Preşedintele CNN Worldwide l-a ameninţat cu insolenţă pe Trump: «Noi vă modelăm imaginea»

Preşedintele CNN l-a ameninţat pe noul lider american Donald Trump, care a criticat organizaţia media că difuzează ştiri false. Trump a fost avertizat că trebuie să îşi modifice relaţia cu CNN, din moment ce organizaţia media ar putea influenţa modul în care este văzut el în lume. 

Donald Trump face o „greşeală” atunci când continuă să aibe o „relaţie conflictuală” cu CNN deoarece reţeaua „modelează modul în care este perceput acesta în capitalele lumii”, a declarat preşedintele gigantului media.

Luând cuvântul într-un interviu cu New York Magazine, Jeff Zucker, preşedintele CNN Worldwide, un birou care monitorizează CNN, CNN International, HLN şi CNN Digital, a declarat că este „trist” faptul că „cea mai puternică persoană din lume încearcă să delegitimizeze jurnalismul”.

Întrebat care este părerea sa după ce Trump a refuzat să accepte întrebări din partea CNN în timpul unei recente conferinţe de presă – şi după ce a denunţat apoi CNN ca o organizaţie media ce publică „ştiri false” – Zucker a declarat că decizia companiei sale media de a vorbi despre presupusa existenţă a „dosarului rusesc” fals [care aparent conţinea informaţii dăunătoare la adresa lui Trump] a fost luată deoarece acea poveste reprezenta o ştire.

CNN a desfăşurat în mod deschis o campanie mediatică anti-Trump încă de la începutul campanei prezidenţiale a acestuia, şi cel mai recent a acordat spaţiu extensiv „dosarului” complet inventat, ce susţinea, printre altele, că preşedintele american a avut prostituate în camera sa de hotel atunci când s-a aflat la Moscova cu mai mulţi ani în urmă.


Citiţi şi:

Câştigurile financiare ale CNN prevalează în faţa adevărului ştirilor

Trump, întâlnire incendiară cu presa de peste ocean «CNN, mincinoşi. NBC, ofensatori»

 

yogaesoteric
5 martie 2017

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More