat existența a cel puțin 36 de lagăre de concentrare pe teritoriul Chinez.

Numărul transplanturilor cu care se laudă spitalele chineze confirmă existenţa unui amplu trafic de organe umane

Organizația Mondială pentru Investigația Persecuției împotriva Falun Gong a dezvăluit o serie de cercetări medicale, documente și date publicate pe website-urile spitalelor chineze în 2014.

Potrivit raportului organizației, care expune doar vârful acestei rețele mafiote de trafic de organe, în peste 800 de spitale din China au avut loc 160.000 de transplanturi de organe. De exemplu, spitalul Changzhen din Shanghai a raportat efectuarea a 4230 de transplanturi de organe până la sfârșitul anului 2013. Între 2003 și 2006 spitalul a facilitat transplantul de ficat pentru 120 de bolnavi de hepatită.

Un alt spital din orașul Qinhuamgdao a efectuat de 28 de ori între șase și nouă transplanturi de ficat concomitent, până în anul 2007(!). Li Xiangtie, chirurg și director al Departamentului de Urologie din cadrul Spitalului General al Regiunii Militare Jinan, a stabilit un număr record de 16 transplanturi de rinichi în 24 de ore. Desigur, spitalele implicate în recoltarea și transplantarea de organe făceau profituri uriașe. De exemplu, Spitalul Dapin a înregistrat o creștere a veniturilor de 25 de ori mai mare între anii 1999-2009.

După publicarea acestui raport de către Organizația Mondială pentru Investigația Persecuției împotriva Falun Gong, toate site-urile spitalelor din China aproape și-au înjumătățit numerele care figurau ca operații de transplant de organe reușite.

Marea putere financiară a Chinei îi ispitește chiar și pe cei care se dedică cercetării pentru sănătate

Occidentul este adânc implicat în profitabila afacere a traficului de organe umane din China. Într-un studiu în limba germană „Herz auf Bestellung” („Inimă la comandă”), autoarea Martina Keller arată cum companiile farmaceutice și doctorii din vest susțin transplanturile de organe din centrele chineze fără să pună întrebări.

De exemplu, compania elvețiană Sandoz a aprovizionat constant China cu Cyclosporin A, medicament esențial pentru tratarea pacienților care au suferit transplanturi. Atunci când compania Roche a inaugurat o fabrică din Shanghai (China), șeful Roche, Franz Humer a precizat că a decis să producă medicamentul Cellcept (medicament indicat pentru profilaxia rejecției de organ și pentru tratamentul rejecției refractare de organ) în China deoarece, spre deosebire de Japonia, China nu are „etici sau inhibiții culturale” împotriva transplantului de organe.

Același raport arată că cel puțin nouă studii de cercetare făcute pe aproximativ 1.200 de cazuri de transplant au fost realizate de către companiile farmaceutice Wyeth și Pfizer din SUA, Novartis și Roche din Elveția, precum și Astellas din Japonia. În realizarea acestor studii, companiile au colaborat cu 20 de spitale din China.

Conform declarațiilor făcute de Huang Jiefu (fost ministru al sănătății şi directorul Comitetului de Donare şi Transplant de organe din China) revistei Transplant Hepatic, „echipe întregi de transplant din Republica Populară Chineză” au beneficiat de formare în străinătate, el însuși fiind format în Australia. În urma scandalului iscat de afirmaţiile lui Huang, centrele medicale australiene au stabilit că orice medic de origine chineză, care dorește formare medicală în realizarea de transplanturi, trebuie să prezinte un certificat al spitalului la care lucrează, care garantează că nu va folosi organe de la prizonieri executaţi.

 

Huang Jiefu, fost ministru al sănătății şi directorul Comitetului de Donare şi Transplant de organe din China

O concluzie tragică

Guvernele democratice se fac părtașe la atrocitățile săvârșite de regimul chinez împotriva prizonierilor închiși pe nedrept prin lipsa unor dispoziții clare, ferme pentru stoparea acestor practici inumane. Liderii noștri democratici acceptă această formă de exploatare umană pentru relaţia cu China și chiar mai mult, intervin împotriva practicanților Falun Gong care doresc să aducă la cunoștința opiniei publice acest masacru, devenind astfel complici la crime împotriva umanității.

În această situaţie apare întrebarea firească: le putem acorda încrederea noastră acestor guverne aşa-zis democratice, acceptând legile de supraveghere pe care caută să ni le impună în numele securităţii, sau legile privind cardurile de sănătate etc.? Răspunsul la fel de firesc este nu! Complotul la scară internaţională între liderii statelor pentru putere şi bani este mai mult decât evident.

Chiar dacă guvernele multor țări au acuzat practicile inumane ale regimului chinez împotriva practicanților Falun Gong de-a lungul timpului, au facut-o pentru o evidentă câștigare a simpatiei cetățenilor. Cu excepția unor ONG-uri internaționale, dar și a practicanților și simpatizanților Falun Gong nu a existat până acum vreun opozant real al regimului terorist chinez. Lupta continuă a unor ONG-uri activiste pentru respectarea drepturilor omului începe totuşi să dea roade.


Citiți și:

FALUN GONG – o şcoală spirituală decimată în China comunistă

Comerţul morţii – practicanţii Falun Gong sunt închişi şi torturaţi pentru a alimenta traficul ilegal de organe

 

yogaesoteric
18 septembrie 2015


 

Also available in: Français

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More