O nouă „umanitate” apare la orizont

Istoria culturală a mileniului II oferă suficiente date care susţin ipoteza valurilor culturale lungi. Utilizând modelarea matematică, una dintre paradigmele ştiinţifice actuale, Cesare Marchetti a construit şi un model matematic adecvat. Cu ajutorul acestuia s-a arătat că o epocă culturală este compusă din patru perioade şi s-a confirmat, formal, că ne aflăm în ultima perioadă a celei de a treia epoci – şi anume cea inaugurată de Iluminism.

Fireşte, periodizarea aceasta nu-şi are suportul numai în caracterul analitic al gândirii umane, în cadrul constituit al antropologiei culturale. Ci şi în dominanţa obiectivă a anumitor evoluţii istorice pe durate mari de timp. Admiţând ipoteza valurilor culturale lungi, se poate deduce că durata unui val cultural, respectiv a unei epoci culturale este de 300-400 de ani.

În virtutea succesiunii şi suprapunerii cronologice a generaţiilor, în fiecare epocă se pot distinge patru perioade. În cadrul lor, credinţele în concepte, în idei şi în valori culturale au evoluţii şi involuţii specifice. La rândul ei, o perioadă durează trei-patru generaţii, adică 75-100 de ani. Motivul este că modificarea valorilor culturale este temporizată, la nivel societal şi, mai ales, familial, de coexistenţa generaţiilor.

Ultima perioadă a unei epoci, în care confruntările pot ajunge la apogeu, este cea mai problematică. În epoca inaugurată de Iluminism este vizibilă şi o tendinţă de reducere a duratei acestor perioade, fapt datorat, în primul rând, răspândirii mijloacelor de comunicaţie şi de informare în masă.

Așadar, potrivit specialiștilor în antropologie culturală, ne aflăm la finalul ultimei perioade a valului cultural inaugurat de Iluminism. De aici tensiunile sociale tot mai mari. Se prăbușește o lume, cu sistemul ei axiologic cu tot, cu tradițiile și habitudinile ei și asistăm la nașterea uneia noi. Care propune „noi valori”, o nouă paradigmă de a explica omul și natura sa.

Ce va aduce viitorul? Așa după cum se prefigurează deja, intrăm în epoca transumanismului. Asta dacă Dumnezeu mai îngăduie ca noua civilizație să mai dăinuiască. Fiindcă însăși natura umană va fi modificată, după cum plănuiesc puternicii lumii. Se vorbește de trecerea la fuziunea dintre inteligența biologică și cea artificială. Extinderea capacităților, a limitelor naturale, biologice, prin implantarea de cip-uri. Sau trecerea la editarea genetică, despre care Klaus Schwab vorbește deschis.

El afirmă că a 4-a Revoluție industrială va schimba nu doar lumea din jurul nostru, ci ne va schimba pe noi înșine. Limbajul va deveni superfluu, deoarece oamenii vor comunica doar cu puterea gândului. Practic, o nouă umanitate apare la orizont. Omul, din ce în ce mai îndrăzneț, caută să-I ia locul lui Dumnezeu redefinind și modelând prin inteligența artificială și editarea genetică făptura umană. Creând efectiv un alt tip uman.

Citiți și:
Agenda postumană a Forumului Economic Mondial – tehnocrația și transumanismul
Ce mai rămâne uman în transumanism?

 

yogaesoteric
21 martie 2023

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More