O nouă descoperire promite prelungirea vieţii până la 150 de ani şi regenerarea organelor
O echipă de cercetători australieni susţine că a descoperit o metodă prin care viaţa poate fi prelungită substanţial. Metoda a fost testată până acum pe şoarecii de laborator. Noul medicament anti-îmbătrânire ar putea intra pe piaţă la maximum cinci ani de la testarea lui pe oameni, au spus cercetătorii care au efectuat studiul.
David Sinclair
David Sinclair, profesor la Universitatea Harvard, şi oameni de ştiinţă de la Universitatea din New South Wales susţin că au descoperit un nou proces de reprogramare a celulelor, scrie dailymail.co.uk. Sinclair mai spune că tehnica permite regenerarea organelor şi poate oferi pacienţilor cu paralizie posibilitatea de a merge din nou.
Aceeaşi cercetători mai spun că, în urma studiului făcut pe şoarecii de laborator, au descoperit că speranţa de viaţă a acestora a crescut cu zece procente ca urmare a administrării unor derivaţi de vitamina B. Totodată, pilula ar fi avut ca efect încetinirea pierderii părului legată de înaintarea în vârstă, potrivit The Herald Sun.
Profesorul Sinclair şi-a exprimat speranţa că o astfel de pastilă va fi disponibilă pentru public în maximum cinci ani şi că nu va fi deloc scumpă, dimpotrivă, ar avea preţul unei ceşti de cafea zilnice. Specialistul i-a avertizat însă pe oameni să nu încerce să inverseze efectele îmbătrânirii înainte ca ştiinţa să aibă dovezi concludente, iar studiile în domeniu să fie publicate.
Citiți și:
Reversul îmbătrânirii – Revoluția telomerazei, vindecarea Alzheimer
S-a reușit prima terapie genetică anti-îmbătrânire
Cele mai bune alimente regenerante şi anti-îmbătrânire (I)
yogaesoteric
5 februarie 2019
Also available in: Français