Părerea unui specialist: Nu vă vaccinați!

Medicul german Rod Kleinstörer: „Vaccinurile (anti-covid) NU este necesar să fie administrate!

Bună seara! Mă numesc doctor Rod Kleinstorer. Sunt anestezist, medic la terapie intensivă, medic pentru situații de urgență și specialist în terapia sindromului Spatz. Cred că este timpul ca o mică lumină cum sunt eu în ierarhia socială și din poziția pe care o dețin să mă pronunț asupra problemei actuale, a demenței numite corona și a vaccinării.

Am observat în ultima vreme că mulți oameni, mai ales pacienți în vârstă dintre cei pe care îi consult în calitate de medic de urgențe și cărora li s a administrat un vaccin pe bază de ARN mesager sau vector viral (AstraZeneca), au suferit complicații după inoculare, corelate cu vaccinul cel puțin din punct de vedere temporal: au dureri mari, prezintă simptome evidente de infectare cu corona, deși, cum au susținut mereu oficialii, ar fi fost cazul să fie imunizați.

Și cel mai grav aspect – mulți pacienți au decedat ca urmare a vaccinării sau cel puțin temporal corelat cu vaccinarea. Dacă este vorba de o cauzalitate, se va afla cu siguranță în cadrul cercetărilor care în mod cert se vor desfășura în viitorul apropiat, pentru că prea multe nonsensuri și contradicții există în tot ce se petrece.

Eu însumi nu am acceptat să mă vaccinez pentru că am contractat infecția și după aproximativ zece zile m-am însănătoșit. Şi nici nu mă voi vaccina, în primul rând datorită faptului că un vaccin în general are nevoie de 8-9 ani de probe sau mai mult ca să fie suficient verificat pentru a putea fi considerat sigur.

Și în al doilea rând, de pildă pentru infecția cu HIV, nici după 25-30 de ani de cercetare nu s-a putut găsi vreun ser imunizant, iar acum, deodată, la corona în numai un an s-au pregătit deja 4-5 seruri, ceea ce este cam ciudat.

Eu ca doctor nu pot recomanda pacienților mei aceste vaccinuri. Nu cu conștiința împăcată. Dacă ei vor neapărat aceasta este alegerea lor, nu mă pot opune dacă vor neapărat să se vaccineze… Dar să le recomand eu, nu pot. Chiar nu pot.

Tot ceea ce se petrece este prea suspect, este prea multă confuzie, sunt prea multe variabile, iar partea de cercetare ni se ascunde, este cu totul ocultată. Asta mă pune pe gânduri și mai ales mă înfurie pentru că mă face să cred că nu este un joc cu cărțile pe față!

Solicit colegilor mei să evalueze în mod critic, nu fără discernământ, ceea ce firmele farmaceutice și instituțiile politice caută permanent să ne facă să credem. Din ceea ce se spune oficial, multe poate sunt adevărate, dar multe altele sigur nu sunt.

Ca doctor este necesar să îți pui întrebarea: „Ce este cel mai bine pentru pacienții mei?” Din punctul meu de vedere, tocmai pentru pacienții în vârstă cu multiple afecțiuni – îmi asum declarațiile și mă bazez pe expertiza mea în calitate de doctor – vaccinurile nu este necesar să fie administrate!

La copii la fel. În opinia mea este o abordare perimată numai să te gândești să vaccinezi copiii! Este foarte ciudat că tocmai ei, categoria de vârstă cea mai puțin vulnerabilă față de corona și care manifestă cele mai ușoare simptome, – și care nu transmit boala, deși s-a făcut multă propagandă în acest sens! – de ce este necesar să fie vaccinaţi tocmai copiii?

Este important să ne punem aceste întrebări! Atât ca om politic, mai ales ca om politic responsabil, cât și ca părinte care decide soarta copilului său! Iar un părinte cu conștiința clară gândește responsabil: îmi las copilul vaccinat numai atunci când va fi absolut sigur că vaccinul nu-i va face rău! Dar nimeni de pe lumea asta nu poate garanta aşa ceva! Absolut nimeni!

Încă un aspect foarte straniu este cum sunt ascunse sistematic sau sunt minimalizate multiplele raportări despre complicațiile și reacțiile adverse postvaccinale. Și trag un semnal de alarmă fiecărui om care dorește să se vaccineze: cel puțin să se informeze despre ceea ce urmează să i se petreacă!

Mai fac apel la politicienii cu gândire sănătoasă – și din păcate cred că nu mulți mă vor asculta, pentru că nu primează interesul pentru sănătatea noastră, ci observăm iară și iară și din ce în ce mai puternic că primează interesele financiare, ceea ce este foarte trist, iar pentru profesia noastră e chiar josnic să fii sfâșiat mereu între două idealuri – dar banii nu au nicio legătură cu idealurile –, să fi sfâșiat între aceste două criterii.

Noi în calitate de doctori avem datoria să luăm cele mai bune decizii pentru sănătatea pacienților noștri sau măcar pentru a le alina suferința. Datoria noastă este să nu le administrăm ceva atâta vreme cât nici noi înșine nu știm dacă este bun sau nu.

Niciun politician nu are calificarea să ceară aşa ceva unui doctor! Dar asupra doctorilor exact această presiune se exercită. Politicienii pretind că preiau responsabilitatea medicală, ceea ce consider că este o ticăloșie!

Acum fac aceste declarații publice cu riscul de a ajunge să fiu ridiculizat de colegii mei doctori, când acest mesaj va deveni cunoscut. Dar am ajuns în punctul în care părerile mele și conștiința mea atârnă mai greu în balanță decât frica de eventualele sancțiuni pentru ceea ce susțin.

Vă mulțumesc pentru atenție!

Rod Kleinstörer

Citiți și:
Anatomopatolog german: „Vaccinul este cauza morții în 30-40% din autopsiile celor recent vaccinați
Actorul Florin Zamfirescu, apel dramatic: Nu vaccinați copiii! Nu începeți cu nenorocirea asta!
De ce victimele vaccinurilor au datoria  vorbească. Vaccinații mor sau se îmbolnăvesc grav pe capete. Realitatea este deja în sicriu, cu capacul dat la o parte

 

yogaesoteric
27 martie 2022

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More