Oroarea canibalismului

În societatea noastră actuală, în care valorile sunt răsturnate, în care normalitatea, firescul, frumosul, iubirea devin calităţi tot mai rare sau cel putin tot mai timid popularizate de mass-media, își face treptat apariția, sub ochii noştri pasivi, un nou curent de-a dreptul înfricoşător. Este vorba nici mai mult, nici mai puțin decât despre canibalism, pe care o serie de filme şi scrieri caută să îl prezinte ca pe un subiect sau o preocupare interesante şi picante.

Iată mai jos câteva titluri de cărți și filme pe care le menţionăm tocmai pentru a nu vă apropia la ele, cu îndemnul de a vă feri de autori, de regizori şi de actori care nu (mai) sunt normali şi umani, și pot fi consideraţi pe bună dreptate bolnavi psihic.

Un titlu din publicația The New York Times ne duce cu gândul, mai degrabă, la o explozie a bolilor psihice: jurnaliștii americani scriu că „o serie de cărți, emisiuni de televiziune și filme recente care ne dau fiori la stomac sugerează că nu am arătat niciodată atât de delicioși – unii pentru alții”.

Chelsea G. Summers, fostă dansatoare de striptease în America, a scris romanul A Certain Hunger (O anumită foame), despre un critic de restaurant cu un apetit pentru carnea umană (masculină).

Un serial de la Showtime, „Yellowjackets” (numele unor viespi prădătoare, n.n.), este despre o echipă de fotbal feminin de liceu, ce a fost blocată în pădure pentru mai multe luni.

Filmul „Fresh”, lansat pe Hulu în martie 2021, implică un comerț subteran de carne umană pentru cei bogați.

Lapvona, romanul lui Ottessa Moshfegh, publicat în iunie 2021, prezintă canibalismul într-un sat medieval copleșit de ciumă și secetă.

Cartea Tender Is the Flesh (Oferta este carnea), de Agustina Bazterrica, lansată în engleză în 2020 și în spaniolă în 2017, imaginează o societate viitoare care exploatează oamenii ca pe niște vite.

Tot în 2017, „Raw”, un film al regizoarei și scenaristei Julia Ducournau, spune povestea unui student veterinar vegetarian al cărui gust pentru carne escaladează după ce consumă organe crude.

Urmează „Bones and All”, cu Timothée Chalamet în rolul principal. Filmul, despre o dragoste de tinerețe care se preschimbă în poftă de consum uman, este așteptat să fie lansat la sfârșitul lunii noiembrie. Regizorul său, Luca Guadagnino, a numit povestea „extrem de romantică”.

Aceste producții, ce sunt lansate cu finanţări puternice, sunt concepute anume să facă senzație şi să aibă priză mai ales la tinerele generaţii, pe care urmăresc să le deformeze, să le facă să se obişnuiască cu ceea ce este monstruos şi inuman.

Apocalipticele creații vor smiti, cu siguranță, unele ființe slabe și debusolate, dar sataniștii care se află în spatele acestor „opere” nu vor reuşi să corupă întreaga umanitate, oricât de mult vor dori. Dintr-un simplu motiv. Nu sunt de partea a ceea ce Dumnezeu a creat.

Ființele umane sănătoase psihic, echilibrate și cu un minim bun-simț resping instinctiv aceste deviații macabre și ele este necesar să fie semnalate ca atare, pentru a nu ne trezi că vor fi puse în rândul înclinațiilor fireşti în această societate atât de nefirească.

Citiţi şi:
Richard Dawkins ne îndeamnă cu insolență să consumăm carne umană pentru a depăși «tabu-ul» canibalismului
 Insectele ca hrană? Un fleac. Vom fi nevoiți să mâncam cadavre umane, susține cât se poate de serios un cercetător suedez

 

yogaesoteric
12 octombrie 2022

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More