Practica yoga și trezirea feluritelor puteri supranaturale, SIDDHIS, și a anumitor puteri paranormale secundare, RIDDHIS (IV)

Practica atentă, corectă, sistematică și perseverentă a anumitor forme de yoga în mod dumnezeiesc integrate și trezirea armonioasă, gradată atât a feluritelor puteri supranaturale SIDDHIS cât și a anumitor puteri paranormale secundare RIDDHIS, care le asigură aspiranţilor o sănătate înfloritoare, echilibru, precum și o deplină bunăstare trupească, vitală, psihică și mentală (IV)

de profesor de yoga Gregorian Bivolaru

Citiţi a treia parte a acestui articol 

Care sunt obstacolele?

Studiul atent al anumitor texte yoghine fundamentale şi tratate tantrice străvechi ne dezvăluie care sunt principalii duşmani, defectele, hibele nodale care, atunci când există şi persistă în universul lăuntric al fiinţelor umane, le împiedică să-şi trezească puterile supranaturale dumnezeieşti (SIDDHIS) sau puterile supranaturale secundare (RIDDHIS).

(Continuare)

■ Fiinţele umane crude simt o bizară şi perversă plăcere faţă de suferinţele a nu contează ce altă fiinţă umană. Cel crud şi nemilos este sălbatic. Despre el se poate spune că are inima împietrită.

■ Fiinţele umane cupide, pline de rapacitate. Sunt hrăpăreţe, iar lăcomia lor este foarte mare. În cazul lor este totodată prezentă o stare de rapacitate evidentă, ce se manifestă prin lăcomia de câştig, prin lăcomia faţă de aşa-zise bunuri materiale.

■ Fiinţele umane cinice, sfidează cu insolenţă bunul-simţ, buna cuviinţă şi manifestă purtări sau vehiculează idei bizare, condamnabile. Manifestă dispreţ pentru buna cuviinţă. Sunt de asemenea caracterizate de o crasă nesimţire şi neruşinare.

■ Fiinţele umane pârâcioase şi răuvoitoare. Se dedau cu o mare uşurinţă la pârâciuni. În cazul lor, pârâciunile sunt plângeri sau reclamaţii răutăcioase, nefondate împotriva cuiva. De aceea pârâciunile sunt asimilate cu calomnii de tot felul sau cu bârfe. Fiinţele umane ce pârăsc sunt nişte denunţători mincinoşi, calomniatori, bârfitori şi răuvoitori.

■ Fiinţele umane trădătoare. Sunt cele care înşeală într-un mod perfid încrederea cuiva, săvârşind apoi acte care îi sunt potrivnice, pactizând într-un mod interesat cu un duşman. Cel ce trădează se dovedeşte a fi neloial fie faţă de cineva anume, fie faţă de ceva. El se abate de la o linie de conduită şi îşi dovedeşte inconsecvenţă fie faţă de o anumită idee, fie faţă de o anumită acţiune. Trădătorul este o fiinţă umană ce trădează, care comite o trădare.

■ Fiinţele umane pătimaşe. Ele ne apar ca fiind stăpânite, cuprinse, copleşite de o patimă. Patima este un sentiment nefast, copleşitor ce întunecă raţiunea. Patima se caracterizează printr-o pornire nestăpânită şi adeseori evidenţiază un viciu. Un exemplu de acest gen este aşa-zisa patimă a beţiei.

■ Fiinţele umane care nu prea ştiu ce vor şi despre care ceilalţi afirmă că sunt pierde-vară. Ele au o existenţă haotică, larvară. Adesea existenţa lor este lipsită de sens. Astfel de fiinţe umane chiar obişnuiesc să se plângă că viaţa nu are niciun sens.

■ Fiinţele umane detractoare. Ele urmăresc cu tot dinadinsul să minimalizeze în fel şi chip meritele cuiva.

■ Fiinţele umane cârcotaşe sunt şi rămân mai mereu nemulţumite de tot şi toate cele ce li se oferă. Nu sunt însă niciodată nemulţumite de nemulţumirea lor. Astfel de fiinţe umane fac eforturi să trezească în cei din jurul lor starea lor de nemulţumire.

■ Fiinţele umane prefăcute. Ele încearcă să inducă în eroare printr-o comportare nesinceră, ipocrită, făţarnică. Trădează starea de prefăcătorie specifică fiinţei umane false. Prefăcătoria este atitudinea nesinceră specifică celui ipocrit, făţarnic, care are tendinţa să simuleze.

■ Fiinţele umane despotice. Sunt egoiste, tiranice, nu ţin cont de alţii; cel mai adesea vor să-şi impună numai propria voinţă.

■ Fiinţele umane ce manifestă îndoieli demoniace pe care apoi le hrănesc fără încetare. Îndoielile demoniace sunt, de fapt, stări nefaste ale minţii ce provoacă în universul acelora care le menţin sau hrănesc procese năucitoare de rezonanţă ocultă. Încetul cu încetul, iar uneori destul de repede, îndoielile demoniace fac să apară mai ales acolo unde găsesc o ambianţă propice stări malefice, insidioase şi nefaste de neîncredere care, când sunt lăsate să crească, ajung să devină obsesive.

Fiinţele umane care pot să devină cu uşurinţă victimele inconştiente ale acestui gen de stări prezintă o sugestibilitate accentuată faţă de influenţele subtile malefice atrase în universul lor lăuntric din tărâmurile infernale atunci când, prin intermediul gândurilor specifice pe care le manifestă şi le întreţin, declanşează procese de rezonanţă ocultă nefaste.

Îndoielile demoniace sunt dezlănţuite fie de propria gândire greşită, perversă, ce evidenţiază cel mai adesea o stare de ignoranţă, de prostie, fie de demoni sau de entităţi satanice, fie de unele fiinţe umane puternice în rău, care au o inteligenţă diabolică, în care se manifestă în mod pregnant tendinţe demoniace datorită faptului că sunt decăzute şi rătăcite din punct de vedere spiritual.

Îndoielile demoniace pe care mai întâi le acceptăm, iar apoi începem să le hrănim într-un mod inconştient, făcându-le în felul acesta să ia amploare, încep ulterior să ne chinuie şi ne fac existenţa un infern, tocmai datorită proceselor de rezonanţă oculte malefice pe care le declanşează.

În multe cazuri, îndoielile demoniace pe care le provoacă în fiinţa noastră influenţele malefice pe care le acceptăm atrag apoi apariţia anumitor teste sau încercări spirituale la care suntem supuşi la scurt timp. În alte situaţii, îndoielile demoniace reprezintă fermentul cel otrăvit ce dezlănţuie anumite crize lăuntrice existenţiale, psihice, spirituale etc.

Îndoielile demoniace ne fac să manifestăm neîncredere faţă de anumite revelaţii dumnezeieşti ori ne determină să respingem într-un mod aberant şi cu o mare vehemenţă adevăruri spirituale importante ce sunt evidente pentru fiinţele umane care au dobândit deja o considerabilă maturitate lăuntrică spirituală, atingând o anumită treaptă de transformare interioară.

Cel mai adesea îndoielile demoniace dezlănţuie în fiinţele umane credule, naive, imature şi ignorante, angrenate într-un mod superficial şi apatic pe o cale spirituală autentică, stări chinuitoare de nesiguranţă, de debusolare şi de suspiciune ce le fac să stagneze, iar in extremis le determină chiar să se abată ori să părăsească pentru totdeauna calea spirituală pe care se află.

Nimeni şi nimic nu ne poate face să începem să experimentăm nu contează ce îndoieli demoniace, dacă în prealabil noi înşine nu le-am acceptat şi nu le-am permis, uneori fără să ne dăm seama, să se instaleze în mintea noastră, hrănindu-le apoi printr-un aport constant cu energii subtile nefaste, malefice corespondente.

De îndată ce îndoielile demoniace ne contaminează mintea, încep să fie experimentate într-un mod insidios ca atare şi este posibil ca, după un anumit interval de timp, să provoace ravagii evidente în fiinţa noastră datorită proceselor dizarmonioase, năucitoare de rezonanţă ocultă pe care le dezlănţuie.

Prin intermediul unei obişnuinţe nefaste, îndoielile demoniace devin persistente, iar, în unele cazuri, devin certitudini demoniace.

În cazul în care încă de la început îndoielile demoniace sunt respinse prompt, nu sunt acceptate, este evident că nu e posibil să aibă vreodată priză sau nu contează ce efect asupra noastră.

Îndoielile demoniace apar numai în sfera învelişului subtil mental, MANOMAYA KOSHA. În sfera cea tainică a învelişului supramental, VIJNANAMAYA KOSHA, nu este cu putinţă să apară îndoieli demoniace. În fiinţele umane care şi-au trezit şi şi-au dinamizat considerabil învelişul supramental, VIJNANAMAYA KOSHA, nu este posibil să se instaleze îndoieli demoniace. Intuiţiile spirituale ce apar în microcosmosul fiinţelor umane sunt în realitate rodul unei dinamizări armonioase a învelişului supramental, VIJNANAMAYA KOSHA.

■ Fiinţele umane egoiste. Sunt în mod evident stăpânite de egoism şi ajung să fie condiţionate de egoism. În cazul lor, ego-ul este hrănit în mod tainic prin intermediul unei energii subtile specifice cunoscută în cadrul tradiţiei milenare a înţelepciunii indiene sub numele de AHAMKARA TATTVA. Astfel de fiinţe umane pot fi recunoscute cu uşurinţă deoarece au o preocupare exagerată doar pentru interesele proprii. Sunt caracterizate de o crasă nesimţire şi mai mereu omit să ia în considerare sau pur şi simplu nesocotesc interesele, în fond binefăcătoare, ale altora. Gesturile, atitudinile şi faptele lor le trădează, dincolo de aparenţe, egoismul.

În unele cazuri, cei egoişti lunecă în egolatrie, iar aceasta face să apară la ei supraestimarea lipsită de fundament a valorii personale şi provoacă în universul lor lăuntric o bizară stare de adorare de sine. Astfel de fiinţe umane sunt caracterizate de un interes excesiv pe care îl arată faţă de propria lor personalitate.

■ Fiinţele umane egocentrice. Ele se centrează adeseori, fără să-şi dea seama, într-o manieră exacerbată, numai în propriul lor ego (AHAMKARA). Au tendinţa de a raporta aproape totul la ego-ul lor exacerbat, la propria persoană şi la propriile interese.

Când analizăm cu luciditate, cu atenţie şi cu detaşare faptele, comportamentul, atitudinile şi trăirile unei astfel de fiinţe umane, descoperim cu uşurinţă egoismul exacerbat (AHAMKARA) care o animă şi o face să trăiască şi să se manifeste ca atare. În special după faptele, după atitudinile şi după interesele pe care le manifestă, devine cu putinţă să ne dăm seama că o asemenea fiinţă umană este în mod evident egocentrică. Demascarea egoismului şi a egocentrismului este întotdeauna necesară, deoarece multe fiinţe umane egocentrice urmăresc să-şi mascheze cu abilitate egocentrismul şi adeseori pozează într-o manieră teatrală în cu totul altceva decât ceea ce sunt în realitate. Fiinţele umane ce se complac în această ipostază, fiind şi rămânând egocentrice, nu sunt capabile de iubire, de gesturi altruiste. Chiar şi când pretind că iubesc, iubirea lor este fie anemică, fie de scurtă durată, până când ego-ul reintră în funcţiune şi determină estomparea, diminuarea iubirii pâlpâitoare care a existat la început.

Tocmai de aceea marii înţelepţi ai Indiei şi yoghinii avansaţi au spus: „Atunci când iese ego-ul, intră yoga; atunci când ego-ul intră, iese yoga”.

Un alt dicton spune: „Acolo unde iubirea este intensă, profundă, constantă şi manifestată fără măsură, ego-ul se estompează şi astfel este transcens. Acolo unde ego-ul reintră în funcţiune şi apoi se exacerbează, iubirea se estompează, diminuează şi apoi dispare complet.”

■ Fiinţele umane ce sunt caracterizate de o emotivitate excesivă, inferioară. Se emoţionează uşor, mai ales atunci când se confruntă cu influenţe inferioare, nefaste. Se recunosc cu uşurinţă, deoarece sunt hipersensibile, impresionabile. În cazul lor, sensibilitatea nu este una de natură elevată, superioară.
În universul lor lăuntric se declanşează cu uşurinţă procese de rezonanţă ocultă care fac cel mai adesea să se nască emoţii inferioare, copleşitoare.
Tocmai de aceea ele trăiesc adeseori stări puternice de tulburare sufletească şi, în anumite condiţii, pot fi sfâşiate atunci când se confruntă cu emoţii inferioare, neplăcute, chinuitoare.

Citiți continuarea acestui articol

Citiţi şi:

Jocul cel nebănuit cu tenebrele – îndoielile demoniace (1)

Egoul nu poate exista fără o realitate bazată pe timp

 

yogaesoteric
24 mai 2018