Pânza de păianjen
Se spune că odată o femeie a fost urmărită prin pădure de niște infractori care voiau să o jefuiască. Femeia a intrat într-o peșteră pe care a găsit-o în calea ei pentru a se ascunde, în speranța de a nu fi găsită.
Infractorii o căutau prin preajma peșterii, iar ea le auzea vocile și pașii. Era extrem de îngrijorată pentru viața ei. Cu puținele forțe pe care le mai avea și cu multă disperare, începu să se roage către Dumnezeu.
„Dumnezeule Atotputernic, spune-le îngerilor Tăi să coboare și să acopere intrarea, ca să nu mă găsească acești tâlhari și să mă omoare.”
În acel moment, îi auzi pe bărbați apropiindu-se de peștera în care se afla și văzu apariția unui păianjen mic.
Micul păianjen a început să țeasă o pânză chiar la intrarea în peșteră.
Femeia privea cu respirația tăiată și începu o altă rugăciune, de data aceasta mai îngrijorată: „Doamne, Ți-am cerut îngeri, nu un păianjen”.
Și a continuat: „Doamne, Te rog, cu mâna Ta puternică pune un zid puternic la intrare, astfel încât oamenii să nu poată intra și să mă omoare”.
Deschise ochii, așteptându-se să vadă un perete de piatră blocând intrarea, dar tot ce putu vedea era micul păianjen care se învârtea pe pânză.
Infractorii ajunseseră foarte aproape de gura peșterii, iar femeia se simțea deja pierdută și își aștepta moartea.
Când răufăcătorii se aflau în fața peșterii, păianjenul acoperise deja întreaga intrare. Femeia, ghemuită într-un colț cu capul acoperit de brațe, auzi conversația:
– Să verificăm și în această peșteră.
– Nu. Inutil, răspunse unul dintre ei. Uite, există o pânză de păianjen! Este imposibil să fi intrat în această peșteră fără să o fi rupt. Să continuăm și să mergem mai departe.
Învățăminte:
Cerem lucruri sau diferite aspecte care din perspectiva noastră umană sunt ceea ce noi considerăm că avem nevoie pentru a ne transforma, dar Dumnezeu ne dă de multe ori acele aspecte mărunte care ulterior pot deveni mari și care ne ajută să ne transformăm cu adevărat.
Uneori cerem ca protecție ziduri care să ne facă să ne simțim în siguranță, dar Dumnezeu ne cere în schimb să avem încredere în El, să lăsăm puterea Lui să se manifeste și ne oferă o pânză de păianjen care ne oferă o protecție mai mare decât un zid.
Dacă am cerut o minune și tot ce vedem este doar o pânză de păianjen, să ne amintim că Dumnezeu știe întotdeauna ce avem nevoie cu adevărat și ne va ajuta întotdeauna după cum merităm.
Dumnezeu niciodată nu greșește, El știe de ce avem nevoie și ce este mai bine pentru noi în fiecare clipă. Atunci când ne abandonăm Lui, permitem să se facă Voia Sa și nu a noastră. Să avem încredere în planul Său și nu ne vom teme niciodată de nimic; să avem o credință de nezdruncinat în El căci suntem parte din Creația Lui.
Citiți și:
Sfânt pustnic: Nu rostiți vorbe multe, ci întindeți mâinile la Dumnezeu și spuneți 7 cuvinte!
Sfaturi despre încrederea în Dumnezeu
O poveste uimitoare despre puterea neînfrântă de a supraviețui și care evidențiază încrederea de nezdruncinat în Dumnezeu
yogaesoteric
21 octombrie 2021