O întrebare ce este aparent ciudată: sunt virușii niște organisme vii? Dezbaterile care au loc de mai bine de un secol în lumea științifică

 

Virusurile au fost descoperite cu mai mult de un secol în urmă, însă sunt acești agenți patogeni inframicrobieni entități vii? Desigur, nu trebuie să stăm prea mult pe gânduri pentru a ne da seama că răspunsul la această întrebare este destul de complex.

Virusurile sunt forme de viață sau sunt altceva?

Potrivit lui Adrian Gibbs, expert în evoluția virusurilor și profesor la Universitatea Națională din Australia, virusurile sunt organisme subcelulare care au un ciclu de viață în două faze – o fază care constă acțiunea de dispersie și căutare a unei gazde, și o a două fază care constă în infectarea celulelor acesteia. Acesta își bazează declarația prin faptul ca toate organismele vii și virusurile sunt formate dintr-un material genetic, care poate fi ADN sau ARN, și o teacă sau înveliș protector de natură proteică, numită capsidă.

Capsida și genomul viral alcătuiesc nucleocapsida. La virusurile mai complexe mai apare un înveliș exterior de natură proteică numit pericapsidă, peplos sau anvelopă virală. Din punct de vedere al prezenței învelișului pericapsidal, virusurile se împart în două categorii: nude și învelite în peplos.

Pe de altă parte, Amesh Adalja, medic de boli infecțioase din cadrul Centrului pentru securitate medicală al lui Johns Hopkins este de altă părere: „Nu cred că virusurile ar trebui clasificate ca organisme vii. Acestea sunt, în esență, inerte, cu excepția cazului în care vin în contact cu o celulă vie. Virusurile nu sunt la fel ca o piatră, dar în mod clar nu sunt o bacterie”.

„Oamenilor le place să clasifice lucrurile. Ne ajută să înțelegem lumea din jurul nostru. Dar poate că nu totul în natură ar trebui clasificat după modul nostru de înțelegere. Virusurile sunt vii? Da, dacă îți place să consideri că totul în jurul tău trebuie să fie într-o ordine, la care tu, ca ființă superioară, să poți să răspunzi”, susține și Claudia Vickers, cercetător în domeniul biologiei sintetice la Universitatea din Queensland.


Citiți și:

Virusurile patogene – Unde sunt dovezile pentru existența lor? (I)

DEZVĂLUIRILE CUTREMURĂTOARE ale unui microbiolog referitoare la viruşii artificiali

 

yogaesoteric
15 decembrie 2017

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More