Oameni de știință de la OMS afirmă că nu există „nicio dovadă” că vaccinurile împiedică circulația covid-19

Auziţi aproape peste tot că este foarte important să vă vaccinați… dar aceasta nu are legătură cu eficacitatea pseudo-vaccinului împotriva acestei pseudo-pandemii!

Din punct de vedere tehnic, nimeni nu are idee ce face acest pseudo-vaccin! Iar medicii care recită din maculatura Agenției Europene pentru Medicamente, care emite autorizații pe baza maculaturii primită de la producătorii Big Pharma, sunt niște nulități sau, mai degrabă, niște criminali.

Nu cred că avem nicio dovadă cu privire la vreunul dintre vaccinuri pentru a fi siguri că acestea vor împiedica oamenii să contracteze infecţia și, prin urmare, să o răspândească”, spune Soumya Swaminathan, cercetător şef la OMS.

OMS se află în centrul mecanismului proiectului Great Reset și chiar și unii dintre specialiștii săi oficiali nu îndrăznesc să afirme ceea ce știu că va fi nevoie să retracteze peste câteva luni, când vor apare consecințe catastrofale și zeci de mii dacă nu milioane de oameni distruși.

Practic, toată această poveste cu vaccinarea este complet halucinantă. Medici OMS dau interviuri în care spun că nimeni nu știe mai nimic despre aceste vaccinuri, în timp ce autoritățile, într-o stare de demență colectivă, accelerează toate motoarele înspre sfârșitul oamenilor și al națiunilor.

Întregul sistem occidental vaccinează milioane de oameni cu acest produs despre care nu se știe mai nimic, nici dacă protejează de infecţia cu coronavirus, nici ce efecte secundare are pe termen mediu şi lung.

Aveți mai multe șanse de supraviețuire la ruleta rusească, cinci din șase șanse să scăpați cu viață.

Citiţi și:
Păziți-vă de aceste vaccinuri, ca de foc! – avertizează presa străină (I)
Dr. Rareș Simu, medic specialist în imunologie «Vaccinarea are apoi efecte nefaste chiar si asupra unui sistem imunitar sănătos»
Noi dovezi ale faptului că aşa-zişii «Iluminaţi» se folosesc masiv de ştiinţa biologiei şi a geneticii pentru a reduce populaţia globului (II)

yogaesoteric
29 martie 2021

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More