O prorocire a Domnului pentru timpul nostru actual. Necesitatea revelaţiilor divine

MAREA EVANGHELIE A LUI IOAN de Jakob Lorber

 

1. Eu am spus: „Prietene, cam peste două mii de ani după noi, lucrurile vor sta la fel ca astăzi, şi aceasta va începe chiar mult mai devreme! Iudeii au ajuns acum mult mai răi decât păgânii – căci pentru păgâni raţiunea mai are o valoare, în timp ce iudeii o calcă în picioare. În vremurile acelea, Învăţătura Mea, respectiv creştinismul, va ajunge mai rău decât iudaismul şi păgânismul la un loc. Şi va fi atunci mare suferinţă printre oameni.

2. Lumina credinţei celei adevărate şi vii se va stinge, iar iubirea va dispărea cu totul. Înfumurarea oamenilor avuţi va depăşi orice limită, iar cârmuitorii şi preoţii se vor considera pe ei înşişi mult mai presus decât îl consideră acum iudeii pe Iehova al lor cel necunoscut, iar păgânii, pe Jupiter al lor.

3. Dar Eu şi atunci voi trezi la viaţă, din timp în timp, bărbaţi şi femei, cărora le voi da lumina cea dreaptă, iar lumina aceasta va creşte şi se va intensifica tot mai mult, şi până la urmă ea va mistui toate faptele desfrânatei celei mari, numită Babilon. Nu vă miraţi deci că aşa stau lucrurile acum; căci deja de multe ori a mai fost aşa sau chiar mai rău, iar în viitor va fi şi mai rău.

4. Lumea va rămâne întotdeauna lume. Totuşi Eu îi voi călăuzi fără încetare pe ai Mei şi voi dezlănţui judecata Mea asupra lumii, atunci când aceasta va fi ajuns atât de rea, încât adevărata lumină divină a vieţii să nu-i mai poată suporta uneltirile.

5. De data aceasta, se ajunsese în punctul în care, fără prezenţa lui Ioan şi a Mea, în întreaga Iudee s-ar fi stins până şi ultima scânteie a adevăratei cunoaşteri a lui Dumnezeu, şi de aceea a fost necesar ca Eu Însumi să vin pe acest pământ, întrupat în om, spre a le readuce tuturor oamenilor, care şi-au mai păstrat buna-credinţă, lumina cea pierdută a vieţii şi a le arăta din nou calea spre adevărata cunoaştere a lui Dumnezeu. Cu siguranţă că vor mai exista multe înfruntări între copiii Mei şi copiii lumii acesteia, căci numărul alor Mei va fi întotdeauna mai mic decât cel al copiilor lumii. Dar până la urmă tot ai Mei vor ieşi învingători asupra întregii lumi, iar aceasta nu le va mai putea face niciun rău. Căci oricât de dură şi de indestructibilă vi s-ar părea materia, ea până la urmă tot va trebui să se supună puterii spiritului.

6. Dumnezeu este unicul Stăpân a toate, şi El ştie cel mai bine ce face şi de ce admite sau porunceşte un lucru sau altul şi de ce revarsă lumina Sa asupra oamenilor şi o menţine aprinsă în rândul copiilor Săi, astfel ca apoi nimeni să nu poată spune:
„
Dacă ar exista cu adevărat un Dumnezeu preaînţelept, care a creat tot ceea ce este cuprins în spaţiul cel infinit, El ar trebui să aibă totuşi atâta înteligenţă şi iubire, încât să se reveleze şi să se arate creaturilor Sale raţionale şi înzestrate cu gândire, care sunt oamenii, fie chiar şi într-o măsură cât de mică, astfel încât ei să poată deduce că El este adevărata cauză a tuturor lucrurilor şi să ştie la ce se pot aştepta de la El şi cum trebuie să trăiască pentru ca această aşteptare să se împlinească în ei!“

7. Căci dacă Dumnezeu nu li s-ar revela oamenilor niciodată, în niciun fel, atunci ei ar avea deplină dreptate să nu mai creadă în El şi să dispreţuiască orice om care declară că există totuşi un Dumnezeu sau mai mulţi zei nevăzuţi, spunându-i: „Ce ne interesează pe noi Dumnezeul tău fantezist?! Dacă el există, atunci să se arate şi să ne dea şi nouă de ştire ce are de gând cu noi! Iar de nu face asta, înseamnă că El nici nu există cu adevărat, decât în minţile febrile ale unor trântori de-a dreptul nebuni!

8. Căci un Dumnezeu pe deplin conştient de sine, care este centrul întregii înţelepciuni şi puteri, ar trebui să aibă suficient interes pentru oameni, care sunt cele mai desăvârşite opere ale Sale, încât să li se reveleze cândva şi să le explice de ce se află ei aici şi ce gânduri are El cu ei. Iar dacă nu face lucrul acesta şi nu şi-a putut dovedi nici măcar o dată existenţa, atunci El nici nu există, iar în condiţiile acestea, cei care vorbesc sau scriu despre existenţa lui Dumnezeu merită să fie aspru pedepsiţi.

9. Este de ajuns că omul înzestrat cu raţiune şi înţelegere şi pe deplin conştient de sine trebuie să ducă toate poverile unei vieţi pe care n-a cerut-o el, ca să nu mai vorbim despre faptul că trebuie să se supună, fără nicio vină, unor legi întru totul opuse firii sale, prescrise de un Dumnezeu practic inexistent; căci un Dumnezeu care nu ni se poate revela nouă, oamenilor, decât prin vorbele unui descreierat certat cu munca, acela nici nu este altceva decât o fantasmagorie a respectivului nebun, sau doar vreo forţă oarbă şi primitivă a naturii, ce posedă atât de puţină conştiinţă de sine şi raţiune, încât nu este capabil să se înfăţişeze pe sine decât pe ascuns, şi aceasta, doar vreunui nebun credul, total lipsit de înţelegere.”

10. Vedeţi voi, orice om raţional ar fi îndreptăţit să ajungă la astfel de concluzii, dacă divinitatea nu li s-ar revela şi nu li s-ar înfăţişa oamenilor decât prin intermediul clerului celui puturos şi nevrednic!

11. Dar dacă ne întoarcem până la Adam, vom găsi multe epoci în care Dumnezeu s-a revelat pe Sine în modul cel mai remarcabil, în faţa a mii şi mii de oameni, făcându-Şi cunoscută Vrerea, precum şi intenţiile Sale preaînţelepte cu oamenii. Însă, pentru că oamenii nu ar putea fi oameni dacă nu li s-ar fi acordat o voinţă pe deplin liberă – ei au tratat Cuvântul lui Dumnezeu ca pe cuvântul unui simplu om.

12. O mică parte a omenirii l-a mai respectat o bucată de vreme. Dar cea mai mare parte a uitat curând de el şi până la urmă a considerat totul a nu fi decât invenţia şi aiureala oamenilor, s-a dedat plăcerilor pământeşti, iar pe cei înţelepţi i-a socotit nebuni sau visători, care, de dragul unei împărăţii absolut nesigure şi nedovedite de dincolo, sunt dispuşi să calce în picioare adevărata împărăţie a cerurilor, care este această lume.

13. Datorită unor astfel de concepţii, credinţa în adevăratul Dumnezeu a dispărut cu totul, aceasta cu atât mai mult, cu cât clerul cel trândav, falsificând în propriul său interes Cuvântul revelat al lui Dumnezeu, a reuşit până la urmă să îi facă pe oamenii cu bun simţ şi raţionali să creadă, că printr-o astfel de vrere revelată a lui Dumnezeu, vor deveni mai proşti decât cei mai proşti oameni de pe pământ. Învăţăturile ajunseseră nişte taine de neînţeles, dar erau considerate cu atât mai sfinte de către omenirea cea oarbă, care se credea întru totul nedemnă să înţeleagă vreodată asemenea taine, atât de profunde şi de sfinte.

14. Dar oare astăzi nu este tot aşa? Oare mulţimea cea oarbă nu se duce în Templu şi se închină la Scriptură? Dar despre ceea ce este scris în ea ştie foarte puţine sau chiar nimic şi nici nu simte nevoia să ştie, declarându-se pe deplin mulţumită cu faptul că preotul cel binecuvântat de Dumnezeu înţelege tot, iar omul obişnuit nu are nevoie şi nu trebuie să facă altceva decât ce îi spune el să facă, mulţumindu-se să creadă că preotul cunoaşte foarte bine rostul lucrurilor.

15. Iar dacă astfel au stat dintotdeauna lucrurile referitor la atitudinea oamenilor faţă de Cuvântul şi de Voinţa revelată a lui Dumnezeu, atunci cum să te mire faptul că ei, la nici o sută de ani după o revelaţie atât de măreaţă a adevărului adevărat, nu mai ştiu şi nu mai cred mai mult decât şi-ar aminti un copil în somn despre ce a făcut în starea de veghe?! Dumnezeu însă nu încetează niciodată să li se reveleze oamenilor în cele mai diferite feluri, astfel că omului nu-i trebuie decât puţin ca să-şi dea seama că aici nu este vorba de vreun lucru natural.“
 

Capitolul 150

Profeţi adevăraţi şi profeţi mincinoşi. Revelaţii adevărate şi revelaţii false

1. (Domnul): „Cel mai adesea, Dumnezeu se revelează pe Sine prin gura unor profeţi pe deplin treziţi. Iar astfel de profeţi sunt întotdeauna, pentru oamenii mai ageri la minte, uşor de recunoscut – în primul rând prin cuvântul lor scris sau rostit, în al doilea rând prin faptele lor miraculoase, cum ar fi, de pildă să le prezică la nevoie oamenilor lucruri ce se vor petrece în viitor, astfel încât aceştia să revină pe calea binelui, să se îndrepte şi să-L roage pe Dumnezeu să abată de la ei prăpădul anunţat, cum s-a petrecut cu Ninive. În al treilea rând, astfel de profeţi adevăraţi, însufleţiţi de Voia lui Dumnezeu, mai pot vindeca bolnavii prin rugăciuni şi prin aşezarea mâinilor, în cazul în care această vindecare este spre însănătoşirea sufletului bolnavului. Iar în al patrulea rând, ei pot, în acord cu Voia lui Dumnezeu, să atragă o pedeapsă divină asupra unui popor care nu se mai poate îndrepta sau, dimpotrivă, să binecuvânteze un altul.

2. Profeţii cei adevăraţi, însufleţiţi de Duhul lui Dumnezeu, se disting cu uşurinţă de cei falşi, prin astfel de virtuţi şi prin multe altele, dar mai ales prin faptul că ei întotdeauna sunt plini de smerenie şi de iubire pentru semeni, în timp ce falşii profeţi poartă haine împodobite în fel şi chip şi ornate cu semne distinctive, sunt plini de îngâmfare şi de egoismul cel mai acerb nu se lasă văzuţi decât, în anumite locuri consacrate, vorbesc puţin şi spun doar lucruri prosteşti şi lipsite de sens, fac tot felul de false minuni, dar numai în momente fixate dinainte, cu mijloace naturale ţinute secrete, şi vai de cel care ar îndrăzni să le facă şi el! Însă profetul cel adevărat nu face niciun secret din minunile săvârşite de el, ba dimpotrivă, el îi îndeamnă şi îi ajută pe oameni să săvârşească şi ei minuni similare, în aceeaşi manieră bună şi dreaptă.

3. Şi de vreme ce este atât de uşor să deosebeşti un fals profet de unul mincinos şi dacă orice om de bun simţ poate trage singur concluzia că există, în mod evident, profeţi adevăraţi şi profeţi mincinoşi şi că aceştia din urmă nu ar fi putut să apară niciodată dacă nu ar fi fost precedaţi de cei adevăraţi, tot atât de uşor trebuie să le fie oamenilor să-şi dea seama prin aceasta că există un Dumnezeu adevărat, care nu-i lasă niciodată să umble complet singuri pe pământul acesta, ci le face în permanenţă cunoscută Vrerea Sa, precum şi măreţele şi înţeleptele Sale intenţii în ceea ce-i priveşte.

4. Acest gen de revelaţie le este întotdeauna mai de folos oamenilor care i se supun de bunăvoie, pentru că ea nu îi supune la nicio constrângere. Însă în cazul marilor revelaţii, care au loc doar foarte rar, oamenii dobândesc mult mai puţin pentru sufletele lor, căci astfel de revelaţii sunt mai curând o judecată pentru oamenii degeneraţi, decât o mântuire.

5. Atunci când Adam, în Raiul pământesc, a păcătuit în faţa lui Dumnezeu, prin faptul că, în calitatea lui de om cu voinţă liberă, n-a vrut să se supună Vrerii lui Dumnezeu, care îi era prea bine cunoscută, el a trăit imediat o mare revelaţie şi s-a căit pentru păcatul său. Dar această mare revelaţie a fost pentru el o judecată*.

6. Ulterior, au mai existat multe asemenea mari revelaţii ale lui Dumnezeu pentru oameni, datorită degenerării copiilor lumii care locuiau în ţinuturile de jos. Dar, pentru aceşti copii ai lumii, ele au fost de fiecare dată o judecată.

7. Pe timpul lui Noe, o mare revelaţie divină le-a fost din nou trimisă oamenilor; dar ea a fost pentru ei o foarte mare judecată.

8. Şi în vremea lui Avraam a avut loc o mare revelaţie, din cauza locuitorilor nespus de depravaţi ai Sodomei şi ai Gomorei, precum şi ai celor zece orăşele mai mici din preajma acestora. Şi aceasta a fost tot o judecată pentru oamenii respectivi, iar Marea Moartă este şi astăzi o dovadă concludentă a acestui fapt.

9. Patriarhul Iacov a avut şi el parte de o mare revelaţie a lui Dumnezeu, iar copiii săi a trebuit să o ispăşească în Egipt.

10. Pe timpul lui Moise, a avut loc o nouă revelaţie, cu totul extraordinară, când cuvintele de tunet ale lui Dumnezeu către oameni a trebuit să fie înscrise pe tăbliţe de piatră. Dar revelaţia aceasta a însemnat o cumplită judecată, în special pentru egipteni, care deveniseră prea orbi, prea îngâmfaţi şi prea inumani şi a căror suveranitate a fost definitiv spulberată! Dar nici israeliţii nu au fost iertaţi.

11. Iar când israeliţii au părăsit deşertul, conduşi de Iosua, din nou a avut loc o mare revelaţie a lui Dumnezeu, şi marele Ierihon a dispărut de pe faţa pământului.

12. Aşa au fost lucrurile şi pe timpul lui Samuel şi Ilie, şi la fel, în vremea celor patru mari profeţi; şi amintiţi-vă ce judecăţi le-au urmat! Nici măcar profeţii mai mici nu au venit fără o judecată în lumea aceasta.

13. Iar în momentul de faţă, aveţi în faţa ochilor voştri cea mai mare şi mai nemijlocită revelaţie a lui Dumnezeu către oameni. Iar judecata cea nespus de mare care trebuie să vină asupra iudeilor nu se va lăsa prea mult aşteptată.

14. De acum înainte, timp de aproape două mii de ani, vor fi treziţi nenumăraţi profeţi, căci va apărea un număr şi mai mare de falşi profeţi şi chiar de falşi Hristoşi extrem de trufaşi, însetaţi de putere şi lipsiţi de orice urmă de iubire. Şi astfel, vor urma neîntârziat şi judecăţile, şi rar va exista vreun suveran care să nu fie supus, împreună cu poporul său, judecăţii celei aspre a obscurantismului lor.

15. Spre sfârşitul perioadei amintite, Eu voi deştepta profeţi tot mai mari, iar o dată cu ei se vor înmulţi şi vor lua amploare şi judecăţile. Şi atunci, vor fi mari cutremure de pământ, dezlănţuiri devastatoare ale elementelor, mizerie, războaie, foamete, molime şi multe alte catastrofe şi, după cum am spus deja, credinţa nu va mai exista aproape deloc printre oamenii cu sufletele împietrite de trufie, iar un popor se va ridica împotriva altuia.

16. Omenirea va fi avertizată prin intermediul unor vizionari sau prin semne deosebite pe bolta cerului, însă doar cei puţini ai Mei se vor îndrepta datorită acestora, în timp ce oamenii lumii le vor considera pe toate a fi doar nişte efecte bizare ale naturii şi îi vor scuipa în faţă pe toţi aceia care vor mai crede în Mine.

17. Iar atunci va avea loc chiar cea mai mare revelaţie, prin noua Mea pogorâre pe acest pământ. Însă această revelaţie va fi precedată de cea mai mare şi mai severă judecată, căreia îi va urma o distrugere a oamenilor de lume prin foc şi prin efectul său, pentru ca după aceea Eu Însumi să pot alcătui pe acest pământ o nouă pepinieră de oameni adevăraţi, care va dăinui apoi până la sfârşitul acestui pământ.

18. Eu vă anunţ toate acestea dinainte, ca nu cumva să credeţi că după Mine toate vor deveni perfecte, precum în cerurile Mele. Unii vor fi într-adevăr asemenea îngerilor Mei, dar mulţi vor ajunge chiar mult mai răi decât oamenii din vremea noastră.

19. Însă pentru toate acestea, voi nu trebuie să vă neliniştiţi. Căci Eu doar v-am spus deja, nu o singură dată, că omul, dacă nu ar avea liber arbitru, n-ar mai fi om, ci doar un animal cu aspect uman.

20. Pe oamenii de genul acesta cel mult i-ai putea dresa ca pe animale, spre a-i determina să facă vreo treabă oarecare, dar ei nu ar putea înţelege niciodată că munca lor este bună şi utilă pentru oamenii adevăraţi sau pentru oamenii-animale, şi astfel să se hotărască ei înşişi să efectueze aceste munci utile la timpul potrivit.

21. Omul care încalcă legea demonstrează prin aceasta că este un om liber, la fel ca şi cel care respectă legea de bunăvoie. De aceea, nici să nu judecaţi sau să condamnaţi vreodată pe cineva, ci doar povăţuiţi-l cu toată răbdarea şi blândeţea şi arătaţi-i celui rătăcit calea cea dreaptă. Dacă va vrea să o urmeze, va fi bine pentru el. Dar dacă nu va vrea, voi nu trebuie să-l siliţi, ci cel mult să-l îndepărtaţi dintr-o comunitate de oameni buni şi puri – căci un om care crede doar fiindcă a fost silit este de zece ori mai rău decât un rebel care îşi declară pe faţă necredinţa.

22. Priviţi-i pe farisei! Ei nu sunt credincioşi decât de formă, forţaţi de împrejurări. Dar în sinea lor, ei nu cred în nimic şi nu urmăresc nimic altceva decât propriile plăceri.

23. De aceea, atunci când vă veţi alege succesorii în numele Meu, să aveţi mare grijă ca în primul rând să nu constrângeţi pe nimeni, şi în al doilea rând să-i îndepărtaţi pe aceia care vedeţi că vor să îmbrăţişeze cauza voastră doar dintr-un interes vremelnic.

24. Desigur, voi veţi urma sfatul acesta. Şi totuşi, vor fi foarte mulţi aceia care vor intra în slujba voastră fie datorită unor constrângeri exterioare, fie pentru a-şi asigura astfel traiul. Dar pentru Mine, aceia toţi vor face parte din armata anticriştilor, iar în faţa lui Dumnezeu, lucrările lor dezgustătoare vor fi ca nişte mortăciuni împuţite.

25. Adevăr vă zic vouă: Eu nu-i voi lua în seamă pe toţi cei care vă vor succeda în această funcţie şi care vor fi pregătiţi nu de către Mine, ci de către oameni, în diferite şcoli lumeşti; căci doar anticristul îşi va pregăti astfel ucenicii săi.

26. Aceia însă, asupra cărora voi vă veţi aşeza mâinile şi pe care îi veţi boteza în numele Meu, pe aceia îi voi umple cu Spiritul Meu. Şi pe aceştia Eu Însumi îi voi alege în toate timpurile drept urmaşi ai voştri şi îi voi confirma, trimiţându-le Spiritul Meu.

27. Dar în timpurile viitoare vor fi tot mai puţini dintre aceştia, căci Anticristul îşi va mări foarte mult armata. Însă tocmai atunci când se va considera a fi cel mai puternic în lume, el se va prăbuşi pentru totdeauna! Aţi înţeles voi bine toate acestea?“
 

Capitolul 151
Cum pot fi recunoscuţi anticriştii

1. Atunci a întrebat Ioan, ucenicul cel mai drag Mie: „Doamne, în cazul acesta, aproape că nu mai merită efortul să te străduieşti atâta pentru oamenii cei proşti! Căci de vreme ce lumina cea strălucitoare a vieţii, dăruită de Tine oamenilor, se va stinge curând din nou prin eforturile încununate de succes ale Satanei, atunci acesta n-are decât să-i aibă pe oameni aşa cum sunt ei, gata pregătiţi pentru împărăţia sa infernală. De ce atunci oamenii aceştia să mai fie în prealabil binecuvântaţi cu a Ta lumină a vieţii?! Căci, pe drept cuvânt, dacă acestea vor fi roadele Învăţăturii Tale cu adevărat dumnezeieşti, atunci, a dărui oamenilor acestei lumi Învăţătura Ta înseamnă de fapt ca Tu să arunci la toţi porcii din lumea aceasta mărgăritarele Vieţii! Mai bine să nu le dai această materie nobilă, şi atunci ei nici nu o vor putea strica şi murdări!“

2. Eu am spus: „Dar, prietene, dacă Eu dăruiesc Învăţătura Vieţii, aceasta nu o fac pentru cei care nu cred în ea şi care mai şi falsifică puţinul pe care-l cunosc din ea, de dragul vreunui câştig lumesc. Căci pentru perfecţionarea sufletelor unor astfel de oameni Eu am în întreaga nemărginire înfinit de multe şcoli.

3. Eu nu le dăruiesc Învăţătura aceasta decât adevăraţilor Mei copii de pe acest pământ, şi doar aceştia vor fi izbăviţi cu adevărat de moartea cea veşnică. Ei vor păstra Învăţătura Mea mereu pură şi nu vor ceda forţelor ticăloşiei din lume, ci vor continua să creadă cu toată fermitatea în adevărul vieţii.

4. Dar ce ne interesează pe noi oamenii de lume? Posibilitatea de a intra în rândurile copiilor lui Dumnezeu le este dată şi lor. Dacă voiesc acest lucru cu adevărat, nimic nu-i va împiedica s-o facă – dar dacă nu voiesc, atunci să facă ceea ce vor dori, iar voi nu trebuie să vă mai preocupaţi de ei!

5. Vedeţi voi, astfel stau lucrurile! Căci Eu nu pentru aceasta am venit în lume, spre a elibera lumea de cătuşele legilor ei, ci doar spre a-i elibera pe copiii Mei de lumea aceasta şi de judecata ei. Şi ceea ce fac Eu acum veţi face şi voi, şi mai apoi, urmaşii voştri, în viitor.

6. Ceea ce, în Ordinea Mea şi potrivit ei, trebuie dezlegat pe acest pământ, dezlegaţi, iar ceea ce veţi dezlega astfel, va fi dezlegat de îndată şi la Mine în ceruri. Însă ceea ce nu trebuie dezlegat, lăsaţi să rămână legat, iar dacă vreunul nu este interesat de dezlegarea voastră, pe acela lăsaţi-l în lanţurile sale, ca apoi să aveţi linişte din partea lui. Şi adevărat vă spun vouă: el va fi legat şi la Mine în ceruri şi va rămâne timp îndelungat sclavul vrerii sale celei rele din această lume! Iată, astfel stau lucrurile!“

7. Şi Ioan a spus în continuare: „Dar cum îi vom recunoaşte noi pe aceşti anticrişti întunecaţi? Căci de un lucru îmi dau seama prea bine, şi anume, că mulţi îşi vor însuşi Învăţătura Ta, mai ales magicienii, care se vor folosi de ea pentru a-şi face numerele mai atractive. O, spune-ne, după ce semne să-i recunoaştem, pentru ca apoi să-i putem combate fără întârziere!“

8. Eu am spus: „Îi veţi recunoaşte uşor după faptele lor! Căci ciulinii nu fac struguri, şi nici scaieţii smochine. Cel care vrea să primească mult în schimbul a ceea ce oferă, acela sigur nu este ucenicul Meu! Căci, iată, Eu dau totul pentru ai Mei, şi până la urmă chiar şi viaţa acestui trup al Meu, iar pentru aceasta, nu iau de la nimeni nimic din darurile acestei lumi, ci doar vreau ca oamenii să Mă iubească mai presus de orice, pentru ca astfel Eu să le pot dărui infinit mai mult după aceea.

9. Credeţi că astfel va face şi Anticristul? O, fiţi siguri că nu! El le va oferi adepţilor săi nespus de puţin – eventual nimic altceva decât făgăduieli goale şi născociri despre lumea de dincolo –, şi în schimbul acestora, va cere de la ei ofrande foarte mari, cum fac acum de pildă templierii, care cer sume imense de bani pentru rugăciunile lor lungi de mai mulţi coţi. Dar rugăciunile acelea nu folosesc nimănui, nici în lumea aceasta, şi nici în cealaltă! Şi, iată, exact la fel va proceda şi Anticristul, iar ai Mei îl vor putea recunoaşte foarte uşor, pe el şi pe ucenicii săi, după roadele sterpe şi vane ale faptelor lor!

10. Cum oare procedează acum fariseii cu păcătoşii de toate felurile? Ei bine, ei cer o răscumpărare a păcatelor, fie în bani, fie sub forma unor altfel de ofrande substanţiale, după care le dau celor în cauză un act de eliberare pentru păcatele deja comise, ba chiar şi pentru cele pe care omul respectiv se gândeşte că le-ar mai putea comite în viitor – şi există destule asemenea cazuri, în special printre cei bogaţi –, iar apoi le spun: „Dacă legea este prea dură pentru voi şi nu puteţi s-o respectaţi, este mai bine să faceţi ofrande!” Şi astfel, templierii anulează poruncile lui Dumnezeu şi le înlocuiesc cu propriile lor principii lumeşti egoiste, ţelul lor fiind doar propria bunăstare lumească, pe seama bietei omeniri oarbe.

11. Şi, vedeţi voi, exact aşa va proceda şi Anticristul şi toţi ucenicii săi, şi astfel îi veţi putea recunoaşte foarte uşor! Iar atunci când ucenicii săi vor striga în gura mare prin toată lumea: „Iată-l pe adevăratul Hristos!” sau „El este aici!”, atunci nimeni dintre ai Mei să nu-i creadă! Iar pe adevăraţii copii ai lumii să-i lăsaţi şi să nu-i chemaţi la voi, pentru ca Tartorul şi acoliţii lui să nu se răzbune pe voi. Căci, pentru o vreme, el va dobândi o mare putere şi-i va trata cât se poate de rău pe duşmanii săi! Dar tocmai prin aceasta el îşi va provoca propria sa judecată şi pieire.

12. În timpul acesta Eu îi voi ajuta pe oameni să facă tot felul de mari descoperiri, care vor pătrunde, asemenea unor săgeţi aprinse, direct în cotloanele întunecate ale Tartorului şi vor distruge în forţă vrăjile sale mişeleşti şi falsele sale opere miraculoase, iar el se va trezi atunci dezgolit, spre ruşinea chiar şi a celor mai fervenţi adepţi ai săi, care cât de curând îi vor întoarce spatele în număr tot mai mare.

13. De aceea, să nu vă faceţi griji în legătură cu ceea ce se va alege, cu timpul, de Învăţătura Mea, căci doar Eu singur ştiu câte se vor petrece în lumea aceasta şi câte vor mai fi tolerate, pentru ca lumina Vieţii să ajungă într-o bună zi şi în lumea aceasta oarbă!

14. Dar toate acestea nu se vor putea petrece atât de repede cum vă închipuiţi voi. Căci doar Eu singur ştiu din ce este alcătuită viaţa pe acest pământ şi cunosc cel mai bine de ce este nevoie pentru ca un lucru să fie orientat, cu timpul, spre marea lumină a Vieţii. De aceea, nu mai puneţi atâtea întrebări, ci bucuraţi-vă!

15. Vedeţi voi, pe Mine Mă aşteaptă lucruri mai mult decât cumplite în lumea aceasta, care de altfel nici nu vor întârzia să se producă! Cu toate acestea, voi nu aţi observat la Mine niciun fel de tristeţe din pricina aceasta. Orice ar fi, Eu singur sunt Domnul! Şi dincolo de înţelepciunea şi de Voia Mea, nimic nu se poate petrece. Tot ceea ce se petrece şi se va petrece este socotit şi hotărât de sus şi îşi are temeiul său mai mult decât sfânt. Celui care este cu Mine în inima, în iubirea şi în voinţa sa, aceluia răutatea lumii nu-i va putea face nimic. Dar cel ce este unit cu Mine doar prin raţiunea sa va avea de înfruntat multe lupte în lumea aceasta; căci lumea, cu mintea ei materială, nu va înţelege nicicând că existenţa ei aparentă nu înseamnă nimic în faţa spiritului. Iar acestea să vă fie de ajuns, şi acum, bucuraţi-vă cu toţii!“

Capitolul 174

Prorocirea Marii Judecăţi a vremurilor de astăzi

1. (Domnul): „Dar cum va fi cu judecarea Ierusalimului, la fel va fi, în viitor, cu o altă Mare Judecată a întregii lumi, atunci când Eu voi distruge o dată pentru totdeauna desfrânata cea mare, numită Babilon. Şi aceasta va fi o judecată ca pe timpul lui Noe şi ca pe timpul Sodomei şi Gomorei.

2. Şi atunci se vor arăta semne deosebite pe pământ, pe mare şi pe cer, iar Eu îi voi trezi pe slujitorii mei, care vor proroci prin cuvintele Mele, în repetate rânduri, judecata ce va veni. Dar oamenii orgolioşi nu-şi vor pleca urechea la ei, şi de-i vor asculta totuşi, nu vor da crezare vorbelor lor, ci-i vor lua în derâdere ca pe nişte nebuni. Şi tocmai acesta va fi semnul cel mai sigur al iminenţei Marii Judecăţi, care-i va trece prin foc pe toţi făcătorii de rău.

3. În vremurile acelea, mulţi bărbaţi tineri vor avea viziuni, şi multe fecioare vor proroci despre lucrurile care se vor petrece. Şi ferice de cei care se vor îndrepta la auzul vorbelor lor şi se vor întoarce pe calea cea bună!

4. Şi toate aceste semne vor fi la fel de uşor de recunoscut precum este să-ţi dai seama, privind un smochin, că se apropie primăvara, atunci când mlădiţele sale se umplu de sevă şi încep să crească.

5. Atunci vor izbucni războaie mari între diferite popoare, iar popoarele se vor ridica unul împotriva celuilalt. Şi va fi atunci şi o mare sărăcie, şi vor apărea tot felul de boli asemănătoare cu ciuma, cum n-au mai existat încă la oameni. Judecata va fi precedată de mari cutremure de pământ, care să-i îndemne pe oameni la pocăinţă şi la milostenie. Şi ferice de cei care se vor întoarce spre Dumnezeu ca urmare a acestor semne!

6. Dar mulţi nu se vor întoarce spre Dumnezeu nici în urma unor astfel de semne, ci vor pune totul pe seama forţelor oarbe ale naturii, iar prorocii vor fi consideraţi impostori, şi mulţi vor fi aruncaţi în temniţe pentru numele Meu, şi li se va interzice, sub ameninţarea unor pedepse foarte aspre, să mai vorbească în numele Meu şi să prorocească o apropiată judecată. Iar cine nu se va supune voii desfrânatei celei mari, numită Babilon, acela va avea multe de suferit.

7. Dar toate acestea trebuie să se petreacă mai devreme, aproape cu vreo şapte sute de ani înainte de Judecată, pentru ca nimeni să nu poată spune apoi că nu a fost avertizat suficient de mult. Însă de acum şi până când va veni asupra acestui pământ Marea Judecată nu vor mai trece două mii de ani. Iar această judecată va fi atunci în mod evident ultimă şi definitivă pe pământul acesta.

8. Căci de atunci înainte se va instaura raiul pe pământ, iar lupul şi mielul vor putea sta în acelaşi staul şi vor mânca din acelaşi blid.

9. În preajma Judecăţii va putea fi văzut pe cer semnul Fiului Omului, iar aceasta înseamnă că cerul care se află în om Mă va recunoaşte pe Mine drept unic Stăpân al cerului şi al pământului, iar sufletul omului Mă va lăuda şi preaslăvi.

10. Aceasta nu va însemna încă desăvârşirea omului. Dar atunci când Eu, împreună cu toate forţele cereşti, Mă voi arăta tuturor oamenilor între norii cerurilor, în lumină şi în Cuvântul cel viu, care va fi precum sunetul a nenumărate trâmbiţe de luptă ale judecăţii, şi pe cerul adevărat, care este în inimile oamenilor, atunci va fi venit Judecata lumii.

11. Omul cel drept va intra atunci în Împărăţia Mea cea minunată, iar răufăcătorii vor fi mistuiţi de focul mâniei Mele îndreptăţite şi vor fi aruncaţi în împărăţia faptelor lor rele, rezervată tuturor diavolilor, care sunt incapabili să se îndrepte. Căci cel ce alege singur, de bunăvoie, iadul, acela trebuie să fie blestemat, aşa cum iadul însuşi este blestemat. Şi aşa cum binele va rămâne în veci bine, şi răul în sine va rămâne veşnic rău, menit să-Mi stea de-a pururea doar la picioare.

12. Dar Eu Însumi, ca Fiinţă primordial-divină, nu voi judeca pe nimeni, ci toate acestea le va face Cuvântul Meu, pe care l-am rostit către voi. Şi, o dată ce Mă voi fi înălţat în Împărăţia Mea, nu Mă voi mai pogorî niciodată în trup pe pământul acesta, ci doar în Spirit, prin Cuvânt, şi va fi astfel precum a fost la început şi precum s-a spus: La început era Cuvântul, şi Cuvântul era la Dumnezeu, şi Dumnezeu era Cuvântul. Şi Cuvântul S-a făcut trup şi S-a sălăşluit printre oameni. El, adică Eu, întru ale Mele am venit, iar ai Mei nu M-au recunoscut; căci lumea şi materia ei îi făcuseră pe toţi orbi şi surzi.

13. Iar acum, Mă aflu întrupat ca om printre voi şi de aceea nu vă pot dărui întreaga forţă a Spiritului Meu. Dar când, mai târziu, nu voi mai fi în trup de om, ci doar în Spirit printre voi, atunci vă voi putea dărui şi întreaga forţă şi putere a Spiritului Meu, care de fapt sunt Eu Însumi din vecii vecilor. Iar în Spirit şi prin forţa acestuia, voi rămâne alături de voi până la sfârşitul existenţei acestui pământ şi până ce ultimul spirit judecat, atingându-şi maturitatea, îl va fi părăsit. Dar, o dată cu acest pământ, leagănul copiilor lui Dumnezeu va înceta să mai existe pentru totdeauna. Căci de atunci înainte, totul va fi condus de către spirit.

14. Dar Eu v-am mai spus vouă de mai multe ori şi v-am arătat cum se vor petrece lucrurile pe acest pământ. De aceea, aşteptaţi cu răbdare o mântuire sigură, şi nu vă doriţi ca judecata lumii să vină prematur. Pentru că atunci când ea va veni, tot va fi mult prea devreme pentru voi şi mai ales pentru aceia care vor fi judecaţi; căci în judecată nu există nici iubire şi nici îndurare, şi fiecare suflet va fi abandonat lui însuşi, astfel încât să trăiască experienţa crudă a zădărniciei ajutorului vremelnic pe care îl va fi primit de la oamenii acestei lumi. Iar acum, spuneţi-Mi dacă aţi înţeles bine toate acestea!“

Capitolul 179

Anticristul

1. Lazăr a întrebat: „Doamne, ce trebuie să înţelegem de fapt prin Anticrist?“

2. Iar Eu am spus: „Anticristul se va naşte când anumiţi oameni vicleni şi certaţi cu munca, văzând că Învăţătura Mea câştigă tot mai mulţi adepţi şi că ucenicilor Mei le merge tot mai bine, vor adopta şi ei această învăţătură. Ei vor auzi despre minunile pe care le-am săvârşit Eu, precum şi despre cele pe care le veţi săvârşi voi cu diferite ocazii, şi, asemenea magicienilor păgâni, vor începe imediat şi ei să facă mari minuni cu mijloacele foarte naturale ale vrăjitoriei celei oarbe, cum făceau şi esenienii. Iar lucrul acesta îi va ademeni pe cei creduli până într-atât, încât, din cauza aceasta, mulţi vă vor considera pe voi – respectiv pe urmaşii voştri – nişte falşi învăţători şi nişte profeţi mincinoşi şi vă vor prigoni.

3. De aceea, să aveţi grijă şi să nu acceptaţi nimic altceva, decât strictul necesar pentru subzistenţă, de la cei care vor primi Evanghelia! Căci, de îndată ce trândavii vor vedea că predica sau minunile vă aduc mulţi bani vor face tot spre a vă lua locul. De aceea, profeţii adevăraţi vor putea fi deosebiţi de cei mincinoşi mai ales prin lucrările lor. Căci profeţii adevăraţi vor colinda prin lume întotdeauna în sărăcia care Îmi este Mie caracteristică şi nu vor accepta de la comunitatea lor decât atât cât le va trebui pentru trai; cei mincinoşi însă vor face cum fac astăzi fariseii – şi, în multe privinţe, chiar mult mai rău – şi se vor lăsa plătiţi cu mulţi bani pentru ceea ce vor pretinde că fac în numele Meu pentru comunitate, iar oamenii vor fi obligaţi să îi considere a fi slujitorii cei sfinţi ai lui Dumnezeu şi să creadă, sub ameninţarea cu pedeapsa, că Dumnezeu ascultă doar rugăciunile lor şi că primeşte cu multă plăcere doar sacrificiile oferite de ei. Iar dacă acum, pentru toţi iudeii, există doar acest Templu de aici, anticriştii vor ridica o mulţime de temple extrem de luxoase, unde îşi vor face vrăjitoriile lor în faţa mulţimii, cerând de la ea ofrande, şi unde îşi vor ţine cuvântările lor egoiste şi lipsite de miez. Şi se vor ruga în limbi străine, pentru a face mulţimea să creadă că limba lor este mai pură şi, deci, mai plăcută lui Dumnezeu.

4. Toate acestea sunt de ajuns pentru oricine ca să recunoască fără dificultate un fals profet şi unul adevărat. Fireşte că primii vor face mare tărăboi şi vor striga în gura mare: „La noi să veniţi cu toţii, căci aici este Hristosul; El este acolo unde suntem noi!“ Dar voi să nu-i credeţi, oricât de tare ar striga şi oricâte minuni ar face; căci ei nu sunt şi nu vor fi nicicând ucenicii Mei, ci doar ucenici ademeniţi de Belzebut, de la care îşi vor primi şi răsplata, în mocirla în care vor ajunge, printre plânsete şi scrâşniri de dinţi! Aveţi deci mare grijă şi săvârşiţi cât mai puţine minuni posibil, dar acordaţi atenţie adevărului etern al Cuvântului, şi mulţi oameni vor păstra credinţa, până la sfârşitul lumii!“
 

Citiţi şi:

Cum învaţă oamenii să-L recunoască pe Dumnezeu

Despre punerea la încercare a ucenicilor Domnului 
 
 

yogaesoteric
mai 2008