Origini și tehnici de control al conștiinței: programarea Monarch – o continuare a proiectului MK-Ultra (I)
Origini și tehnici de control al conștiinței de tip Monarch
Programarea Monarch este o metodă de control a conștiinței folosită de numeroase organizații pentru îndeplinirea unor sinistre scopuri ascunse. Este o continuare a proiectului MK-Ultra, un program de control al conștiinței dezvoltat de CIA și testat pe militari și civili. Metodele sunt uluitor de sadice (cu scopul de a traumatiza victima), iar rezultatele așteptate sunt îngrozitoare: crearea unui sclav a cărei conștiință este controlată și care poate fi activat oricând pentru a executa orice acțiune solicitată de către programatorul său. În timp ce presa ignoră această problemă, în jur de 2 milioane de americani au experimentat ororile acestui program.
Acest articol cercetează originile programării Monarch, câteva dintre metodele sale și simbolismul său.
Notă: Acest articol conține elemente care pot afecta emoțional și pot activa supraviețuitorii Monarch.
Programarea Monarch este o tehnică de control al conștiinței care cuprinde elemente ale ritualului satanic de abuz (SRA) și ale tulburării de personalitate multiplă (MPD). Folosește o combinație de date și metode psihologice și neuroștiințifice împreună cu ritualuri oculte în cadrul cărora se creează în interiorul sclavilor o altă personalitate care poate fi activată și manipulată de către programator. Sclavii Monarch sunt folosiți de câteva organizații ce au legătură cu elita lumii în domeniul militar, sclavie sexuală și industria de divertisment.
De-a lungul istoriei, au fost înregistrate mai multe documente care descriau ritualuri și practici asemănătoare controlului conștiinței. Una dintre cele mai vechi scrieri care face referire la utilizarea ocultismului pentru a controla conștiința poate fi găsită în Cartea Egipteană a Morților. Este o alcătuire de ritualuri, studiate din greu de societățile secrete actuale, care descriu metode de tortură și intimidare (pentru a crea traume), utilizarea băuturilor (drogurilor) și vrăjilor (hipnotism), rezultând în cele din urmă înrobirea totală a inițiatului. Alte evenimente atribuite magiei negre, vrăjitoriei și posesiei demonice (când victima este posedată de o forță exterioară) sunt de asemenea strămoșii programării Monarch.
Totuși, de-a lungul secolului XX, controlul conștiinței a devenit o știință în sensul modern al cuvântului, în cadrul căreia mii de subiecți au fost observați și au fost supuși experimentelor, cazurile lor fiind documentate.
Unele dintre primele studii metodice asupra controlului conștiinței bazat pe traumă au fost efectuate de Josef Mengele, doctor care activa în lagărele de concentrare naziste. La început a câștigat notorietate fiind unul dintre doctorii SS care supravegheau selecția prizonierilor care soseau, hotărând cine urma să fie ucis și cine să fie trimis la muncă forțată. Totuși, el a devenit faimos pentru efectuarea unor experimente umane îngrozitoare pe deținuții din lagăre, inclusiv pe copii, pentru acestea Mengele fiind numit „îngerul morții”.
Josef Mengele
Mengele a făcut o serie de experimente oribile în special asupra gemenilor. O parte a muncii sale, totuși foarte puțin menționată, este cercetarea în domeniul controlului conștiinței. Multe dintre documentele cercetărilor sale în acest domeniu au fost confiscate de aliați și au rămas clasificate până în ziua de astăzi.
„Cel mai important programator, probabil ar putea fi denumit părintele programării Monarch, a fost Joseph Mengele, un fost medic din lagărele de concentrare naziste. Mii de sclavi Monarch din SUA l-au avut șef programator pe «Dr. Green» (dr. Josef Mengele).” [Fritz Springmeier, Formula Illuminati pentru crearea sclavilor cu conștiința controlată]
„Faima dr. Joseph Mengele de la Auschwitz a fost cauza principală care a stat la baza dezvoltării Proiectului Monarch bazat pe traumă și a programelor de control al conștiinței MK Ultra ale CIA. Mengele și alți 5000 de naziști sus-puși au fost mutați pe ascuns în Statele Unite și America de Sud la finalul celui de-al Doilea Război Mondial, într-o operațiune denumită «Paperclip». Naziștii și-au continuat lucrul în dezvoltarea controlului conștiinței și tehnologia rachetelor teleghidate, în baze militare subterane secrete. Singurul aspect despre care ni s-a spus a fost lucrul la dezvoltarea tehnicii rachetelor teleghidate cu fosta celebritate nazistă Warner Von Braun.
Criminalii, călăii și mutilatorii ființelor umane nevinovate au fost ținuți discret ascunși, dar ocupați, în sediile militare subterane americane, care treptat au devenit casă pentru mii de copii americani răpiți de pe străzi (aproximativ un milion pe an) și ținuți în cuști de fier cu bare, stivuite de la podea până la tavan, ca parte din «instruire». Acești copii vor fi folosiți pentru a rafina și perfecționa mai departe tehnologiile de control al conștiinței ale lui Mengele. Anumiți copii selectați (cel puțin cei care au supraviețuit «pregătirii») vor deveni viitori sclavi cu conștiința controlată care ar putea fi folosiți pentru mii de diferite operațiuni, de la sclavie sexuală la crime. O parte importantă dintre acești tineri, care au fost considerați consumabili, au fost în mod intenționat măcelăriți în fața (sau de către) alți copii pentru a-i traumatiza pe candidații selectați să se conformeze și să se supună.” [Ken Adachi, Controlul conștiinței. Teroare Extremă]
Cercetarea lui Mengele a servit ca bază pentru ascunderea programului ilegal de cercetare umană al CIA, numit MK-Ultra.
Document MK-Ultra declasificat
Proiectul MK-Ultra s-a desfășurat de la începutul anilor 1950 până la sfârșitul anilor 1960, folosind cetățeni americani și canadieni ca subiecți de test. Dovezile publicate arată că proiectul MK-Ultra includea folosirea mai multor metode pentru a manipula starea conștiinței personale și pentru a schimba funcțiile creierului, inclusiv prin administrarea pe ascuns a drogurilor sau a altor substanțe chimice, pierderea unuia dintre cele 5 simțuri, izolare sau abuz verbal sau psihic.
Cel mai mediatizat experiment efectuat de MK-Ultra a implicat administrarea de LSD unor subiecți umani nevinovați, inclusiv angajați CIA, personal militar, doctori, alți agenți guvernamentali, prostituate, pacienți bolnavi psihic și cetățeni oarecare, pentru a le studia reacțiile.
Cu toate acestea, aria de acoperire nu se oprește însă aici. Experimente care implicau electroșocuri violente, tortura mentală și psihică și abuzul au fost folosite în mod sistematic pe mulți subiecți, inclusiv copii.
Imagine declasificată a unei tinere subiect MK-Ultra, 1961
Cu toate că obiectivele recunoscute ale proiectelor au fost de a dezvolta tortura și metodele de interogare pentru a le folosi pe dușmanii țării, câțiva istorici au susținut că proiectul avea ca obiectiv crearea „candidaților manciurieni”, programați să execute diferite acțiuni cum ar fi asasinate sau alte misiuni sub acoperire.
MK-Ultra a fost dezvăluit de către diverse comisii în anii 1970, printre care și Comisia Rockefeller în 1975. Deși se pretinde că CIA a oprit aceste experimente după deconspirarea de către aceste comisii, câțiva informatori din interior au susținut că proiectul a devenit „secret” și programarea Monarch a devenit succesorul secret al MK-Ultra.
Cea mai acuzatoare declarație emisă de un oficial guvernamental referitoare la posibila existență a Proiectului Monarch a fost cea a lui Anton Chaitkin, în publicația The New Federalist. Când fostul Director CIA William Colby a fost întrebat direct, „Ce știți despre Monarch?”, el a răspuns supărat și ambiguu: „Am oprit proiectul la sfârșitul anilor ʼ60 și începutul anilor ʼ70.” [Anton Chaitkin, Martorii Franklin implică FBI și elitele americane în tortura și uciderea copiilor, The New Federalist]
Programarea Monarch
Deși nu a fost recunoscută niciodată în mod oficial existența Programului Monarch, cercetători importanți au dovedit că a existat folosirea sistematică a traumei pe subiecți pentru a le controla conștiința. Câțiva supraviețuitori, cu ajutorul unor terapeuți dedicați, au reușit să se „deprogrameze” pentru ca apoi să mărturisească și să dezvăluie detalii înfiorătoare ale chinului prin care au trecut.
Sclavii Monarch sunt folosiți în principal de către organizații din umbră pentru a executa operațiuni secrete – „sclavii” sunt antrenați să execute anumite sarcini, nu contestă ordinele, nu își amintesc ce au făcut și, dacă sunt descoperiți, automat se sinucid. Ei sunt țapii ispășitori perfecți pentru asasinatele de la nivel înalt (vezi Sirhan Sirhan), candidații ideali pentru prostituție, sclavie și producțiile de filme private. Ei sunt, de asemenea, păpușile executante perfecte pentru industria de divertisment.
„Ceea ce pot să spun este că acum cred că programarea ritualică prin abuz este răspândită, este sistematică, este foarte organizată, chiar dacă informațiile sunt extrem de ocultate și nu sunt publicate nicăieri, n-au apărut în nicio carte sau talkshow.
Oamenii spun, «Dar care este scopul acestui proiect?». Ipoteza mea cea mai bună este că scopul ar fi crearea unei armate de «candidați», zeci de mii de roboți controlați care vor practica prostituția, vor juca în filme, vor face trafic de droguri, se vor implica în trafic internațional de arme, în tot felul de acțiuni profitabile pentru programatori și își vor îndeplini ordinele și astfel megalomaniacii din conducere cred că vor crea un Ordin Satanic care va conduce lumea.” [D. Corydon Hammond, ph.d]
Programatorii Monarch provoacă traume intense subiecților prin folosirea electroșocurilor, a torturii, abuzului și a manipulării conștiinței pentru a-i forța să se disocieze de realitate – o reacție normală la unii oameni când suferă dureri de nesuportat. Abilitatea subiectului de a se disocia este o cerință majoră și este, de regulă, mai ușor de găsit la copiii care provin din familii cu multiple generații de abuz. Disocierea conștiinței le permite programatorilor să creeze personalități izolate în psihicul subiecților, care pot fi programate sau declanșate după dorință.
„Programarea controlului conștiinței bazat pe traumă poate fi definită ca o tortură sistematică care blochează capacitatea victimei de a procesa conștient (prin durere, teroare, droguri, halucinații, pierderea simțurilor, supra-stimularea senzorială, privarea de oxigen, frig, căldură, amețeli, stimularea creierului și aducerea frecvent în situația de a fi aproape de moarte) și apoi folosește sugestia și/sau condiționarea efectivă (implicând principii de modificare a comportamentului bine stabilite) pentru a implanta gânduri, directive și percepții în subconștient, de multe ori identități disociate induse prin forme noi de traumă, care forțează victima să facă, să simtă, să gândească sau să perceapă diferite aspecte în interesul programatorului. Scopul este ca victima să urmeze ordinele fără a fi conștientă, să execute inclusiv acțiuni prin care să-și încalce total propriile principii morale, convingerile spirituale și voința sa.
Instalarea programelor de control al conștiinței se bazează pe capacitatea victimei de a se disocia, ceea ce permite crearea unor personalități izolate pentru a
«reține și ascunde» programarea. Copiii deja disociați sunt primii «candidați» pentru programare.” [Ellen P. Lacter, ph.d., Relația dintre Programul de control al conștiinței și abuzul ritualic]
Controlul conștiinței Monarch este utilizat în secret de diferite grupuri și organizații, pentru diferite scopuri sinistre. Potrivit lui Fritz Springmeier, aceste grupuri sunt cunoscute drept Rețeaua și constituie stâlpul Noii Ordini Mondiale.
Citiţi a doua parte a acestui articol
Citiți și:
Programarea Mentală – «Asul din mânecă» al organizaţiei criminale a «Iluminaţilor» (1)
Lady Gaga: sinistra marionetă a așa-zișilor „iluminați” (prima parte)
yogaesoteric
14 iunie 2019
Also available in: Français