Petr Pavel, noul președinte al Cehiei, fost general în cadrul NATO, este susținător al adoptării monedei euro și al „căsătoriilor” homosexuale
Petr Pavel, fost general în cadrul NATO, l-a învins decisiv pe miliardarul populist Andrej Babis la alegerile prezidențiale din Republica Cehă, desfășurate recent.
Pavel, în vârstă de 61 de ani, a luat locul lui Milos Zeman. Se așteaptă că alegerea sa să consolideze orientarea către Occident a țării, după un deceniu de mandat al lui Zeman, scrie apnews.com.
Cu toate buletinele de vot numărate de Biroul de Statistică din Cehia, Pavel a obținut 58,3% din voturi, față de 42,7% pentru Babis. Prezența la vot a fost puțin peste 70%, o prezență-record la alegerile prezidențiale. Babis a recunoscut înfrângerea și l-a felicitat pe Pavel. Acesta a cerut susținătorilor săi „să accepte că am pierdut și că avem un nou președinte”.
Pavel, care a candidat ca independent, este fost președinte al Comitetului militar al NATO, cel mai înalt organism militar al alianței. Este un susținător ferm al sprijinului militar și umanitar oferit de Republica Cehă pentru Ucraina și susține importanța apartenenței țării la Uniunea Europeană și NATO. De asemenea, Pavel este în favoarea adoptării monedei comune euro și a politicilor progresiste precum căsătoria între homosexuali, potrivit nytimes.com.
Pavel a declarat că plănuiește să viziteze Slovacia și Ucraina, acestea fiind primele sale călătorii în străinătate în calitate de președinte. El a mai spus că va merge și în Polonia pentru a-l asigura pe președintele Andrzej Duda că țara sa își respectă pe deplin angajamentele NATO și principiul apărării colective, al alianței.
Președintele Ucrainei Volodimir Zelenski l-a felicitat pe Pavel într-o postare pe Twitter scrisă în cehă, în care a adăugat că așteaptă cu nerăbdare cooperarea lor strânsă. Războiul din Ucraina a fost o temă centrală a campaniei prezidențiale. Babis s-a prezentat ca susținător al păcii și l-a descris pe Pavel drept instigator la război, făcând referire la trecutul său militar.
Citiți și:
Asta da democrație! Cehia, Slovacia și Letonia au amenințat cu închisoarea cetățenii care își exprimă sprijinul pentru Rusia
Viitorul în Răsăritul European
yogaesoteric
21 martie 2023