Păziți-vă de aceste vaccinuri ca de foc ! – avertizează presa străină (II)


Citiţi prima parte a articolului

Comercializarea spaimei

Programul vaccinării obligatorii contra HPV nu se bazează pe ceva ce amintește de știința veritabilă, ci pe ideea înrădăcinată insistent în mințile oamenilor, transmisă ocazional de la persoană la persoană, aidoma unui virus, cu o viteză în creștere, întrucât mass-media, autoritățile medicale și reprezentanții companiilor farmaceutice mereu repetă această idee. Care idee anume? „HPV provoacă cancerul de col uterin, de aceea vaccinul contra acestui virus poate opri boala în evoluție și salva viațaˮ. Dar această ipoteză nu are suport științific real. Ea este mai mult un fel de folclor urban, fără a fi susținută de un fapt științific.

Există, de asemenea, convingerea că această idee este sugerată de către cei care obțin profituri financiare din vânzarea vaccinurilor (companiile farmaceutice care produc și comercializează vaccinul contra HPV). În cazul de față o asemenea companie farmaceutică este Merck — o corporație puternică, cu trecut dubios, un trecut bogat în acuzații de umflare artificială a prețurilor, evaziune fiscală (compania a deschis conturi offshore pentru a nu achita impozite de miliarde de dolari în SUA), piraterie deschisă și tăinuire de mărturii nefavorabile despre preparatele sale.

Nu încape îndoială că fără anumite restricții etice Merck este capabilă de un fals medical de proporții. Și este gata să-l comită. În baza datelor din articol, vaccinarea obligatorie a fetelor cu Gardasil pare cea mai obraznică escrocherie medicală dintre cele comise de companie.

Site-ul newstarget.com crede că în prezent Merck este atrasă în falsul medical și că ea a influențat demnitarii din Administrația SUA și din autorităţile de sănătate ale statului, i-a corupt sau i-a atras prin alte metode în susținerea schemei enorme de comercializare a vaccinului, care în cel mai bun caz este inutil, iar în cel mai rău – periculos. Prevenirea cancerului de col uterin nu are nimic în comun cu comercializarea și prescrierea Gardasilului, iar întreaga companie de vaccinare obligatorie cu acest vaccin ține în exclusivitate de marketing și comerț.

Marketingul vaccinului contra HPV este o clasică „comercializare a boliiˮ: extinderea spaimei față de boală ca metodă de a pune la colţ pacientul care caută „soluția”, devenită brusc accesibilă și asigurată de aceeași companie farmaceutică care a sprijinit din start zvonurile despre boală.

Zarva din jurul cancerului de col uterin și a Gardasilului este un caz clasic de marketing pe spaimă, planificat pentru a le trezi consumatorilor temeri așa de mari, astfel încât în urma vociferării în spaţiul public a acestei spaime să apară legislația care să facă această vaccinare obligatorie.

Vaccinurile antiHPV

Atât Gardasil cât şi Cervarix au fost testate prin teste clinice de către companiile producătoare. Pentru cercetare au fost selectate femei care nu aveau infecţie HPV (dovedită prin analize specifice), care de asemenea nu aveau leziuni ale colului uterin și nici numeroși parteneri sexuali, cu alte cuvinte, cele care aveau cea mai mică probabilitate de a dezvolta cancer de col. Vârsta femeilor din grupul experimental era cuprinsă între 15-25 ani, vârsta indicată pentru acest vaccin fiind de 9-26 ani.

Cele trei doze de vaccin contra virusului papiloma uman care sunt recomandate de companiile farmaceutice este necesar să fie administrate timp de 6 luni astfel: prima doză în ziua fixată, a doua doză la 2 luni, a treia doză după 6 luni de la prima administrare (conform MIMS).

Studiul Merck a durat 4 ani, iar cel al companiei Glaxo Smith Kline 2 ani și 3 luni. La prima etapă a testării clinice au fost vaccinate 768 persoane în studiul Merck și doar 560 în cel al companiei Glaxo Smith Kline. Participantelor li s-a administrat vaccinul intramuscular. Testele celor două companii au fost foarte asemănătoare ca design.

După aceste investigaţii a urmat un studiu vast, cu participarea a 20.541 de femei, cu vârste între 16 și 26 ani. Acestea au fost monitorizate timp de 14 zile după administrarea vaccinului sau a placebo (cu conținut de aluminiu). Reacțiile post-vaccinale au inclus dureri de cap, greață, diaree, vomă, oboseală, dureri abdominale, amețeli, mialgii (dureri musculare). Au fost raportate ca reacţii adverse la vaccin: boli autoimune ca artrita juvenilă, artrita reumatoidă, artrita reactivă. Au existat femei care au fost vaccinate în primele 30 de zile de la debutul sarcinii (probabil nu ştiau încă de prezenţa sarcinii). S-a dovedit că o parte dintre acestea au născut copii cu defecte congenitale.

O cercetare de durată a siguranței vaccinului antiHPV sau a posibilelor interacțiuni cu alte vaccinuri administrate în aceeași perioadă, nu s-a efectuat. Dacă vaccinul antiHPV este administrat concomitent cu cel contra hepatitei В și/sau a DPT, influența acestora asupra sănătății femeii este greu de apreciat. De asemenea, vaccinul nu a fost evaluat din punct de vedere al potențialului cancerigen (capacitatea de a provoca cancer).

Autoritatea SUA pentru verificarea produselor alimentare și a medicamentelor – FDA, Food and Drug Administration, a elaborat doar o atenţionare minimală privind vaccinul antiHPV: „Femeile care suferă de alergie la drojdie sau oricare altă componentă a vaccinului nu este indicat să folosească Gardasilˮ.

Vaccinul vizează milioane de femei și fete din lumea întreagă, însă cercetările asupra lui au cuprins mai puțin de 0,01% din populația pentru care vaccinul este prezent pe piață. În procesul de cercetare a vaccinului au fost alese loturile de femei pe care acesta să fie testat, astfel că s-au admis în studiu în special „femeile tinere care nu au fost infectate de niciunul dintre cele 4 tipuri de HPV din vaccinˮ.

Pe site-ul Institutului Național al Cancerului din SUA se arată că în urma studiului niciuna dintre femeile care au primit trei doze de vaccin nu a dezvoltat infecția HPV cu tulpina HPV16 (până la finalul studiului, care nu a durat mult). Însă „22 de femei au dezvoltat anomalii celulare ale ţesutului colului uterin, care se pot solda cu cancerˮ. În plus s-a observat că „vaccinul nu oferă protecție contra altor tipuri de HPV, care pot cauza cancerˮ. De asemenea „nu se știe dacă protecția contra HPV16 este de lungă duratăˮ. Se precizează că acest vaccin „nu previne apariția cancerului din infecția HPV16 deja existentă în clipa vaccinării”.

Reprezentanții autorităților de sănătate afirmă că utilizarea vaccinului antiHPV nu înseamnă că nu va mai fi necesar să fie făcut testul Papanicolau, ci doar că e posibil ca el să fie făcut mai rar ca în prezent (la fiecare 2 ani).

În Australia…

Autorităţile de sănătate au anunțat recent că „Australia ocupă locul 2 privind cel mai scăzut număr de cazuri de cancer de col uterin și înregistrează cel mai mic nivel de mortalitate din cauza cancerului în lume”. Autoritățile federale din Australia cheltuiesc anual peste 90 milioane de dolari pentru a efectua examinări tip screening ale femeilor, privind cancerul de col uterin. Autorităţile afirmă că Australia va cheltui 436 milioane de dolari pentru a oferi un vaccin gratuit fetelor și femeilor între 12 și 26 ani. Era în discuție și vaccinarea băieților.

Cu toate datele ştiinţifice şi clinice – ca reacţii post-vaccinale – existente în prezent, precum şi cu reacţiile autorităţilor japoneze şi columbiene privind vaccinarea antiHPV (interzicerea vaccinării), este uimitoare decizia autorităţilor australiene, nu credeţi?

O speranță iluzorie

În SUA, cancerul de col uterin afectează anual cca 13.000 femei. Ca urmare a acestei boli, cca 4.000 de femei mor anual. În lume, această boală face anual o jumătate de milion de victime, şi anual mor 225.000 de femei ca urmare a cancerului de col. În anul 2002, în urma acestei boli, în Australia au decedat 131 femei. În anul 1970 a fost lansată ipoteza că cancerul de col uterin este cauzat de virusul herpes simplex (HSV), transmis prin contact sexual. Presupunerea se baza pe cercetările populaționale. În anul 1980 a apărut altă opinie, acceptată și în prezent, cum că cancerul de col uterin ține de transmiterea virusului papiloma uman (HPV). Dar chiar și Institutul Național al Cancerului din SUA a anunțat că nu a fost depistată o legătură cauzală între acest virus şi cancerul de col.

Grupul virusurilor papiloma umane include peste 100 de tulpini (tipuri), dintre care doar 30 au legătură cu cancerul de col uterin. În anul 1992 specialiştii în biologie moleculară Peter Dewsberg și Jody Schwartz de la Universitatea California au descoperit că persoanele cu cancer de col uterin sunt mai vulnerabile la infecția genitală cu HPV şi HSV. Ei au pus în evidenţă prezenţa HPV și HSV în celulele cancerului de col, şi au subliniat faptul că existenţa infecției virale nu era considerată cauza cancerului. Studiile realizate până în prezent arată că aproximativ 75% dintre persoanele active sexual este posibil să fie afectate de HPV.

Cu regret, alte cauze posibile ale cancerului – spre exemplu, contraceptivele orale, lubrifianții, spermicidele și alte substanțe toxice asemănătoare celor care sunt conținute în obiectele de igienă personală, nu sunt studiate, din contră, sunt ignorate. De asemenea, prea puțină atenție se atrage asupra alimentației, a modului de viață, a bunăstării emoționale, a respirației corecte, a somnului bun, a exercițiilor fizice și a procedurilor acvatice, ca pârghii importante în prevenirea cancerului sau în tratarea lui.

Publicat în anul 2003, studiul cercetătorului australian Mike Adams conține concluzia că insuficiența de seleniu și zinc poate fi un factor de risc în dezvoltarea cancerului de col uterin. „Pare lipsit de logică și prea simplu ca un vaccin să prevină cancerul. Eu cred că acest vaccin este încă o speranță iluzorie de a reduce posibilitatea dezvoltării cancerului și un pretext minunat de obținere a veniturilor pentru autorii și producătorii acestui vaccinˮ – concluzionează autorul articolului.

Citiţi şi:
HPV şi vaccinarea anti-HPV. Reacţii adverse şi reacţii ale autorităţilor (I)
Industria farmaceutică (III). Muşamalizările sunt «o practică comună» pentru companiile farmaceutice


yogaesoteric
20 ianuarie 2020

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More