Operațiunea „prăjirea creierelor” aduce zeci de miliarde profit. Tinerii americani, păcăliți de „siguranța” consumului de canabis legalizat

Consumul regulat de canabis la vârsta de 20 de ani poate provoca leziuni permanente la nivelul creierului, iar legalizarea acestuia în unele state din SUA a sugerat în mod greșit multora că acest drog este sigur, a declarat directoarea National Institute on Drug Abuse.

Dr. Nora Volkow, care conduce institutul de aproape două decenii, a avertizat că interesul pentru canabis în rândul tinerilor adulți reprezintă o „preocupare” și a cerut mai multe cercetări „urgente” privind „potențialele riscuri pentru sănătate” pentru această categorie de vârstă.

Legalizarea face drogul mai „atractiv”

Agenția sa – care face parte din National Institutes of Health – a dezvăluit că un număr record de tineri cu vârste cuprinse între 19 și 30 de ani consumau canabis în 2021.

Numeroase studii au avertizat că utilizarea regulată a canabisului poate afecta dezvoltarea creierului – care continuă până la vârsta de 20 de ani – și că este mai probabil ca cei care îl consumă în mod repetat să aibă dificultăți de integrare în comunitate și să se confrunte cu neadaptări sociale, relaționale, dificultăți în dezvoltarea pe plan profesional.

În prezent, canabisul este complet ilegal doar în patru state – Idaho, Kansas, Carolina de Sud și Wyoming, iar în alte 19 state, canabisul a fost aprobat pentru utilizarea lui în scopuri recreative și aproape toate statele i-au dat deja undă verde pentru uz medicinal – de obicei pentru tratarea durerilor cronice.

Experții avertizează că legalizarea drogului a dus la o mai mare acceptare a acestuia în ultimii ani, ceea ce a determinat mai multe persoane să fie receptive în a-l încerca. Stresul provocat de pandemia covid-19 a determinat, de asemenea, creșterea numărului de persoane care îl folosesc.

Volkow a declarat pentru Daily Mail că este posibil ca această creștere a consumului de canabis să fie datorată legalizării acestuia în multe state, făcându-l astfel „mai atractiv”. „Legalizarea nu numai că a facilitat accesul la canabis pentru utilizarea sa regulată, dar a contribuit, de asemenea, la percepția că acesta este un drog «sigur»”, a spus ea.

Volkow a subliniat studiile în care este sugerat faptul că atunci când consumul de canabis se face în mod regulat, în doze mari sau pe o perioadă lungă de timp, el poate duce la probleme de dezvoltare a creierului – scăderea IQ-ului – și psihoză.

De asemenea, ea a subliniat că drogul a fost asociat cu probleme sociale, inclusiv cu o mai mare probabilitate de abandon școlar. Agențiile de sănătate din SUA avertizează de ani de zile că există un „risc real” ca utilizarea canabisului să dăuneze dezvoltării psihice și vieții sociale, poate să declanșeze probleme în relațiile cu ceilalți, în educație și în cariera persoanei care îl consumă.

Îngrijorările oamenilor de știință au fost în mare parte ascunse sub preș, astfel că, mai multe state merg înainte cu legalizarea drogului pentru uz recreativ. Prin urmare, în noiembrie, alte șase state – Arkansas, Maryland, Nebraska, Dakota de Nord și de Sud și Oklahoma – urmează să decidă dacă vor liberaliza, de asemenea, utilizarea acestui drog.

O industrie de 30 de miliarde de dolari

Industria canabisului, în valoare de 30 de miliarde de dolari, susține că administrarea drogului – fie că este vorba de fumat, de vapat sau sub alte forme – poate ajuta la ameliorarea sentimentelor de anxietate sau depresie, a durerii cronice și chiar la combaterea dependențelor.

Dar în statele în care a fost legalizat, mulți părinți spun că de fapt copiii lor au fost conduși într-o spirală a dependenței.

Raportul din luna august al NIDA s-a bazat pe un sondaj efectuat pe 5.000 de tineri dintr-un grup reprezentativ la nivel național, cu vârste cuprinse între 19 și 30 de ani. Sondajul a constatat că 43% dintre respondenți au declarat că au consumat marijuana cel puțin o dată anul trecut, cu un sfert mai mult decât în urmă cu un deceniu.

De asemenea, aproximativ 29% au recunoscut că au consumat canabis în fiecare lună, în timp ce 11% au declarat că au consumat zilnic (frecvență definită în sondaj ca fiind de cel puțin 20 de ori pe lună) – dublu față de nivelul de acum zece ani.

Citiți și:
California a legalizat vânzarea de canabis
Companiile farmaceutice sunt înspăimântate: 80% dintre cei care folosesc canabisul în scop terapeutic nu mai au nevoie de medicamente

 

yogaesoteric
23 octombrie 2022

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More