Percepţia mistică a sunetelor şi a hiperspaţiului

În absenţa egoului, în momentul sacru al tăcerii care este atunci trăită în faţa misterului profund al fiinţei, avem acces la percepţia mistică a sunetelor şi a hiperspaţiului

de profesor yoga Gregorian Bivolaru

Pe parcursul vieţii spirituale, arta noastră de a asculta, de a vedea, de a percepe şi de a simţi se modifică o dată cu elevarea nivelului conştiinţei noastre individuale. Aceasta reiese atât din învăţăturile înţelepciunii antice, cât şi din cele mai avansate teorii ştiinţifice moderne. Ascultarea mistică a sunetelor şi viziunea interioară a hiperspaţiului sunt mult diferite de ascultarea şi vederea obişnuite. Ele sunt mult mai complete, mai vii, mai ales pentru că depăşesc limitele percepţiilor senzoriale obişnuite. Ele înglobează straturi subtil energetice ale Macrocosmosului şi ale fiinţei umane care scapă, de obicei, organelor de simţ fizice.

Aspectele subtile din Macrocosmos sunt la fel de reale ca şi acelea pe care le percepem în mod obişnuit în lumea fizică. La începutul mileniului al III-lea, ştiinţele de vârf (cum ar fi, spre exemplu, fizica lui David Bohm) recunosc şi ele ceea ce înţelepţii Orientului au susţinut de mii de ani, şi anume faptul că Macrocosmosul este multidimensional. Doar o mică parte a lui este reprezentată de universul nostru fizic. Laureatul premiului Nobel, Abdous Salam, postulează şi el existenţa unui univers ce înglobează în mod simultan şapte sau nouă dimensiuni. Lumea fizică nu este decât o coajă de câţiva milimetri, care este situată pe suprafaţa marelui arbore al vieţii universale, ale cărui profunzimi sunt insondabile cu mijloacele fizice obişnuite.

Percepţia mistică a sunetelor şi viziunea interioară a hiperspaţiului implică înainte de toate funcţionarea şi unificarea armonioasă a tuturor nivelurilor energetice şi a tuturor dimensiunilor subtile ale structurii complete a fiinţei umane. A limita această structură complexă doar la un ansamblu fizico-chimic şi a asimila conştiinţa cu simple reacţii moleculare este extrem de simplist, limitat şi nereal.

Aşa cum declara şi fizicianul David Bohm, de la Universitatea din Berkeley, conştiinţa şi inteligenţa sunt, de fapt, anterioare creierului, iar creierul este în realitate structura fizică ce le permite manifestarea şi exprimarea în planul fizic. Această opinie este din ce în ce mai mult împărtăşită şi de alţi savanţi, cum ar fi laureatul premiului Nobel, John Eccles şi savantul R. Sperry, care sunt amândoi specialişti în neuro-fiziologia creierului.

Ştiinţa modernă şi spiritualitatea milenară au aceeaşi viziune unitară

Majoritatea tradiţiilor spirituale vorbesc de mii de ani despre existenţa unui univers (Macrocosmos) pluridimensional care este alcătuit din niveluri diferite de energie care au frecvenţe predominante de vibraţie. Acestea se împart în mai multe straturi care se întrepătrund şi interacţionează. Fiecare asemenea strat are legile sale specifice, care adesea sunt foarte diferite de cele care ne sunt cunoscute nouă. Nivelurile periferice care sunt apropiate de lumea materială constituie nivelul psihic. Ele sunt în general caracterizate de energii, forme, culori şi sunete specifice.

Nivelurile profunde de existenţă sau, cu alte cuvinte, cele mai elevate, sunt în întregime eliberate atât de condiţionările spaţio-temporale, cât şi de limitările care sunt impuse de existenţa formei. Tocmai de aceea ele ies din sfera posibilităţilor obişnuite de reprezentare mentală sau verbală.

Esenţa Dumnezeiască Supremă de la care provin în realitate toate lucrurile şi toate fiinţele a fost numită de înţelepţii yoghini „Pură existenţă – Pură Conştiinţă – Pură Beatitudine”, (Sat-Chit-Ananda).

Celebrul fizician David Bohm şi cercetătorul R. Weber au ajuns deja la o concluzie neobişnuită pentru ştiinţă, dar care este recunoscută de mistici: esenţa ultimă a Macrocosmosului este o nesfârşită energie a iubirii şi un câmp de conştiinţă atotcuprinzător, infinit. Ne aflăm aici în „Inima universului”, ce corespunde „bazei unice a lumii” care este evocată în textele budiste.

Aceasta corespunde lui Brahman sau Dumnezeu din înţelepciunea antică indiană. Termenul Brahman provine din rădăcina sanscrită „Brih”, care înseamnă creaţie. Fizicienii gnostici ai ştiinţei contemporane consideră că la acest nivel ultim se află „un câmp de creaţie pură” care este intim legat de Conştiinţa Infinită şi Atotputernică.

Sunetul tainic primordial răsună în inima universului

Din aceste profunzimi luminoase ţâşneşte neîncetat Sunetul Sunetelor, Sunetul tainic primordial, care le înglobează şi le determină pe toate celelalte. Acesta este Sunetul enigmatic care poate fi auzit de cei care, depăşind vacarmul sunetelor obişnuite, fizice sau psihice, ajung la liniştea interioară. Murind atunci faţă de noi înşine ca fiinţe egotice şi limitate, noi ajungem în felul acesta la viziunea inefabilă a unui hiper-spaţiu misterios şi infinit. De aici apare, permanent reînnoit, Sunetul primordial a cărui ascultare permite noii noastre fiinţe, care este astfel profund spiritualizată, să trăiască beatitudinea celei mai glorioase renaşteri, renaşterea în Adevărul Suprem.

Sunetul tainic primordial este întotdeauna prezent. El este mereu „aici şi acum”. El nu se ascultă însă doar cu ajutorul urechilor. El este totdeauna o sursă tainică clară, perpetuu nouă, a tot ceea  ce există, de la infinitul mic, până la infinitul mare al galaxiilor îndepărtate şi al lumilor subtile. Dacă suntem atenţi şi suficient de pregătiţi spiritual, vom putea să îi ascultăm cântecul, care este neîncetat prezent în toate lucrurile, în firul de nisip, în arborele secular, în frumosul trandafir, în firul de iarbă, în picătura de rouă, în transparenţa spaţiului, în profunzimile misterioase ale sufletului nostru.

Sunetul tainic primordial este caracterizat de o vibraţie interioară acauzală şi atemporală. El este o vibraţie fundamentală a tot ceea ce există, a vieţii şi a morţii. Tocmai de aceea el se aseamănă cu o misterioasă Pasăre Phoenix care renaşte mereu.

Sunetul tainic primordial nu este doar un sunet. El înglobează în realitatea sa cu mult mai  mult. Lumina interioară a cestui Sunet tainic ni se revelează prin percepţia interioară supramentală. La acest nivel, descoperim extaziaţi că auzul şi vederea nu mai sunt separate. La acest nivel profund, timpul şi spaţiul nu mai sunt deloc disociate. Fără intervenţia fragmentării arbitrare care este datorată simţurilor umane obişnuite, timpul şi spaţiul există în unitatea fundamentală a unui continuum perfect omogen. Ar fi inexactă prezentarea timpului şi a spaţiului ca fiind într-un continuum. Ele sunt un continuum. În mod asemănător, capacităţile noastre afective şi cele intelectuale sunt separate numai la nivelurile superficiale, grosiere, ele fiind, de fapt, unificate la nivelurile superioare. Unificarea percepţiilor noastre senzoriale se poate realiza în fiecare clipă. Orice moment poate fi pentru noi o şansă fericită pentru atingerea stării de beatitudine, care ni se revelează atunci când trăim intens această unificare.

Natura circumstanţei nu are deloc importanţă. Ea poate fi căderea unei pietre, cântecul unei păsări, frumuseţea soarelui în amurg, bubuitul unui tunet, iubirea copleşitoare şi sinceră. Aşa cum spunea un înţelept taoist: „În fiecare primăvară cireşii înfloresc, dar în această primăvară eu i-am văzut, şi astfel am atins iluminarea.”

Trezirea spirituală se petrece întotdeauna „aici şi acum”

Elementul cel mai important care produce declicul trezirii spirituale constă în capacitatea de a trăi frenetic şi cu adevărat în prezent, rafinarea sensibilităţii subtile şi, mai presus de orice, depăşirea limitelor obişnuite ale conştiinţei noastre egotice. Această stare paradisiacă rezultă atunci dintr-un echilibru natural, armonios, între energiile noastre afective şi cele intelectuale. Aceasta este o stare unitară de „gândire-simţire” care transcende starea obişnuită a fragmentării psihice.

Absenţa acestei fragmentări ne conferă o acuitate deosebită. Când Beethoven spunea că „Audiţia muzicală poate face să ţâşnească focul spiritului,” el vorbea despre această intensitate a trăirilor. În momentul ascultării şi al viziunii interioare, toate simţurile noastre se unifică. Ele se integrează atunci unei percepţii globale prezente, misterioase şi foarte intense. Mesajele obişnuite pe care ni le transmit simţurile obişnuite sunt percepute la nivel fizic, dar acest nivel nu este exclusiv. El este completat şi depăşit de anumite straturi mult mai profunde ale fiinţei noastre. Aceasta se realizează în lumina unei supraconştiinţe fundamentale. Contrastând cu bogăţia supraconştiinţei, limbajul verbal ne apare ca fiind incomplet, sărac şi superficial. De multe ori, formele limbajului verbal sunt chiar obstacole în calea ascultării Sunetului tainic primordial.

La un nivel spiritual profund, elementele obişnuite ale limbajului şi ale conceptualizării sunt depăşite. Limbajul suprem este un contact direct, o trăire spirituală amplă, profundă şi inefabilă a cărei intensitate ne conferă o strălucire ce eclipsează identificările exclusive cu aparenţele materiale.

Cuvintele şi imaginile sunt până la un anumit nivel ajutoare indispensabile care conferă conştiinţei noastre claritate şi precizie. Dar merită să nu pierdem din vedere că această fază este provizorie. Ea nu este un scop în sine. Odată atinsă, ea trebuie să fie depăşită. Itinerariul evoluţiei noastre interioare este mult mai vast. El înglobează transformări constante pe care trebuie să ni le asumăm. Printre acestea se află şi necesitatea transcenderii numelor şi formelor. Elementele care ne-au fost de ajutor până la un anumit moment şi fără de care nici universul, nici noi înşine nu am fi existat, ne apar atunci precum o închisoare. Acest aspect a fost subliniat de marele yoghin Sri Aurobindo astfel: „ Apare un moment în care constatăm că nu mai avem nevoie de suporturi. Pentru că într-un anume sens, atunci „noi” nu mai suntem aici. Baza ultimă (esenţa) a fiinţei noastre ocupă deodată locul principal pe care, în mod natural şi drept, ea trebuie să îl preocupe.”

Toate percepţiile şi trăirile sunt transfigurate

Percepţia mistică a hiperspaţiului şi a Sunetului tainic primordial ne revelează natura misterioasă, fundamentală a Macrocosmosului. La nivelul Sursei din care el emană, nu mai este nevoie de suport. Sursa este ea însăşi suportul. Când auzim Sunetul tainic primordial, personalitatea noastră dispare instantaneu. De fapt, în mod paradoxal, atunci, depăşirea personalităţii nu determină starea de inconştienţă. Dimpotrivă: în absenţa egoului, Adevărul Suprem şi Lumina spirituală ni se revelează în mod spontan.

Într-un interesant dialog cu fizicianul David Bohm, prof. Renee Weber declara că „ depăşirea egoului este un factor necesar pentru sănătatea biologică şi psihică”. Ascultarea mistică a sunetelor a fost la un moment dat subiectul unui dialog dintre marele înţelept Krishnamurti şi P. Jayakar.

Fiind întrebat: „ Ce înseamnă sunetul pentru dumneavoastră?”,  Krishnamurti a răspuns: „Voi auziţi sunetul valurilor, sunetul unui vânt puternic, vocea unei persoane cu care aţi trăit mai mulţi ani şi chiar v-aţi obişnuit cu toate aceste sunete. Dacă nu le ascultaţi aşa cum o faceţi de obicei, sunetul capătă atunci o semnificaţie extraordinară. Atunci ascultaţi toate sunetele din nou… Pot eu oare să ascult fără să fiu distras de cuvinte? Atunci ascultarea mea este completă…”

În timpul ascultării perfecte, observatorul şi observatul, ascultătorul şi ascultatul, spectatorul şi spectacolul există într-un plan secundar în raport cu prezenţa inefabilă a unei Plenitudini interioare beatifice care le înglobează şi le domină. În încântare şi extaz ni se revelează fulgerător minunea Sunetului tainic primordial. Acesta răsună în eternitate în inima tuturor nivelurilor energetice şi în toate dimensiunile pe care neîncetat le pătrunde în mod simultan.

În ascultarea mistică a sunetului, nivelurile fizice şi psihice ale urechii percep, dincolo de undele sonore ale materiei, prezenţa misterioasă a unei întregi lumi interioare care vibrează cu o mare intensitate. Oricare ar fi sursa unui sunet, un clopot îndepărtat, cântecul unei păsări, o voce umană sau motorul unui avion, toate aceste unde sonore se profilează pe fondul unei lumi interioare, extrem de luminoase. Lumea materiei este cea care cristalizează ecourile trecutului.

Materia însăşi nu este decât ansamblul ecourilor reziduale ale Sunetului tainic primordial.
În cursul audiţiei perfecte, moleculele aerului care servesc drept suport undelor sonore până când acestea ajung să fie ascultate, sunt instantaneu transfigurate. Ele ne aduc atunci ceea ce este prezenţa ultimă a Sunetului tainic primordial. În final, creierul care primeşte mesajul sonor iniţial şi însuşi trupul nostru sunt impregnate şi „îmbăiate” de energiile spirituale.

Spaţiul capătă atunci pentru noi o cu totul altă semnificaţie. Percepţia noastră asupra spaţiului se transformă ca prin farmec. El nu se mai măsoară numai prin distanţa care separă fiinţele şi lucrurile. Atunci când privirea noastră se îndreaptă către cerul albastru, acesta nu mai este doar un spectacol exterior uniform, inert şi fără profunzime. Energia ascunsă a spaţiului devine brusc natura noastră: natură spirituală omniprezentă, atotpătrunzătoare, căci Sunetul tainic primordial ne conduce în profunzimile inefabile ale Sinelui Nemuritor (Atman). Spaţiul se transfigurează atunci pentru noi în lumină clară, vie, căci Sunetul tainic primordial este în noi, precum şi în spaţiu, Sursa Surselor.

În acest moment se revelează în noi un nou simţ al atingerii. O nouă facultate tactilă ne permite astfel să devenim sensibili la înalta concentrare de energie a dimensiunilor spirituale ale spaţiului.

Aceasta ne conduce la revelaţia bruscă, neaşteptată şi explozivă a unei comuniuni integratoare cu tot ceea ce există. Totul acolo este lumină, mister, extaz, conştiinţă infinită şi iubire. Conştiinţa cosmică şi lumina interioară ni se revelează astfel în prioritatea lor absolută, ele fiind anterioare în raport cu lumea aparenţelor exterioare.

În lumina ascultării perfecte a sunetelor şi a viziunii hiperspaţiului, contrastele care există între opacitatea obiectelor materiale şi spaţiile care le separă, apar din opoziţia lor tranşantă. Ele se şterg însă în faţa prezenţei unei realităţi mult mai vii şi mai substanţiale din care ele emană şi în străfundurile căreia vibrează primele ecouri ale Sunetului tainic primordial.

După aceea, adeseori, toate sunetele care se oferă ascultării noastre apar ca tot atâtea rechemări către starea de atenţie şi de trăire adevărată, a cărei glorie supremă ne-a fost revelată, stare despre care marele înţelept Krishnamurti spunea că „revelează spontan esenţa, originea tuturor lucrurilor, în raport cu care nimic nu există cu adevărat”. Cei care sunt iniţiaţi în sistemul Laya-Yoga ştiu că dacă realizează în mod consecvent Laya Yoga cu Bija Mantra Aum reuşesc astfel să perceapă Sunetul tainic primordial.                          

Citiţi şi:
AICI şi ACUM: repere fundamentale în practica yoga
Experienţa concretă a Iluminării

yogaesoteric
iunie 2006

Also available in: Français