Otrăvirea apelor României şi subjugarea populaţiei

Controlul apei se arată a fi unul dintre obiectivele principale ale oligarhiei internaționale aflate în spatele proiectului Noua Ordine Mondială. Războiul care se duce pentru obținerea controlului asupra resurselor planetei este extrem de dur, dar în același timp bine mascat de mediul politic și media aflate sub stăpânirea acestor indivizi, astfel încât, pentru oamenii naivi, majoritari în toate țările, el este aproape insesizabil.

Grupurile elitiste ale „Ocultei”, de genul Bilderberg, susțin cu un tupeu incredibil că apa reprezintă un bun care trebuie exploatat pentru a obține profit. Declarația criminală a unui Peter Brabeck de la compania Nestle, potrivit căruia „Accesul la apă NU ar trebui să fie un drept public”, trebuie să ne îngrijoreze pentru că subliniază cât se poate de clar obiectivul pe care acești ne-oameni, obsedați de dorința de a deveni stăpânii lumii, îl au.

În acest context, agresiunea fără precedent a companiilor petroliere care vor să exploateze gazele de șist din țara noastră, fie ele occidentale sau rusești, trebuie privită într-o cheie mai complexă.

În primul rând este necesar să subliniem, în special pentru oamenii fără coloană vertebrală care ne conduc destinele, că numai idioții cronici pot să pretindă cu mâna pe inimă că exploatarea gazelor de șist nu prezintă riscul infectării pânzei freatice. Indiferent de studiile contrafăcute, realizate în interesul concernelor interesate, studii care vor să ne convingă că dracul e alb și bun la suflet, adevărul este că exploatarea gazelor de șist prin metoda fracturării hidraulice este o crimă la adresa naturii și a noastră, și toți cei care se fac părtași la aceasta, indiferent din ce poziție, ar trebui condamnați la închisoare pe viață, mai devreme sau mai târziu.

Ținând cont de interesele pe care marii sforari ai planetei le au în legătură cu controlul resurselor de apă, ar trebui să ne întrebăm dacă nu cumva exploatarea gazelor de șist are două ținte:
1. Preluarea pe nimic de către companiile străine (adică ale lor), așa cum este practica în România, a resurselor subsolului țării noastre;
2. Distrugerea pânzei freatice pentru a ne face dependenți de anumite surse de apă, aflate sub controlul lor.

Pentru cei care sunt mai puțin informați, este important de subliniat că o mare parte dintre izvoarele de apă minerală din România sunt deja în proprietatea unor firme străine, majoritatea brandurilor românești de apă minerală având în spate un acționariat din afara țării.

Așa că… imaginați-vă următorul scenariu, foarte posibil în câțiva ani, dacă nu reacționăm cu toată forța pentru a-i opri: pe jumătate din teritoriul țării sondele au pompat miliarde și miliarde de metri cubi de substanțe toxice la câțiva kilometri adâncime. Pentru că este o aberație să pretinzi că această cantitate colosală de mizerii otrăvitoare nu va afecta pânza freatică și solul, imaginați-vă că pe jumătate din teritoriul țării apa nu va mai fi bună de băut nici pentru oameni, nici pentru animale, că plantele vor conține substanțe toxice, ceea ce le va face imposibil de consumat. Ce ar însemna asta? O catastrofă ecologică și umanitară insurmontabilă! O astfel de perspectivă înseamnă migrație și foamete, înseamnă dezastru și pierderi materiale de mii de ori mai mari decât beneficiile aduse de banii câștigați din exploatarea gazelor de șist. Peste toate, pentru cei care vor să instaureze Noua Ordine Mondială înseamnă câștigarea Războiului Apei pe care îl duc împotriva noastră.

Merită să ne asumăm un astfel de risc?!? Cât de nemernici și inconștienți pot fi cei care vor decide în numele tuturor ca acest tip de exploatare să se realizeze, în pofida tuturor dovezilor care incriminează fracturarea hidraulică?

Dacă acest lucru se petrece totuși în România, este pentru că suntem sub ocupația agenților Noii Ordini Mondiale, fie ei români, fie alogeni ascunși sub nume românești. De aceea este posibil ca o țară foarte bogată să aibă datorii imense, ca o țară cu resurse uriașe să nu poată beneficia de ele, ca o țară care poate hrăni încă câteva națiuni să importe majoritatea alimentelor.

Oameni buni, nu, nu este vorba doar de incompetența și ticăloșia parveniților. Nu! Este vorba de o agresiune programatică asupra ființei acestui neam, asupra identității și existenței sale și doar trezirea conștiinței naționale ne mai poate salva, ne mai poate aduna la un loc și ne poate da forța de a ne lua țara înapoi.

În consecință, nu mai așteptați ca alții să scoată castanele din foc pentru voi, nu mai trăiți sub imperiul lui „lasă, și mâine e o zi”! Marea ticăloșie se petrece acum, așa că tot acum trebuie și reacționat! Fiecare așa cum poate, până în ziua în care ceva sau cineva ne va uni cu adevărat pe toți românii!

de Daniel Roxin
Sursa: danielroxin.blogspot.ro


Citiţi şi:

Adevărata faţă monstruoasă a corporaţiei Chevron, despre care guvernanții nu vor să știm
Exploatarea gazelor de şist prin fracturare hidraulică ar putea declanşa un dezastru ecologic în România
Adevăruri ascunse, deranjante si nebănuite despre privatizarea apei
 

yogaesoteric
10 august 2015

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More