O revelaţie copleşitoare dăruită de Ghidul meu spiritual

Tot ceea ce voi descrie în continuare a apărut după ce i-am trimis o scrisoare lui Grieg. La câteva ore după aceea m-am confruntat cu un fel de bulversare mentală, aveam dureri fizice şi o stare febrilă. Mi-am amintit într-un târziu de uleiul de mentă care m-a calmat şi apoi am decis să încep încălzirea şi să fac asane.

În timpul încălzirii, dintr-o dată, mi-a apărut o viziune fabuloasă. Stăteam pe un mic podium, protejat cu balustrade, suspendat în aer lângă un imens perete muntos, de culoare închisă. Această formaţiune se curba în stânga mea, fără a-i vedea partea de sus. În faţa mea şi în dreapta se deschidea fascinant şi uşor de cuprins într-o privire întregul Univers, care se afla cuprins ca un râu învolburat într-o albie formată de aceeaşi formaţiune muntoasă ca şi aceea din spatele meu.

Privind mai cu atenţie în jos am remarcat că Universul este format din nişte puncte luminoase, pe alocuri din conglomerate de puncte, de forme diverse, despre care am ştiut precis că reprezintă lumi. Aceste grupări numeroase de lumi care scintilau frumos, păreau suspendate între formaţiunile muntoase cu rol de albie şi nu le vedeam partea de jos. În conştiinţa mea a apărut atunci ca o cunoscută ideea că lumile sunt infinite, deşi eu le văd încadrate între cei doi munţi sau mă rog, forme susţinătoare ale lumilor.
 
Mi-am menţinut privirea pe o anumită porţiune din acel minunat conglomerat şi parcă aş fi apăsat un buton, imediat acea mică porţiune s-a mărit instantaneu, ca pentru a avea o viziune de detaliu. Eram uluită. Mă atrăgea nespus însă ansamblul aşa că am defocalizat privirea şi am revenit.

Totul emana un calm plăcut, era linişte deplină, o linişte dulce ca atunci când te trezeşti dintr-un somn odihnitor şi ţi-e bine. M-au mai copleşit şi orânduirea precisă a lucrurilor, ordinea, toate parcă aveau în acel peisaj rostul lor, erau utile, chiar şi despre mine aveam impresia că mă aflu pe acel podium exact în locul în care trebuie să fiu ca să îmi fie bine. Sacralitatea spaţiului era impresionantă, emoţionantă iar modul cum erau toate orânduite emana grijă, atenţie permanentă pentru fiecare detaliu şi în plus, un sentiment de iubire adâncă, de o profunzime şi o curăţenie care au fost noi pentru inima mea.

Universurile, deşi păreau statice în acel peisaj, emanau mişcare, viaţă, dădeau impresia de vioiciune, de agilitate chiar, de strălucire, emanau fineţe şi rafinament şi încă ceva copleşitor – dădeau impresia unor formaţiuni vii, înzestrate cu conştiinţă, foarte mulţumite de starea în care se află, exact ca nişte copii care sunt cel mai multumiţi în braţele mamei lor.

Din locul în care mă aflam primeam simplu şi cu bucurie graţia de a admira întreaga creaţie, mă simţeam totodată iubită şi protejată, formaţiunea aceea verticală cu aspect muntos din spatele meu îmi conferea o mare încredere, protecţie şi aveam o stare de fericire.

Am devenit atunci mai atentă şi am observat că ceea ce mi se părea a fi aspect muntos în spatele meu, precum şi văile acelea care susţin universurile reprezintă ceva viu de asemeni. Ceva însă cu mult mai rafinat şi mult mai greu de descifrat decât lumile strălucitoare din faţa mea.

Atunci am avut trăirea că totul este viu în jurul meu şi înzestrat cu conştiinţă şi că totul are sens, că AŞA trebuie să fie, pentru că este cel mai bine.
 
M-a cuprins pe loc o fericire debordantă…

Apoi am deschis ochii. Mi-am adus aminte că făceam încălzirea şi mă pregăteam să fac câteva asane.

Din acea viziune şi trăire luasem însă cu mine ceva. Starea pe care o aveam făcând asane era neobişnuită. Corpul meu făcea asane admirat şi susţinut de mine din exterior totodată. Conştiinţa mea s-a despărţit de trup. Mi-am privit atunci trupul ca pe un sediu pe care îl folosesc. Continuam să fac raţionamente undeva, separat de corp, într-o profunzime interioară neexplorată încă. Descoperisem ceva esenţial  în mine. Această esenţă a mea era suport şi susţinere pentru corpul meu, exact cum acea materie înzestrată cu conştiinţă era suport pentru lumile pe care tocmai le văzusem. Am avut atunci revelaţia că şi conştiinţa mea este alcătuită exact din acelaşi material ca şi acele forme muntoase. O parte mult mai mică, însă exact acelaşi material. Şi pe loc mi-a venit ideea că dacă ceea ce simt atât de deosebit şi complet detaşat de corpul meu ar putea fi sinele meu, atunci e ceva minunat şi nu-mi mai doresc altceva decât această stare savuroasă de pace şi mulţumire.

Mi-am privit atunci corpul, exact aşa cum îşi priveşte un părinte copilul: cu dragoste, cu atenţie, cu grijă. M-am simţit mult mai responsabilă faţă de el.

Continuam să fac asane şi conştientizam energiile benefice din macrocosmos, care erau surprinzător de identice cu energiile care mă însufleţeau pe mine atunci. Trăiam o stare de armonie pe un nivel unde nu mai ajunsesem niciodată. Ce mult pierdem că nu suntem permanent atenţi să primim aceste energii…

Descoperirea cea mai copleşitoare era că eu sunt o parte identică cu materia aceea rafinată şi plină de viaţă şi dragoste care susţine universurile. Acum nu ştiu să spun de ce m-am desprins şi când din acea materie, însă simt foarte clar că este locul unde trebuie să revin. În final, am constatat că era ora 23.45. Începusem încălzirea pe la 21.20 şi nu cred că încălzirea şi şase asane de câte trei minute fiecare îţi pot lua peste două ore. Încercând să refac traseul, mi-am dat seama că atunci, în timpul unei conştientizări la încălzire, timpul şi-a pierdut dimensiunea. Totul s-a petrecut după pendulările laterale cu capul. De fapt, totul s-a petrecut ca o graţie, la câteva ore dupa ce mi-am depăşit o anumită închistare şi i-am trimis lui Grieg scrisoarea respectivă. Acum trebuie să-i mai trimit una de mulţumire. Dar ştie el şi fără scrisoare că eu îi mulţumesc.

Carmen

yogaesoteric
11 martie 2007

Also available in: Français