Postmodernismul, provocare la morala creştină (III)

Citiți a doua parte a articolului

New Age

Sincretismul religios al noii epoci (New Age), promovat uneori chiar de creştini, ameninţă cu dispariţia adevărului persoanei umane, ţintind direct primul nivel, cel teologic. Prin relativizarea creştinismului şi prin încercarea de amestecare a sa cu alte religii şi concepţii religioase, urmăreşte să facă să dispară adevărul despre Dumnezeu ca Persoană şi despre comuniunea Sa personală cu lumea, ştiut fiind că aceasta constituie esenţa creştinismului. Diferitele religii şi creştinismul sunt percepute şi abordate ca simple mijloace de reglare psihologică a omului.

Pe de altă parte, globalizarea contemporană, care face parte din sistemul ideologic al adepţilor noii ordini mondiale, ameninţă adevărul despre persoană la nivel antropologic, ducând la dispariţia lui efectivă. Această mişcare vede lumea ca pe un material omogenizat, nesocoteşte principiile, valorile şi particularităţile sale şi consfinţeşte domnia atotputernică a banului.

Globalizarea este un fenomen complex, ce se manifestă la diferite niveluri. Mulţi îl leagă de economie. Şi aceasta este logic, deoarece la nivelul economiei şi mai ales la nivelul economiei financiare, globalizarea a prezentat o evoluţie impetuoasă. Această ideologie (globalizarea sau mondializarea) se extinde la toate nivelurile vieţii omeneşti: la cel politic, la cel religios, la cel duhovnicesc şi la cel cultural. Mijlocul prin care se promovează în vremea noastră globalizarea este tehnologia. În zilele noastre, informatica şi mai ales internetul au adus în avanscenă un nou mod de viaţă. Au făcut posibile existenţa unei societăţi instabile care poate să se constituie în afara spaţiului şi care să aibă în vedere numai dinamica timpului; o societate care nu mai este unidimensională, ci adimensională. Astfel, orice manifestare economică, politică sau de alt ordin poate să se realizeze într-un anume timp, fără să se găsească în vreun spaţiu concret. Poate fi realizată de către oameni care comunică între ei, fără să aibă vreo legătură unii cu alţii.

Repercusiunile funeste ale globalizării în ecologie se văd în reaua întrebuinţare a mediului înconjurător, care se face în mod abuziv şi provocator de către cei puternici, cărora nu le pasă de lume, ci urmăresc să realizeze imediat interesele economice, politice sau de alt ordin. Mondializarea are consecinţe corespunzătoare şi în alte domenii ale vieţii sociale, cum ar fi internaţionalizarea violenţei, lărgirea prăpastiei dintre bogaţi şi săraci, exploatarea celor săraci, exterminarea celor nedoriţi, ceea ce duce la situaţii imprevizibile. Pierderea sensibilităţii oamenilor societăţii contemporane nu este străină de fenomenul globalizării.

Globalizarea, însă, nu se întinde numai la nivel macroeconomic, ci pătrunde în toate structurile microsociale, până în însăşi persoana omenească, insuflând duhul său distructiv, care este spiritul banului. Acest duh a existat, desigur, şi în trecut. În vremea noastră, însă, a câştigat o autoritate mondială de necontestat. Astăzi, toate se reduc la bani. Patria, religia, conştiinţa, tot ceea ce are sau de care are nevoie omul, chiar şi omul însuşi este apreciat şi cumpărat cu bani. Spiritul financiar paralizează omul din punct de vedere moral şi-l preface în primitor pasiv al evoluţiilor exterioare. În felul acesta suntem duşi la periferia moralităţii.

Merită o atenţie deosebită punctul de vedere al Sfântului Apostol Pavel formulat atunci când, enumerând diferite stări ale păcatului, cum ar fi curvia, necurăţia, patima şi pofta cea rea, se opreşte la iubirea de arginţi socotind-o drept închinare la idoli (Coloseni 3,5 şi Timotei 6,10). Aceasta înseamnă că prin iubirea de arginţi, omul întrerupe comuniunea cu Dumnezeu şi devine sclavul banului. În felul acesta banul primeşte dimensiuni metafizice. Devine Mamona (Luca 16, 9-13), care se luptă cu Dumnezeu, care robeşte omul şi duce la amoralism.

Acest fenomen nu s-a creat pe neaşteptate, ci a fost pregătit prin procese îndelungate, care au fost sistematizate imediat după cel de al II-lea Război Mondial, prin ideologia dezvoltării economice. Această ideologie a fost pusă în circulaţie în 1948 de preşedintele Statelor Unite ale Americii, Harry Truman, şi a devenit idealul întregii lumi aşa-zise libere.

După prăbuşirea sistemelor comuniste totalitare şi dispariţia temerii de un adversar declarat, în restul lumii s-a creat un gol ideologic şi era firesc să se dorească acoperirea sa. Acest gol ideologic se încearcă a fi acoperit prin ideologia globalizării. În felul acesta omul este chemat să înainteze spre, sau, mai curând, să adere la o societate nouă, internaţională şi nemărginită, care duce la alienarea persoanei şi a vieţii comunitare. Societatea ajunge la stadiul la care nivelează toate diferenţele tradiţionale şi formează omul nou, care, de fapt, numai are nimic sfânt.

În situaţia sa ideală, omenirea se plasează dincolo de aceste separaţii, aşa cum spune Sf. Apostol Pavel: „Nu mai este iudeu, nici elen, nici sclav, nici slobod; nu mai este nici bărbat, nici femeie; şi toţi sunt una în Hristos Iisus” (Galateni 3,28). Această situaţie devine posibilă, însă, numai prin unirea oamenilor la nivel duhovnicesc. De altfel, aceasta este ceea ce propovăduieşte creştinismul. Dimpotrivă, respingerea separărilor fără simultana înălţarea la un nivel duhovnicesc superior, va eroda cu siguranţă unitatea oamenilor şi va da naştere unor tendinţe care dezintegrează comuniunea dintre oameni.

„Era Nouă” (New Age) este tot mai insistent propovăduită de noii prooroci mincinoşi (Matei 24,11; Marcu 13,6) apăruţi mai întâi în spaţiul denumit astăzi „euro-atlantic”, cu alte cuvinte SUA şi Europa de nord-vest anglo-saxonă, stăpânii temporari ai acestui veac. Pentru că se cheamă „nouă” trebuie să ia locul celei vechi, în virtutea dialecticii de tip hegelian optimist, spre progresul spiritului lumii.

În momentul de faţă suntem, din punct de vedere astrologic, martorii trecerii de la era Peştilor la cea a Vărsătorului sub semnul căreia se va instala noua eră. Era Peştilor a fost identificată forţat – de către mişcarea new age, care se conturează a fi cel mai periculos adversar al creştinismului la scară mondială – cu era creştină. Această eră fiind spre final, se vrea ca odată cu ea să dispară şi creştinismul. Ne aşteaptă o reinstaurare a atitudinii religioase ce a fost zdruncinată în secolele al XIX-XX-lea prin secularizare şi descreştinare în masă, mare apostazie pe care am trăit-o din plin. Ceea ce ni se propune este o re-păgânizare a omenirii sub forma unei religii unitare de tip păgân sincretist. Aceasta este noua religie – New Age – a globalizării, care are un pronunţat caracter satanist eclectic.

Începând cu secolul „luminilor” francmasonice, al XVIII-lea, critica raţionalistă a pus la stâlpul infamiei, amestecând fără discernământ religia, mistica, superstiţia, magia, divinaţia etc, instalând în locul lor societatea secularizată, fenomen, pe care, prin consecinţele sale îl suportăm şi astăzi pe plan global. Lojile masoneriei de stânga au impus după 1848 ateismul în diferitele lui variante, marxiştii s-au desprins dând naştere aripii radicale a comuniştilor ce a fost continuată în secolul XX de Lenin, Stalin şi ceilalţi, cu consecințe dezastruoase pentru societatea fostelor state comuniste.

Atitudinea religioasă, atât de naturală omului şi societăţii, a fost contestată nu numai de poziţiile creştinismului, ci şi ale copilului său degenerat, secularismul de tip iluminist al occidentului secolului al XVIII-lea. În viziunea specialistului suedez în istoria religiilor Nathan Söderblom, în religie sacrul e mai esenţial ca Dumnezeu. Deci religia nu e re-legarea omului cu Dumnezeu, ci cu orice este considerat a fi sacru. Această trăsătură specifică secularizării duce la consecinţa logică că pot fi şi religii atee. Conceptul de religie se diluează extrem, putând astfel include orice manifestare, cum ar fi, de exemplu, fotbalul.

New Age nu este o religie „privată” pentru acasă, ci una socială. Această observaţie nu-şi are sens decât în cadrul concepţiei secularist-iluministă prezentă în special în SUA, după care religia sau credinţa, în general, aparţin domeniului privat, domeniul public, statul şi societatea declarându-se neutre din punct de vedere religios şi „laice” din punct de vedere confesional. […]

Potrivit adepţilor New Age mântuirea creştină a Peştilor şi-a ratat rezultatele şi menirea, drept care este de aşteptat o mult mai mare eficienţă de la zodia Vărsător, aceasta fiind varianta astrologică a utopiilor mileniste. De la sine înţeles este că în acest sistem Judecata de Apoi, raiul şi iadul nu au niciun loc.

Mişcarea New Age s-a impus în faţa adepţilor săi cei mai interesaţi cu un nou stil de viaţă. Stilul de viaţă New Age este condus de mai mulţi factori, unul dintre cei mai răspândiţi fiind naturalismul. Pe lângă aceasta, adepţii New Age încearcă să-şi elaboreze un cod moral-etic specific, insistând asupra ecologiei şi feminismului.

Bioetica

Una dintre moştenirile pe care ni le-a lăsat secolul trecut (deceniul şase al secolului trecut) este şi bioetica, o ştiinţă cu un imens domeniu de cercetare, dar cu un foarte limitat conţinut. Acest fenomen nu este justificat să fie socotit paradoxal, dacă se are în vedere că ştiinţa bioeticii este chemată să pună de acord cele mai heteroclite păreri cu privire la probleme arzătoare şi contradictorii ale vieţii omeneşti. Ca obiect al bioeticii este socotită întâi de toate cercetarea vieţii umane. De fapt, bioetica se ocupă cu toate problemele morale medicale clasice şi mai noi legate de viaţa umană.

Cauza care a generat interesul pentru bioetică este rapida dezvoltare a biologiei şi aplicarea ei în medicină. În felul acesta, bioetica se prezintă ca o extindere a eticii medicale şi are în centrul interesului său problemele care apar prin implicarea biologiei şi aplicarea noii tehnologii medicale în toate procesele legate de naşterea, de creşterea şi de moartea fiinţei umane.

Bioetica analizează în special problemele morale care se referă la:
– sterilitatea, reproducerea asistată, însămânţarea artificială, controlul prenatal, controlul naşterilor, întreruperea sarcinii şi cele referitoare la acestea;
– intervenţiile privind păstrarea sau îmbunătăţirea vieţii umane, clonarea, prelevarea şi transplantul de ţesuturi sau de organe;
– abordarea perioadei terminale a vieţii, eutanasia pasivă sau activă şi cele conexe acesteia.

Mai precis, analiza problemelor la care ne-am referit constituie obiectul eticii biomedicale, deoarece bioetica se extinde asupra întregii lumi vii şi cercetează legăturile omului cu aceasta. Dar, pentru că etica medicală constituie şi partea cea mai importantă a bioeticii, se foloseşte în mod curent denumirea întregului şi pentru o parte a întregului. Bioetica, urmărind să prevină şi să controleze evoluţiile generale generate de dezvoltarea în salturi a biologiei şi tehnologiei medicale, se mişcă aproape exclusiv la nivel impersonal. Ea obiectivează procedurile şi numerotează oameni, urmărește să abordeze stări generale, şi nu persoane şi relaţii interpersonale. Îşi concentrează interesul asupra analizei problemelor de ultimă oră şi se îngrijeşte de abordarea lor la nivel mondial prin principii ultrageneralizate. De aceea, atunci când nu se exprimă în cadrul unei confesiuni religioase sau a unei cosmoteorii, ignoră pe cât se poate concepţiile religioase, metafizice sau de alt ordin privind lumea şi urmărește să se sprijine pe principii şi valori utilitariste, care pot fi acceptate pe o scară mai largă.

În felul acesta, în cadrul bioeticii sunt puse în evidenţă următoarele principii:
– principiul autonomiei;
– principiul evitării provocării durerii şi suferinţei;
– principiul binefacerii;
– principiul dreptăţii.

Aceste principii, care sunt interpretate, de obicei, din puncte de vedere diferite, se dovedesc în practică foarte elastice şi chiar contradictorii. În plus, astăzi este cunoscută erodarea principiilor şi valorilor morale în societate. Chiar şi cazurile de comportamente împotriva firi, cum ar fi homosexualitatea, sunt cunoscute şi acceptate ca normale. Atunci când omul se goleşte de orice particularitate duhovnicească şi se identifică cu funcţiile sale biologice, toate acestea vin de la sine şi sunt considerate normale.

Potrivit celor de mai sus, baza cea mai importantă a bioeticii rămâne antropologia pe care se fundamentează medicina de azi. Această antropologie, care este în esenţa ei străină de cea creştină, este mecanicistă şi unidimensională. O antropologie mecanicistă şi unidimensională este normal să nu poată sprijini o morală reală. Morala este înţeleasă totdeauna ca mişcarea de la a fi la a fi bun. Când însă a fi este abordat în mod mecanic şi unidimensional, atunci a fi bun este pur şi simplu ca o evoluţie mecanicistă şi nu calitativă sau duhovnicească a lui a fi. Bioetica se înfăţişează, de obicei, ca o morală aflată într-o permanentă curgere şi transformare, impusă de laboratoarele de cercetare, valorificată de factorii politico-economici şi promovată prin informatică şi prin mijloace de comunicare în masă. Nu pregetă să accepte avorturile ca mijloace terapeutice sau să facă servicii eugeniei, promovând astfel rasismul.

Citiți continuarea articolului

Prof. Dr. Antoniu-Cătălin N. Păştin, Membru A.O.Ș.R

Citiți și:
Marx și creștinismul, iudaismul, evoluția și rasele umane
Papa forțează o singură religie mondială de ziua independenței Israelului

 

yogaesoteric
15 ianuarie 2022