„Nu am nimic, dar mă simt foarte bogat”

Când îl vezi citind cu simțire rugăciunile la strană sau participând cu sârg la ascultările pe care le primește, ai zice că Părintele Sebastian de la Mănăstirea Oașa este de o viață monah. Dar, în fapt, drumul său către Hristos a început în urmă cu unsprezece ani, când era un bărbat care căuta cu ardoare plăcerile vieții. Prin pronia lui Dumnezeu a ajuns la Mănăstirea Oașa unde, pas cu pas, cu ajutorul Părinților de aici, a renăscut în Hristos. M-am bucurat să-l revăd pe fratele Mario, italian de origine, pe care l-am cunoscut acum patru ani, purtând acum chipul îngeresc și vorbind cu multă însuflețire despre liniștire și rugăciune.

Reporter: Părinte Sebastian, ne-am cunoscut în urmă cu câțiva ani. Pe atunci erați fratele Mario, foarte apropiat de Mănăstirea Oașa. Cum a încolțit gândul de călugărie?

Monahul Sebastian: Eu nu aveam de gând să mă retrag la mănăstire. Veneam la mănăstire, participam la slujbe, dar mi-era frică de botez, că nu știam ce se poate petrece. Până la urmă m-am hotărât să fac botezul și mi-am transformat viața. Venind aici, la mănăstire, am conștientizat foarte mult cum trăisem în lume până atunci. Și a fost totul foarte fain, uimitor pentru mine, pentru că Dumnezeu a făcut minuni mari cu mine. Îi mulțumesc lui Dumnezeu că a avut răbdare cu mine. A așteptat 60 de ani să vin la El, m-a lăsat liber 60 de ani să fac ce am vrut.

După botez m-am apropiat tot mai mult de mănăstire și până la urmă m-am retras la mănăstire, am lăsat tot ce aveam în lume, fără să iau niciun fir de ață. Și m-am bucurat foarte mult. M-am îmbogățit foarte mult sufletește, duhovnicește, chiar dacă nu am făcut școli de teologie. Câteodată, părinții mă întreabă cum sunt la catolici diferite obiceiuri, dar eu nu pot să le dau un răspuns. Zic: „Nu am practicat credința catolică, nu pot să dau un răspuns”.

Rep.: Dar când a apărut efectiv dorința de a vă călugări?

M.S.: A venit gradat, pentru că nu a fost așa, o intenție bruscă. Eu „trăiam bine” cu toate viciile cu care diavolul mă legăna. Mă legăna în patimi și eu atunci puteam să spun că eram bucuros, dar nu era bucurie, căci, de fapt, acolo era iadul. Cu toate acestea veneam tot timpul la biserică, deși încă nu eram botezat. Și la Botez, Părintele Marcel și Părintele Iustin mi-au zis: „De ce nu te călugărești?” Dar eu nu eram angajat la o firmă unde puteam să fi dat un preaviz de cincisprezece zile și apoi să plec. Eu era necesar să mă eliberez de obligații. Aveam patru-cinci firme, și una era făcută cu niște prieteni din Italia. Ei mi-au dat bani să fac investiții. Nu puteam să-i las baltă. Nu am vrut să am datorii la nimeni, nici la angajații care erau la firmă, 120 de angajați.

Dar din 2014, când m-am botezat, până în 2021, când m-am retras la mănăstire, au trecut șapte ani, timp în care am rezolvat toate problemele. Stăteam cu chirie într-o casă. Când trăiești douăzeci de ani într-o casă, se adună multe obiecte. Nu puteam să aduc aici tot ce aveam acolo. Așa că le-am dat, pur și simplu. Am adunat foarte multe. Și când am venit aici, la mănăstire, m-am eliberat de tot.

„Nu mi-e dor de nimic din lume!”

Rep.: Cum vă simțiți sufletește aici, la mănăstire?

M.S.: Mă simt foarte, foarte bine. Foarte bine pentru că mi-am dat seamă că, de când am intrat la mănăstire, m-am îmbogățit. Nu am lipsă de nimic. Nu am nimic, dar mă simt foarte bogat. Bogat în sensul că aici, la mănăstire, banii nu-mi sunt necesari. Dar sunt bogat de iubire, de bucuria de a fi aproape de Dumnezeu. Înainte nu eram aproape de Dumnezeu. Numai mă rugam la El în anumite momente de nevoie, dar nu eram aproape cum sunt aici, la mănăstire. Aici ne rugăm zi de zi, la slujbe. Ne rugăm pentru toată lumea.

Primii ani după Botez, după ce am început să vin des la mănăstire, toată lumea mă întreba: „Mario, cum ai putut să ajungi așa de apropiat de mănăstire?”, știind viața pe care am trăit-o, cu distracții, cu desfrânare, cu mers la discoteci, cu toate patimile care mă înrobeau. Dar eu nu aveam idee cum s-a petrecut transformarea mea, așa că nu aveam răspuns. Le dădeam numai niște răspunsuri banale.

Rep.: Cum percepeți acum zgomotul lumii?

M.S.: E foarte deranjant, nu mă regăsesc în lume. Nu mi-e dor de nimic din lume. M-am plimbat prin toată lumea. Dar nu mi-e dor, nu mi-e dor. Nu mi-e dor nici de Italia. Mai vorbesc la telefon cu sora mea și cu frații mei, căci numai pe ei îi mai am. Aici mă simt foarte bine. Când plec în oraș câteodată, pentru diverse treburi ale mănăstirii, simt diferența de stare. Am o stare……. nu simt harul pe care îl am aici, liniștea pe care o simt aici. Când merg în lume mă obosește. Nu mă simt în largul meu. Aici eu am chiliuța mea, cu icoanele mele și mă simt bine.

Rep.: Aici, în mănăstire, se face ascultare. Cum priviți ascultarea, ca unul care era foarte rebel și voiați să faceți ce vreți?

M.S.: Dar eu, de când eram în lume, înainte de a intra în obște, veneam la Oașa și făceam ascultare. Am făcut ascultare peste tot unde mi s-a spus. Un timp îndelungat am făcut ascultare la atelierul de icoane. E necesar să faci ascultare. Nu poți să faci nimic fără ascultare.

Rep.: Care a fost cea mai grea ascultare pentru dumneavoastră?

M.S.: Niciuna, pot să zic. Niciuna, pentru că m-am acomodat cu toate ascultările pe care le-am primit.

Rep.: V-a ajutat ascultarea să sporiți duhovnicește?

M.S.: Sigur! Că în timpul ascultării nu vorbești mult. Faci ascultare și spui în continuu Rugăciunea lui Iisus: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine credinciosul tău!” Spunând Rugăciunea, trece mai ușor timpul, te simți mai bine sufletește, nu-ți vine mânia pe cineva și nu ai gânduri rele. Și este minunat. Și în grădină, când este perioada de cules cartofi sau ceapă sau morcovi sau alte legume, fac ascultare cu plăcere, cu bucurie. Tot timpul cu Rugăciunea. Rugăciunea este de bază când faci ascultare. Câteodată aici, în atelierul unde am ascultare, în cursul taberelor naționale și internaționale, vin mulți copii, mulți adolescenți și câteodată unii încep să vorbească între ei, dar e deranjant!

„Sufletul suferă când nu te rogi”

Rep.: Ce simte inima dumneavoastră când spuneți rugăciunea?

M.S.: Inima se bucură. Poate că rugăciunea este un leac pentru inimă, căci sufletul suferă când nu te rogi. Nu suferi numai când te rănești, când te doare ceva și fugi la doctor sau la farmacie, sau când te lovești cu un ciocan, așa într-un atelier, cum lucrez eu. Când te rănești, atunci poți lua medicamente, dar când nu bagi în seamă sufletul, atunci sufletul suferă. Și atunci, unicul leac pentru ca să se bucure sufletul este rugăciunea. Când spunem rugăciuni, sufletul se bucură. Și în același timp, spunând rugăciuni, tot organismul își revine. Pentru că nu ai nervi, nu ai stres, nu simți mânie – toate astea sunt un focar de boală. Cât ținem sufletul bucuros, cu rugăciuni, organismul nu se îmbolnăvește.

Rep.: Cum se adună conștiința la rugăciune?

M.S.: Bine, când fac rugăciunile singur în chilie, citesc rugăciunile mai în liniște, mai cu luare-aminte. Rugăciunile sunt foarte frumoase, foarte faine, când sunt citite așa, să pătrunzi înțelesul lor. La fel, sunt foarte puternici și Psalmii. Îi citeam foarte mult când eram acasă, în lume. Dar aici, la mănăstire, timpul trece foarte, foarte repede. Ziua se termină repede, pentru că suntem foarte ocupați. Cu opt ore de slujbe pe care le facem zilnic plus pravila personală.

Rep.: Ce sfat ne dați, cum să ne adunăm ființa la rugăciune?

M.S.: Uitându-te la icoane, gândindu-te la Dumnezeu, la ce-a suferit Domnul Hristos. Numai gândindu-te la ce-a pătimit Domnul pentru noi conștiința se liniștește, gândurile pleacă. Nu mai ai un gând de invidie sau de mânie sau de răutate. Nu ai cum să mai ai gânduri de răutate. Nu ai cum.

Rep.: Dar la chilie apucați să faceți Rugăciunea lui Iisus?

M.S.: Adorm cu Rugăciunea lui Iisus și mă trezesc cu ea. Foarte fain, foarte frumos! Sunt aspecte pe care în lume nu le practicam și nu le cunoșteam. Asta te îmbogățește foarte mult sufletește, te face să te simți bine. În lume este greu. Nu ai o stare de liniște, nu e posibil. Cum ieși cu mașina pe drum, undeva, te claxonează sau claxonezi, sau dacă mergi pe jos, treci pe lângă magazine, pe lângă reclame. Este dezastru! Dacă cineva mi-ar spune: „Îți dau toți banii pe care îi vrei, să te întorci în lume” – nu, nu m-aș întoarce!

Atunci când eram în lume veneam des aici la mănăstire, pentru că aici mă simțeam bine. Veneam cu bucurie la slujbe, simțeam o bucurie să rămân în liniște, în pace. Și prietenilor sau prietenelor care întrebau: „Unde mergeți weekendul ăsta?”, le spuneam: „Merg la Oașa”. „La Oașa? Dar ce faci la Oașa?” Pentru că ei nu știu ce se petrece într-o mănăstire. Ei cred că o mănăstire este închisă și acolo sunt pustnici. Dar Oașa nu este o mănăstire de pustnici. Dacă ar fi fost o mănăstire de pustnici, nu aș fi rămas. Dumnezeu a ales ce e mai potrivit pentru mine. Când vezi câtă misiune face mănăstirea aceasta pentru tineri și pentru adolescenți și că ei vin cu bucurie, cu un chip luminos, senin, simți o mare bucurie. Aici lumea vine luminoasă. Lumina atrage lumină, nu? Dacă mergi în oraș, majoritatea persoanelor sunt încruntate, cu gânduri la boli, la greutățile pe care le au, la datorii pentru mașină, pentru apartament.

Interviu realizat de Mihaela Raluca Tănăseanu

Citiți și:
Părinţii să se îngrijească nu de cum vor dobândi bani copiii lor, ci de cum vor dobândi evlavie şi bogăţie sufletească
,,Fiecare suflet care se transformă şi se înalţă transformă şi înalţă întreaga lume”
Părintele Jozef van den Berg: „Dumnezeu este autorul adevăratei mele piese” (I)

yogaesoteric
18 decembrie 2024