Noi studii: Respingere acută a organelor transplantate în urma vaccinului anti-covid

Studii recente evidențiază o nouă îngrijorare referitoare la eșuarea rinichilor transplantați și a altor organe, cauzată de vaccinarea împotriva covid˗19 – însă industria sănătății nu acordă atenție acestui fapt grav.

De la începuturile sale experimentale de la mijlocul anilor 1950, transplantul de organe a evoluat în ceea ce comunitatea medicală descrie acum ca fiind o procedură „standard de îngrijire”, deși aceasta are rate de eșec încă substanțiale.

De exemplu, deși rinichii se află în topul organelor transplantate, 14% până la 21% dintre transplanturile de rinichi eșuează în cinci ani, iar 15% dintre candidații la transplant de rinichi așteaptă o procedură repetată, relatează childrenshealthdefense.org.

Studii recente au evidențiat o nouă problemă îngrijorătoare legată de eșuarea rinichilor transplantați și a altor organe: vaccinarea covid˗19.

Într-un studiu, publicat în septembrie în Transplant Infectious Disease, cercetătorii au identificat respingerea acută a organului în decurs de o săptămână sau două de la vaccinarea anti-covid˗19 la cinci persoane care au primit transplant de rinichi, de ficat sau de inimă, cu șase până la 18 luni mai devreme de vaccinare.

În august, cercetătorii japonezi au raportat respingerea grefelor de cornee la cei care au primit vaccinul anti-covid˗19, respingere care a avut loc la o zi până la șase săptămâni după vaccinare.

Evenimentele de acest tip au atras atenția cercetătorilor japonezi, deoarece grefele de cornee au, de obicei, o rată de succes ridicată, datorită calității corneei ca organ cu privilegii imunitare.

Menționând literatura de specialitate care documentează respingerea transplantului în asociere cu alte vaccinuri, cum sunt cele anti-gripă, hepatita B, tetanosului și febrei galbene, autorii japonezi și-au exprimat îngrijorarea cu privire la efectele pe care „o preconizată trecere a societății către un program de vaccinare mai frecvent” le-ar putea avea asupra primitorilor de transplant.

Îngrijorările cu privire la impactul vaccinurilor anti˗covid˗19 asupra persoanelor cu transplanturi existente sunt importante, însă o altă întrebare presantă apare: Ce se petrece dacă o persoană nevaccinată primește un organ transplantat de la cineva care a primit una sau mai multe doze de vaccin anti-covid˗19?

Organe lezate

Potrivit United Network for Organ Sharing (UNOS), respingerea transplantului „este atunci când sistemul imunitar al primitorului organului recunoaște organul donator ca fiind străin și încearcă să-l elimine”.

Respingerea începe ca un fenomen acut, dar poate duce la pierderea treptată a funcției organului definită ca respingere cronică.

În vara anului trecut, grupul independent de medici și oameni de știință Doctors for Covid Ethics a evidențiat dovezi cutremurătoare din autopsiile persoanelor decedate după vaccinarea anti˗covid˗19 despre ceea ce se petrece cu organele primitorilor de vaccin ARNm ‒ organe potențial oferite primitorilor de transplant.

După cum au constatat aceștia, conținutul vaccinurilor ARNm „circulă în tot trupul și se acumulează în diferite organe”, unde „induc expresia de lungă durată a proteinei Spike SARS-CoV-2, care, la rândul ei, induce inflamație asemănătoare celei autoimune – iar inflamația indusă de vaccin poate provoca leziuni grave ale organelor, în special în vase, uneori cu rezultate fatale.”

Citând dovezi din experimentul pe animale al lui Pfizer, ei au subliniat în special acumularea deosebit de rapidă a conținutului vaccinului ARNm în ficat și au concluzionat că vasele de sânge, cel puțin, „vor fi expuse și afectate în fiecare organ și în fiecare țesut”.

Alți cercetători au evidențiat „posibilitatea apariției unei disfuncții subclinice a organelor la primitorii de vaccin”.

Sursă majoră de profit

Chiar dacă transplantul de organe este prezentat ca fiind salvator de vieți, acesta este, de asemenea, o sursă majoră de profit pentru medicina modernă.

Estimările globale pentru 2021-2028 sugerează că piața combinată a transplantului de organe și țesuturi se va dubla, trecând de la 7,24 miliarde de dolari la 14,67 miliarde de dolari – iar aceste cifre nu iau în considerare o piață neagră înfloritoare a organelor traficate.

Deoarece accesul la organe rămâne bariera principală în calea transplanturilor, în ultimii ani a existat și un impuls pentru permiterea transplantului de la donatori „suboptimi sau „cu criterii extinse” ‒ de exemplu, vârstnici, persoane cu boala ficatului gras, cu afecțiuni maligne sau hepatită virală sau chiar „după moarte cardiacă”.

Vor deveni organele contaminate cu vaccinul anti-covid-19 doar o altă categorie de donații de organe „suboptimale”?

Studii recente cu privire la sângele primitorilor vaccinului anti-covid-19 sugerează că îngrijorările cu privire la donările de sânge contaminat se extind probabil și în cazul donărilor de organe și ar putea pune în pericol viața primitorilor de transplant.

Din nefericire, atunci când vor apărea probleme, acestea vor fi probabil atribuite unui caz obișnuit de respingere a transplantului, fără a se menționa nimic despre rolul insidios al vaccinului anti-covid-19 sau al viitoarelor vaccinuri ARNm.

Citiți și:
Fondatorii companiei de vaccinuri experimentale Moderna au intrat pe lista miliardarilor din topul Forbes
Covid-19: De ce proteina Spike cauzează cheaguri de sânge anormale şi 200 de simptome (I)

 

yogaesoteric
14 februarie 2023

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More