Presa în vreme de război

Nimic din ceea ce trăim acum nu era posibil în condițiile unei prese adevărate; cu gândul acesta să traversați toată mizeria care ne așteaptă – forța cuvântului reiese și din dezastrul pe care îl produce atunci când îl părăsește adevărul.

Prima întrebare obligatorie: mai există presă exigentă cu ea însăși?

Evident, nu. (Asta a fost pentru prietenii care s-au plâns că scriu prea mult, să nu ziceți că nu mă gândesc la toată lumea.)

Jurnaliștii bine intenționați, dornici să prezinte adevărul (și care sunt vreo 2-3 rămași pentru contrast), se plâng de cenzura manifestată brutal asupra lor, fie prin amenzi repetate, fie prin politici interne restrictive ale organismelor de presă în cadrul cărora i-au prins vremurile, fie prin alte mecanisme de presiune mai discrete.

Totuși, cei care își doresc să aducă adevărul în fața publicului găsesc întotdeauna o cale, directă sau indirectă și își practică profesia cu demnitate, conștienți fiind că tocmai cenzura de acum, lăsată necombătută, va îngropa definitiv libertatea de exprimare, în primul rând pe a lor, și odată cu ea, libertatea cu totul.

Ce ne facem însă cu cei care folosesc în mod pervers libertatea de exprimare, promovând agenda autorităților, fie și în formă mascată, fie și din prostie? Acolo nu mai este nimic de făcut, adevărul nu mai are nicio șansă la oxigen.

Dacă libertatea de exprimare și diversitatea opiniilor înseamnă a nu contrazice un fals evident, promovându-l pe post de „jumătate de adevăr” care trebuie tolerată, asta nu se mai numește presă, ci neasumare. Neasumarea adevărului.

Culmea este că tocmai dinspre aceste categorii gri vin exigențele realmente impresionante în raport cu colegii de breaslă, de multe ori aflați în poziții mult mai dificile. Mulți dintre jurnaliștii aceștia gri nu recurg la practicile acestea pe bani, o fac din slăbiciune nativă, neprovocată – și cine are nevoie de oameni slabi?

Să nu uitați vremurile de acum și pe cei care au avut posibilitatea să se facă zid împotriva abuzurilor, dar au preferat jumătățile de măsură – o proporție potrivită caracterului, care însă nu rămâne niciodată fără decont. Nu putem transforma instrumentele dictatoriale în mondenitate, după care să ne întrebăm de ce ni se petrece tot ce ni se petrece.

Totuși, când vor fi abuzați de sistemul pe care l-au ajutat, din ticăloșie sau din prostie, să ne adâncească în dictatură, să faceți pentru ei ceea ce ei n-au făcut pentru voi.

Autor: Anca Radu

Citiți și:
Anca Radu: „Țin la libertate mai mult decât la viață”
Cenzura și manipularea, armele seculariste care afectează în mod extrem de grav libertatea de exprimare și dreptul la opinie
Degeaba ai libertatea de exprimare dacă nu te ascultă nimeni

yogaesoteric
21 aprilie 2022