Pâine blackout, coaptă fără electricitate, cu lumânări de ceai!

Ce este pâinea blackout? O astfel de pâine nu este doar pentru prepper-și (cei care se pregătesc minuțios să facă față unui colaps generalizat), ci, în primul rând, pentru toată lumea!

Nu știm niciodată ce se va petrece și recent au existat atât de multe discuții despre o pană generalizată de curent. De aceea, este important să fim bine informați cu privire la ce putem face pentru a ne descurca în astfel de condiții.

Video-ul de mai jos ne învață cum putem să coacem pâine fără electricitate sau gaz. Dacă ridicați din sprâncene uimiți, vă asigurăm că rezultatul este o pâine foarte bună și, mai ales, delicioasă.

Pentru a coace pâine cu lumânări de ceai, puteți folosi maxim 500 g de aluat. De asemenea, este important să aveți două vase care să se potrivească unul în celălalt sau să aveți un singur vas în care să încapă confortabil o tavă de copt sau o formă de silicon. Aveți nevoie de suficiente lumânări de ceai (vă rugăm să acordați atenție informațiilor importante din video), care este necesar să aibă o durată de ardere de cel puțin 4 ore.

Așa cum este descris în videoclip, este important să țineți cont de distanța dintre lumânări și oală. Flăcările lumânărilor nu este indicat să atingă fundul oalei, dacă este posibil (iar dacă totuși o fac, nu este chiar atât de tragic). Cel mai bine este ca oala să fie plasată direct deasupra flăcării lumânărilor, nu la distanță.

O oală normală din oțel inoxidabil cu un capac de sticlă este de asemenea potrivită pentru a coace pâinea, doar că poate dura ceva mai mult timp. Un ceaun de fontă este cel mai indicat. Acesta stochează și conduce cel mai bine căldura.

Cu siguranță vă veți amuza punând în practică această metodă, pentru că nu este vorba doar despre pâine, ci și de cât de bun ești la improvizat. Rezultatul este și bun la gust.

În videoclip sunt folosite următoarele ingrediente:

– 450 de grame de făină integrală sau făină de pâine

– 1-2 lingurițe de drojdie uscată

– 1-1,5 linguriță de sare

– 280 ml de apă

Dacă folosiți 500 g de făină, adăugați 300 ml de apă. Restul rămâne la fel.

Făina de grâu sau făina de spelta, tip 405, 550, 630, 1050, sunt cele mai indicate. Făina integrală de asemenea dă rezultate bune. Făina de secară doar proporțional, maxim 15%.

Distracție plăcută și poftă bună!

Citiți și:
Pâinea preparată din aceste ingrediente stopează și inversează procesul de îmbătrânire
Ești pregatit? Fără curent electric, viața la oraș va fi extrem de grea

 

yogaesoteric
27 noiembrie 2022

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More