O veche abordare a artei vindecării, reluată într-o nouă manieră – Noua Medicină Germană

„Corpul, împreună cu organele sale, nu reprezintă altceva decât mintea.”
(Swami Shivananda).

• Cancerul – un „tsunami” care apare la nivel psihic şi se repercutează fulgerător la nivelul structurii creierului şi a unui organ specific.
• Dovezi ştiinţifice despre unitatea psihic-creier-organism. Orice conflict interior major – o boală şi o şansă către depăşirea propriilor limitări.  
• Refuzul medicinii actuale de a accepta o nouă viziune asupra cancerului.

În trecut, medicina privea fiinţa umană ca pe un întreg – psihic, minte, corp fizic, toate trei formau un singur tot şi erau toate luate în considerare în momentul în care apărea o boală. De-a lungul timpului, această abordare a dispărut treptat, lăsând locul unei atitudini mecaniciste, carteziene, similare oricărei ştiinţe. La ora actuală, doar medicinile tradiţionale, care au trecut testul timpului, mai păstrează o raportare holistică la fiinţa umană. În schimb, medicina actuală se preocupă numai de corpul fizic, la fel cum un mecanic se preocupă să repare diferitele piese ale unei maşini stricate. Motivul pentru care medicina actuală nu acceptă şi participarea minţii şi a psihicului pacientului în generarea şi derularea procesului bolii, este faptul că… nu există dovezi ştiinţifice care să ateste acest lucru.

Dovezi care atestă faptul că fiinţa umană funcţionează ca un întreg (format din trup, minte şi psihic, ce sunt intercorelate şi se influenţează reciproc) au fost aduse şi, totuşi, ele au fost respinse cu vehemenţă. Medicul care a realizat aceste descoperiri a fost dat afară din clinica universitară în care lucra, retrăgându-i-se şi dreptul de a mai practica medicina, fiind chiar arestat! Acest lucru s-a petrecut în anii ’90 – în secolul XX –, nu în Evul Mediu. În acest articol vă oferim mai multe informaţii despre descoperirile doctorului Ryke Geerd Hamer.

Inter-corelarea psihic-creier-organism

Pe scurt, în anul 1978, doctorul Ryke Geerd Hamer a suferit un şoc emoţional, ca urmare a morţii fiului său. Trei ani mai târziu, a fost diagnosticat cu un cancer testicular. Până atunci, el nu avusese niciodată o boală serioasă, considerându-se întotdeauna un om sănătos. Din acest motiv, el a realizat o corelaţie între şocul emoţional pe care îl avusese la moartea fiului său şi boala apărută. Ca medic de medicină internă şi şef al departamentului de medicină internă din cadrul unei clinici de oncologie ginecologică, el a verificat această corelaţie şi a observat că ea exista la fiecare dintre pacientele cu cancer, internate în clinica respectivă. Ulterior, doctorul Hamer a verificat această corelaţie pe un număr de peste 15.000 de pacienţi, pe care i-a consultat. Acesta este un prim aspect foarte important: legătura dintre psihic şi organism – şocul psihic a determinat o boală la nivelul corpului fizic. Această legătură dintre psihic şi corpul fizic a fost explicată de către Barry Sterman, în anii ’60.

Sterman a arătat, prin experimente ştiinţifice riguroase, că neuronii se află acolo unde mintea întâlneşte corpul. El a arătat că, prin simpla ghidare a modului în care cineva gândeşte, se poate modifica structura ţesutului cerebral, ca mod de interconectare a celulelor nervoase şi ca densitate de celule. Deci, cu atât mai mult, un şoc emoţional – privit ca o aglomerare de gânduri, conştientizate sau neconştientizate, care au o mare forţă – poate deteriora efectiv arhitectura creierului, pe o anumită arie. Aceste modificări se transmit apoi instantaneu prin prelungirile neuronilor care există în aria respectivă afectată, deteriorând parţial fiziologia organismului.

Următorul pas realizat de către doctorul Hamer a fost acela de a demonstra existenţa unor zone specifice de proiecţie în creier a  diferitelor organe ale corpului. Având acces la un computer-tomograf, Hamer a observat, la cazurile studiate, modificări specifice la nivel cerebral, în sensul că un anumit organ bolnav determina pe tomografie o imagine modificată faţă de normal în aceeaşi zonă, indiferent de forma de boală care afecta organul respectiv şi indiferent de pacient. Astfel, prin studierea tomografiilor în corelaţie cu istoricul bolii pacienţilor respectivi şi cu ajutorul cunoştinţelor de embriologie  şi de evoluţie a fiinţei umane, doctorul Hamer a făcut o sui generis hartă a creierului, identificând proiecţia diferitelor organe la nivelul creierului.

Astfel, prin studierea şi documentarea unui număr impresionant de cazuri, doctorul Hamer a certificat aspectul susţinut de medicina antică: psihicul, creierul şi organismul fizic constituie o unitate. Iar un şoc emoţional neprevăzut loveşte fiinţa umană la aceste trei niveluri, generând modificări specifice pe fiecare „etaj”. Cunoscând afectarea apărută la un anumit nivel, se vor putea identifica şi alterările produse la celelalte două niveluri.

Următoarea povestire ilustrează modul în care doctorul Hamer a reuşit, în timp, să îşi perfecţioneze arta descoperirii bolilor, prin care a ajuns să pună un diagnostic de boală pentru diferite organe, doar privind o tomografie computerizata (tomografiile în medicina clasică nu dau informaţii decât despre creier nu şi despre alte organe).

După o prezentare pe care doctorul Hamer a susţinut-o la Viena în mai 1991, un medic i-a înmânat o tomografie a unui pacient şi l-a rugat să îi spună leziunile organice (bolile) pe care le are pacientul respectiv şi căror conflicte interioare se datorează acestea. În acel moment, de faţă erau prezente 20 de persoane, inclusiv radiologi şi specialişti în tomografie computerizată. Doctorul Hamer, în cadrul unui interviu, afirma: „Din toate cele trei niveluri, eu aveam în faţă doar imaginea creierului. Din tomografie am putut diagnostica un carcinom vezical hemoragic recent, un carcinom de prostată vechi, un diabet, un carcinom pulmonar vechi şi o paralizie senzorială a ariei specifice din corp şi bineînţeles, conflictele corespunzătoare (care au condus la instalarea acestor boli). Medicul respectiv s-a ridicat şi m-a felicitat spunând: „Cinci diagnostice corecte! Este exact ceea ce are pacientul şi aţi fost capabil chiar să diferenţiaţi afecţiunile recente de cele vechi. Fantastic!”

Nu orice şoc poate fi considerat ca fiind generator de cancer

Doctorul Hamer afirmă că doar şocurile care ne prind „pe picior greşit” pot determina cancerul. Astfel de şocuri sunt generate în special de veştile proaste, la care ne aşteptăm cel mai puţin şi faţă de care structura ego-ului nostru se opune cu vehemenţă – aspect care poate să nu fie conştientizat atunci. Acest conflict între faptul care s-a petrecut şi nu mai poate fi întors înapoi şi dorinţa de a nu se fi petrecut, generează un fel de cutremur, care are loc în structura psihică, apoi în structura creierului şi a diferitelor organe. Uneori acest conflict, această rezistenţă faţă de cursul vieţii, se petrece la nivel subconştient. Dar chiar şi astfel, afectarea în cascadă apare. Acest şoc poate fi privit ca un tsunami, care loveşte o clădire cu trei etaje, cele trei etaje fiind, de sus în jos, aspectul psiho-mental, structura creierului şi organele interne. Factorul decisiv în aceste cazuri nu este ceea ce se petrece în exterior, ci modul în care pacientul resimte la nivel psihic experienţa exterioară, în momentul în care se produce şocul.

Putem observa, deci, cum o anumită trăire negativă se repercutează de sus în jos, în structura fiinţei umane: de la nivel psiho-mental transmiţându-se la nivel cerebral şi apoi la nivelul unui anumit organ. Aceasta demonstrează faptul că „gândul este o forţă reală, cea mai vitală, subtilă şi irezistibilă forţă care există în univers” (Swami Shivananda). Dar, în aceste cazuri, se obiectivează „eficienţa” gândului, în sensul producerii şi propagării suferinţei.

„Vibraţiile emoţiilor vor stârni excitări corespunzătoare în materia mentală pură, astfel încât toate gândurile omului vor fi deranjate şi afectate, în strânsă legătură cu emoţia din acel moment” (Swami Shivananda). Iar aceste vibraţii vor determina vibraţii corespunzătoare ale substanţei cerebrale, determinând destructurarea ei în asemenea cazuri. Acest scurt-circuit, care apare ca o leziune în substanţa cerebrală, poate fi observat pe o tomografie şi arată, după cum afirmă doctorul Hamer, ca nişte inelele concentrice ale unei ţinte sau ca desenul de la suprafaţa apei, în care a fost aruncată o piatră. Tot el afirmă că radiologii confundă de obicei astfel de rezultate care apar la tomografie, cu defecte ale echipamentului tehnic.

Şocul  emoţional nu loveşte la întâmplare

Şocul emoţional are o frecvenţă de vibraţie specifică, care se repercutează la cele trei niveluri menţionate. Există o similaritate rezonatorie a psihicului la acel moment, cu zona afectată la nivel cerebral şi cu organul corespondent. Aşa cum afirmă doctorul Hamer „la momentul şocului, conţinutul conflictului este cel ce determină localizarea specifică la nivelul creierului şi localizarea cancerului sau a bolii echivalente, în organism. Fiecare conflict-şoc are un conţinut specific, care se defineşte exact în momentul şocului. Rezultatul conţinutului conflictului este asociativ, adică se petrece inconştient şi de aceea va depăşi capacitatea de înţelegere conştientă (la momentul respectiv). Spre exemplu, un lăptar care va fi implicat într-un accident şi va pierde întreaga cantitate de lapte pe care o duce, va genera un conflict biologic legat de apă (fluide), un cancer al rinichilor. „Conţinutul” fiecărui conflict biologic se va asocia cu un cancer bine definit şi va fi înregistrat într-o zonă specifică a creierului.”  

Semne ale şocurilor emoţionale generatoare de cancer
 
Nu orice conflict care se petrece în desfăşurarea activităţilor noastre zilnice este generator de cancer. Însă, şocurile care se află la originea bolilor vor determina, de la primul moment, un fel de stres continuu – aproape toate gândurile vor gravita în jurul fenomenului respectiv, iar la nivelul corpului fizic se va observa fenomenul de mâini şi picioare reci, pierderea poftei de mâncare, pierdere în greutate, apariţia insomniilor. Aceste modificări vor dispărea atunci când se va rezolva conflictul psihic.

Semne ale revenirii la normal

Rezolvarea conflictului interior îndepărtează simptomele descrise mai sus, în sensul că mâinile şi picioarele se încălzesc, revine pofta de mâncare, greutatea se normalizează, somnul se îmbunătăţeşte. Doctorul Hamer relatează că mai poate persista însă o anumită oboseală şi nevoia de odihnă, tumora se opreşte din creştere, iar pe tomografie apar semne specifice de revenire la normal.

Înţelepciunea naturii

În contextul descoperirilor făcute prin studierea miilor de cazuri de cancer, doctorul Hamer a făcut nişte observaţii extraordinare legate de fenomenul bolii şi anume:

„Mama natură nu a creat această fază de stres (şoc emoţional) fără un scop, din moment ce, din cauza acestui stres, individul va fi capabil să rezolve un anumit conflict interior, va elimina ceva care se opunea cursului natural al vieţii”.

„Fiecare boală trebuie înţeleasă ca un program biologic al naturii, care are importanţă evolutivă. Adică, fiecare boală are un program specific, ce rezolvă un conflict biologic excepţional, neanticipat”.

„Putem observa şi înţelege faptul că există o ordine naturală şi că fiecare proces individual din natură are semnificaţie, raportat la tot ceea ce există”.

Aşa cum spunea A. Einstein: „…concepţiile noastre asupra realităţii fizice nu pot fi niciodată definitive. Trebuie să fim permanent pregătiţi să schimbăm aceste concepţii”.

Povestea lui Ryke Geerd Hamer

Ryke Geerd Hame s-a născut în 1935 în Frisia – Germania şi a studiat medicina şi teologia la Universitatea din Tübingen. La vârsta de 26 de ani, a primit licenţa de a practica medicina. În 1972 doctorul Hamer şi-a încheiat specializarea în medicină internă şi a început să lucreze ca internist la clinica Universităţii din Tübingen, ocupându-se de pacienţii bolnavi de cancer. Împreună cu soţia sa – Sigrid Hamer – care era şi ea medic, a inventat o serie de aparate medicale. Cu banii câştigaţi în urma patentării invenţiilor sale, s-a mutat împreună cu familia în Italia, unde, pe lângă munca sa de la clinică, trata gratis bolnavii din suburbiile Romei.
În 18 august 1978, fiul său Dirk este accidentat grav şi în 7 decembrie moare în braţele tatălui său. La scurt timp doctorul Hamer este diagnosticat cu cancer testicular. Astfel acesta ajunge să facă importantele descoperiri medicale, care vor revoluţiona medicina. În octombrie 1981 doctorul Hamer îşi prezintă descoperirile Universităţii din Tübingen ca teză de post-doctorat. Însă, Universitatea îi respinge munca şi refuză să îi evalueze teza, situaţia sa devenind astfel un caz fără precedent în istoria Universităţii. La scurt timp, doctorul Hamer a primit un ultimatum din partea clinicii Universităţii: ori renunţă la teoriile sale, ori contractul de muncă nu îi va mai fi reînnoit. Acesta a ales să re retragă, continuându-şi cercetările. Mai multe încercări de a-şi deschide o clinică privată au eşuat. Scrisorile către autorităţi ale pacienţilor doctorului Hamer au rămas fără răspuns.

În 1985, după 29 de ani de căsnicie şi după ce a crescut patru copii, Sigrid Hamer a murit. Hărţuirile doctorul Hamer au culminat în 1986, când o instanţă i-a interzis să mai practice medicina. În ciuda faptului că descoperirile sale ştiinţifice nu a fost niciodată contrazise, doctorul Hamer a pierdut la 51 de ani dreptul de a practica medicina, pentru că a refuzat să renunţe la cercetările sale despre originea cancerului şi a refuzat să se conformeze principiilor medicinii clasice. Fără licenţă medicală, doctorul Hamer s-a bazat pe un alt medic pentru a obţine tomografii şi date despre pacienţii săi. În 1987 acesta analizase deja peste 10.000 de cazuri şi astfel avea baza practică pentru a-şi susţine descoperirile. Între timp, presa şi sistemul medical nu s-au dat în lături de la nimic pentru a-l ataca şi a-i minimaliza descoperirile. Tabloidele şi „experţii” medicali l-au catalogat pe Hamer drept şarlatan, vindecător auto-proclamat, lider de cult, şi chiar un criminal nebun care ar fi refuzat bolnavilor săi tratamentul convenţional „salvator”.

În 1997, dr. Hamer a fost arestat şi condamnat la 19 luni de închisoare, pentru că a tratat trei persoane fără a avea licenţă de medic. Când doctorul Hamer a fost arestat, poliţia a cercetat dosarele pacienţilor săi. Unul dintre procurorii care conducea ancheta împotriva sa a recunoscut în timpul procesului că, după cinci ani, din cei 6.500 de pacienţi cu cancer în ultima fază ai dr. Hamer, 6.000 sunt încă în viaţă. În mod ironic, oponentul său a oferit statisticile care dovedesc succesul extraordinar al Noi Medicini Germane. Pentru a vă face o idee, în cazul tratamentelor oferite de medicina convenţională pentru bolnavii cu cancer în ultima fază, rata de supravieţuire este sub 5%.
Până în ziua de azi, Universitatea din Tübingen refuză, în ciuda a două ordine judecătoreşti (din 1986 şi 1994) să testeze munca dr. Hamer. În mod similar, medicina oficială refuză să aprobe aplicarea descoperirilor făcute de dr. Hamer, în ciuda numeroaselor verificări realizate de către medici şi asociaţii profesionale.  
În 9 septembrie 2004, dr. Hamer a fost arestat de la domiciliul său din Spania, în urma unei sentinţe date de o instanţă din Franţa, în lipsa acestuia. Acuzaţia era „propagandă realizată împotriva ştiinţei medicale şi instigare în favoarea Noii Medicini, cu scopul practicării sale”. A fost găsit vinovat de „fraudă şi practicarea ilegală a medicinei” şi condamnat la 3 ani de închisoare. După un an şi jumătate petrecut în detenţie într-o închisoare franceză, acesta a fost eliberat în februarie 2006. În martie 2007, dr. Hamer a fost obligat să părăsească Spania. Acesta trăieşte acum în Norvegia.

Mai multe despre munca doctorului Hamer puteţi afla de pe site-ul său.

Citiţi şi :
Fiinţa umană îşi poate controla stările psiho-mentale controlându-şi undele cerebrale
Puterea vindecătoare a stărilor benefice

yogaesoteric
22 aprilie 2009