Numărul britanicilor care se declară gay, lesbiene sau bisexuali aproape s-a dublat în ultimii 5 ani

Numărul persoanelor care își declară orientarea sexuală în categoria „altele” aproape s-a dublat în ultimii cinci ani, potrivit rapoartelor guvernamentale din Marea Britanie.

Datele Biroului Național de Statistică (ONS) privind orientarea sexuală au arătat că proporția populației cu vârsta de 16 ani și peste care se identifică ca heterosexuali sau „straight” a scăzut de la 94,6% în 2018 la 93,7% în 2019.

Tendința este în continuă scădere din 2015, când au început măsurătorile – 95,2% dintre britanici s-au identificat atunci ca heterosexuali.

ONS a constatat că numărul persoanelor care își declară orientarea sexuală drept „altele” aproape s-a dublat în cinci ani, de la 0,4% în 2015 la 0,7% în 2019.

Numărul persoanelor în vârstă care se identifică drept lesbiene, gay sau bisexuale (LGB) a crescut pentru prima dată, proporția persoanelor cu vârsta de 65 de ani și peste care s-au clasificat ca LGB a crescut de la 0,7% în 2018 la 1% în următorul an.

Penelope McClure, de la Divizia de Statistică a Populației de la ONS, a declarat:
Se estimează că 1,4 milioane de persoane cu vârsta de peste 16 ani din Marea Britanie s-au identificat ca lesbiene, gay sau bisexuale (LGB) în 2019 – o creștere semnificativă statistic, de la 1,2 milioane în 2018 – continuând tendința pe care am văzut-o în ultimii ani.

Persoanele cu vârsta cuprinsă între 16 și 24 de ani continuă să fie cele mai susceptibile de a se identifica drept LGB.

Citiţi şi:
Am ajuns să fabricăm copii transgender
De necrezut: judecător britanic suspendat pentru intenția de a favoriza familia naturală în raport cu cuplurile gay

 

yogaesoteric
10 septembrie 2021

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More