O viziune yoghină asupra stării de succes deplin

de Monica Dascălu


Succesul implică să reuşim să ducem la bun sfârşit o activitate, un proiect sau chiar o acţiune. Spunem că am îndeplinit acea acţiune cu succes dacă am finalizat-o exact aşa cum ne-am propus (sau de ce nu, chiar mai bine). Mai precis, succesul implică la modul propriu efectiv o reuşită într-o anumită direcţie în care am acţionat sau am întreprins ceva şi nu se poate obţine nefăcând nimic. De regulă, ideea de succes este asociată mai ales proiectelor de anvergură, acţiunilor de durată, complexe, care necesită eforturi şi adeseori depăşirea anumitor obstacole. Este nostim şi de-a dreptul nepotrivit să spunem că „am mâncat cu succes, sau am dormit cu succes, sau am făcut amor cu succes”, dar pe de altă parte dacă încă exersăm practicarea continenţei sexuale şi tocmai am reuşit o fuziune amoroasă extraordinară cu continenţă perfectă, suntem îndreptăţiţi să spunem că am avut un mare succes. Alt exemplu: dacă reuşim câteva zile la rând să nu manifestăm niciodată sub nicio formă orgoliu, acesta este un extraordinar succes spiritual.

În zilele noastre, oamenii au o noţiune complet deformată şi pervertită despre succes. Ei îşi imaginează că succesul este dat de bani, bunuri materiale, poziţie socială şi eventual relaţii. Ca yoghini, ştim că toate acestea sunt efemere şi nu sunt cheia unei fericiri durabile; ele nici nu ne ajută să ne transformăm, nici nu ne apropie de Dumnezeu. Yoghinii nu sunt nicidecum de acord cu ideea că „scopul scuză mijloacele” căci „binele nu face rău şi răul nu face bine”.

O fiinţă angrenată pe o cale spirituală autentică urmăreşte în permanenţă să se implice numai în activităţi care sunt eminamente benefice, în acţiuni care sunt binefăcătoare şi altruiste şi atunci când face aceasta ea trebuie să fie capabilă să le ducă la bun sfârşit cu succes. Un adevărat yoghin urmăreşte permanent să se pună cât mai bine în acord cu voinţa cea tainică a lui Dumnezeu şi să acţioneze cât mai des făcând voia lui Dumnezeu. A trăi în acest fel, fără a face niciun compromis (adică fără a face niciodată, niciun pic, nicidecum, ceea ce ştim că nu este bine să facem), este o extraordinară provocare pentru noi toţi.

În practica spirituală, succesul apare de fiecare dată atunci când reuşim să ducem la bun sfârşit un TAPAS, atunci când reuşim să atingem anumite realizări pe care ni le-am propus, atunci când reuşim să ne menţinem în stări exemplare de comuniune cu diferitele atribute dumnezeieşti (de exemplu, să iubim fără măsură, să fim exemplar de umili) etc. În ceea ce priveşte activităţile şi proiectele noastre pe care le avem în cadrul social, trebuie să urmărim întotdeauna să acţionăm numai cu consacrare şi mai ales să nu facem niciun compromis. Atunci când ducem la bun sfârşit aceste acţiuni şi proiecte care sunt bune şi care nu implică nicio componentă nefastă, vom experimenta din plin, atunci când le finalizăm în mod adecvat, starea de succes. De altfel, să nu uităm că în tot ceea ce realizăm benefic şi divin integrat, „succesul este încununarea operei”. Spunem că succesul nostru este deplin dacă am reuşit în totalitate să ne atingem scopurile aşa cum am intenţionat.

În KARMA YOGA, yoga acţiunii altruiste şi detaşate, succesul este o condiţie esenţială şi obligatorie. Deoarece noi îi oferim lui Dumnezeu fructele acţiunilor noastre şi acţionăm în mod explicit pentru a-i ajuta pe alţii, dacă nu finalizăm cu succes acţiunile sau dacă ele nu au efectul scontat, ne confruntăm cu un non-sens. A fi detaşaţi nu înseamnă deloc că nu contează ce rezultate avem. A acţiona în mod divin integrat implică să urmăm cât mai îndeaproape modelul divin, iar despre Dumnezeu Tatăl putem spune cu certitudine că El are întotdeauna succes. Succesul divin este unul dintre atributele dumnezeieşti şi este caracterizat de o energie specifică a cărei frecvenţă de vibraţie nu se modifică niciodată. Acumulând în fiinţa noastră energia specifică a acestui atribut dumnezeiesc, vom fi din ce în ce mai capabili să avem mari reuşite şi succese, atât pe plan profesional, cât şi personal, inclusiv în practica spirituală. Desigur că cel mai mare succes pe care îl poate atinge un yoghin este chiar starea de îndumnezeire (care este totuna cu eliberarea spirituală).

Ca yoghini, este important să ne fructificăm succesele din punct de vedere spiritual. Dacă nu vom face aceasta, ne vom „îmbăta” cu energia euforică a succesului, vom trăi stări de bucurie care apoi se vor dispersa şi toate acestea ne vor amplifica în mod nefast orgoliul. De aceea, este recomandat să savurăm din plin starea de succes, dar să urmărim în acelaşi timp să fim în mod exemplar detaşaţi. Este firesc ca pentru fiecare succes să manifestăm şi o exemplară stare de recunoştinţă faţă de Dumnezeu. Dacă vom urmări întotdeauna să dublăm savurarea succesului cu trăirea unei stări veritabile de umilinţă, avem toate şansele să fructificăm acest succes şi el să reprezinte pentru noi o impulsionare spirituală considerabilă. Dacă ne-am confruntat cu unele dificultăţi şi obstacole majore şi le-am depăşit cu bine, vom trăi deopotrivă o stare de triumf spiritual.

Printre factorii care favorizează succesul sunt optimismul, îndrăzneala, energia lăuntrică de care dispunem, capacitatea de a face eforturi, tenacitatea, manifestarea unor intenţii clare şi ferme etc., precum şi rezonanţa cu atributul dumnezeiesc al succesului divin. Fiecare nou succes pe care îl atingem, mai ales dacă este fructificat din plin din punct de vedere spiritual, ne face tot mai capabili să avem noi şi noi succese.

Citiți și:

Sugestii benefice pentru armonie, succes şi sănătate

Fericiri mici cu efecte surprinzător de mari

 

yogaesteric
8 august 2014

 

Also available in: Français

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More